EPISTOLĂ  DE MULTUMIRE DE LA VIDACUT

      Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci ,Dumnezeu  a privit-o cu ochii săi preafrumoși , a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima sa cea plină de iubire , a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce . Și după ce a măsurat curajul tău a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci o poți duce. Ține-o bine și urcă de pe Golgota spre Înviere.

      Acum patru ani când am părăsit sistemul militar am fost mișcat de aceste cuvinte si de îndemnul Mântuitorului de a te lepăda de tine de a-ți lua crucea și de a-l urma. Aveam o credință puțin îndoielnică dacă aș putea să supraviețuiesc și în alt mediu decât cel militar, avânt un venit cât de cât acceptabil si sigur. Aveam sa mă aventurez într-un pariu cu viața, plecând de la o viață moderată la  una nesigură material cu multe suișuri si coborâșuri , cu bună cunoștință de cauză fiind avertizat de acestea înainte de a face alegerea finală. Mult timp m-a frământat acest îndemn de a umbla pe calea pe care mi-a picurat-o în suflet Hristos de copil fiind. Îndemnat de credință și nădejde de la Dumnezeu mi-am spus ce ar fi să-L provoc pe Dumnezeu și să-i urmez calea fără să mă intereseze consecințele de care am fost avertizat.

      Încă din primii pași pe care i-am făcut, e drept cu multă sârguință și cu multe încercări Dumnezeu nu a stat deoparte. M-a încercat ce-i drept în mai multe rânduri dar, în momentul în care simțeam că sunt părăsit , că nu-mi mai sunt ascultate rugăciunile, când eram pe buza prăpastiei de deznădejde Dumnezeu a lucrat atât direct cât și indirect .

   Prezența directă a lui Dumnezeu o simțeam in pacea si liniștea pe care o dobândeam in rugăciune, parcă auzeam uneori o voce care mă sfătuia ce trebuie sa fac in următorul pas sau ce trebuie făcut . Nu mă simțeam singur oriunde mergeam sau stăteam. Dar Dumnezeu lucrează și indirect.  Înaintemergătorul meu pe atunci diaconul și acum preotul Suiogan Marius s-a dovedit a fi un bun prieten , coleg sfătuitor și îmbărbătorul meu,   el a fost cel care a trimis strigătul de ajutor , el este printre foarte puținii care nu a clătinat din cap, ci a încercat să găsească soluții viabile pt a mă ajuta, a mă sprijini a-mi alina frământările și neajunsurile în care ajunsesem în scurt timp de la venirea mea în parohie.

   Ceea ce am realizat și câte am realizat în parohie este din lucrarea indirectă a lui Dumnezeu care si-a revărsat harul său, peste frățiile voastre și peste vrednicul păstor părintele Daniel care v-a format și hrănit suflete cu povețe și exemple demne de urmat. Pe timp de iarnă toți pomii sunt asemănători , golași fără frunze, nu poți argumenta ceva despre unii sau alții dacă nu-i cunoști . de primăvara până toamna târzie pomii nu mai sunt la fel și se văd se deosebesc după frunză, floare si fruct. Este drept că sunt mai mulți factori care conlucrează sau împiedică realizarea finală a fructului. Toți preoții poate suntem îmbrăcați la fel însă nu toți se pot lăuda că au asemenea enoriași buni și formați porniți pe cărarea mântuirii. Nu poți avea astfel de rezultate doar printr-o colaborare vie cu Dumnezeu si printr-o inimă plină de dăruire jertfelnică.  Mie nu-mi rămâne nimic decât să-l felicit ca pe un părinte bun, că și-a educat și crescut copii în frică de Dumnezeu și cred cu desăvârșire că va găsi un răspuns bun la dreapta Judecată.

     Prin sprijinul și ajutorul frățiilor voastre,am reușit să fac anumite intervenții și modificări majore în biserica din Vidacut. Cuvinte de mulțumire nu mă pricep a spune sunt mulțumit la superlativ de dragostea,dăruirea, viteza de reacție și de execuție. După tot ajutorul și sprijinul primit pentru biserica din Vidacut, sincer nu am avut curajul și puterea de a mai face apel către frățiile voastre. Cu mila lui Dumnezeu am căutat să fac în asa fel treburile încât să nu mai apăs pe spatele si umerii nimănui. Am încercat sa port crucea cu stoicism gândindu-mă că poate vreo dată voi ajunge și mai rău sau si mai greu și poate atunci îmi va fii mai de folos ajutorul frățiilor voastre.

     Când am primit si bisericuțele acestea în primire , și mai ales cea de la Eliseni m-a apucat un pic groaza ,arăta ca un grajd părăsit . Am făcut tot posibilul și imposibilul să fac ca din acest locas de cult în paragină sa redevină poate mai frumoasa cum a fost de  nouă; o bisericuță modestă curată, frumoasă și nu mai asa de săracă datorită vouă iubiți credincioși. Nici nu vă gândiți cât bine ați putut face cu bănuțul frățiilor voastre dăruind un bănuț, o icoană, covor carte, casete, cd-uri.   

   Am avut onoarea să primesc în parohie acum o săptămână  patru soli de-ai părintelui Daniel și anume pe pr. Suiugan Marius, d-nul Gomboș Stelian , Ivașcu Daniel și cântărețul Marius care au venit cu daruri multe Carti,icoane,casete , veșminte, vase de cult și nu în ultimul rând o instalație completă de sonorizare. Pe această cale vreau să-i multumesc domnului Ivascu Daniel care a dat dovadă de profesionalism. După modul timpul de execuție, siguranța de sine dă dovadă că este un om priceput cu dar de la Dumnezeu. Vedeți frățiile voastre cum lucrează Dumnezeu? Eu imi luasem găndul că vreo dată voi avea o astfel de instalație în biserică. Atât de bine te poți simți acum in biserică că nici nu poți crede. Si până acum îmi plăcea să-mi caut de lucru la Biserică , acum este parcă un dar sa poți lucra în Biserică, frumos aranjată , cu instalație de luminite la  cruce  și iconostas. O atmosferă ambientală de rugăciune și reculegere se poate face foarte bine mai ales noaptea când se așterne liniștea peste sat , când lumina crucii și iconostasului foarte plăcute iți luminează ochii , urechiile sunt încântate de voci superbe care sunt redate de pe cd-uri prin intermediul stației  de sonorizare si inima , sufletul se poate înălța ca un uliu pe bolta cerului sburdând în voie în libertate. Nu poți simți aceste lucruri dacă nu ai parte de ele. Cred că acum as suferii foarte mult să nu le mai am. Această instalație de sonorizare imi aduce aminte de studenție când biserica era plină de studenți , când răsuna curtea bisericii și a facultății de slujbele frumoase ce se săvârșeau, cântecele înălțătoare ce se auzeau , de ambianța plăcută care o putea crea in rândul studențiilor. Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru multul bine pe care l-ați făcut.

     Toate darurile au fost încununate și împlinite Duminica la săvârșirea sfintei Liturghii. Am avut parte de adevărată slujbă împreună cu părintele Suiugan Marius , am dat drumul la instalația de sonorizare de a răsunat tot satul și incă un lucru este important la trăirea slujbei si anume cântărețul sau cântăreții care pot reda aceleasi cântece bisericești pe mai multe voci, melodii sau mă rog după darul primit de la Dumnezeu. Cântărețul Marius este un baiat excepțional, are dar mare de la Dumnezeu . Mulți cântă… dar nu frumos… ci numai tare, de-ți vine să fugi de la slujbă. Acest Marius si-a dat concursul și într-adevăr  a adat dovadă de profesionalism , de dăruire , voce,ureche …impecabil. Mulțumim si lui pentru că are si el aport important în cadrul trăirii slujbei.   

       Cum zice si cuvântul Evangheliei  că cei de pe urmă vor fii cei dintâi poate cu aceasta trebuie să încep. Am avut printre acei patru soli ai părintelui Daniel un oaspete de seamă , un OM si anume d-ul Stelian Gomboș, care  ne-a impresionat foarte mult prin cuvântul de învățătură pe care l-a susținut la sfârșitul slujbei. A fost desertul care făcea meniul desăvârșit…cafeluța cu caimac. Predica scurtă la obiect aromată cu citate din sf. scriptură, dulce prin cuvintele frumoase adresate pericopei cu învățături foarte bune dar caimacul nu a lipsit. Poate o întrebare retorică presărată în predică , un cuvânt de dojană care trebuie sa te trezească la realitate poate toate la un loc au dat gustul de cafeluța cu caimac care te trezește la realitate și te îndeamnă să te apuci de treabă limpezindu-ți gândurile .

       Vă mulțumesc din inimă pt tot Dumnezeu să vă ocrotească să vă împlinească dorințele eu am să vă pomenesc în rugăciunile mele și Dumnezeu sa vă pomenească în ceruri, să vă împlinească dorințele . Nu uitați să mă pomeniti pr Horea  cu familia să-mi dea Dumnezeu tărie să port cu dăruire crucea primită de la Dumnezeu.

 Vă îmbrățișez cu mult drag

 Din mila lui Dumnezeu

                             Părinte Racea Horea  Petru

                                                             de la Vidacut

                                    EXTINDEREA BLOGULUI

Începând cu această ediție bogul v-a suferi o transformare radicală, pornind de la premiza că un bun creștin este și un patriot care-și iubește țara și neamul. Considerăm utilă introducerea în acest context a secțiunilor de istorie, cultură, familie creștină. A cunoaște noțiuni de istorie națională, istorie bisericiasca,(a religiilor), cultură și rolul bisericii în dezvoltarea, promovarea culturii și a valorilor culturale în general nu poate avea decât impact pozitiv, formând creștini de o înaltă ținută în societate - prin îmbogățirea noțiunilor de cultură generală. S-a decis de asemenea promovarea valorilor inegalabile ale familiei creștine - singură "instituție" în care prin relația dintre un bărbat și o femeie - prin binecuvântarea lui Dumnezeu în Taina Căsătoriei - se poate realiza exercițiul și împlinirea desăvârșirii dragostei ca virtute supremă, cu scopul accederii la Împărăția Cerurilor. Vom continua să gândim și să simțim creștinește și românește - considerând că așa este firesc pentru orice cetățean demn al României.

Fecioara astazi pre Cel mai presus de fiinta naste, iar pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc, iar magii cu steaua calatoresc. Ca pentru noi s-a nascut prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. ÎNDEMN IMPORTANT!

DACĂ NU A-ȚI REUȘIT ÎNCĂ SĂ VĂ SPOVEDIȚI ȘI SĂ VĂ ÎMPĂRTĂȘIȚI, FACEȚI-O DEGRABĂ, SĂ PUTEȚI ÎNTÂMPINA CUM SA CUVINE MARELE PRAZNIC AL NAȘTERII DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

CULTURĂ - INAUGURAREA SEDIULUI BIBLIOTECII NAȚIONALE

Biblioteca Națională a României

Noul sediu – Promisiuni împlinite

Biblioteca Naţională reprezintă unul din cele mai importante simboluri ale unei ţări şi în acelaşi timp o instituţie de importanţă strategică datorită menirii sale de a constitui, prezerva şi valorifica creaţia intelectuală scrisă a acelui popor.

Clădirile care adăpostesc biblioteci naţionale sunt, pentru fiecare ţară, clădiri reprezentative din punct de vedere arhitectural, întrucât sintetizează, la nivel simbolic, moştenirea culturală a poporului respectiv. Multe ţări europene au alocat, ca sedii pentru bibliotecile lor naţionale, foste palate (Austria, Spania, Ungaria), clădiri cu valoare patrimonială şi simbolică (Cehia, Italia, Finlanda) sau construcţii cu destinaţie clară de bibliotecă naţională, dimensionate corespunzător şi reprezentând vârfuri ale realizărilor arhitectonice (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Bielorusia, Croaţia).

România se înscrie în rândul ţărilor care au construit o clădire reprezentativă pentru a adăposti patrimoniul documentar naţional regăsit în Biblioteca Naţională. Comparativ cu alte ţări europene, România are o bibliotecă naţională relativ tânără, ale cărei colecţii ilustrează, prin modalităţile de constituire, dezvoltare şi prin structură, destinul istoric al poporului român.

Necesitatea stringentă, pentru România, a îndeplinirii funcţiilor de bibliotecă naţională a dus la reînfiinţarea acestei instituţii, după o întrerupere de 54 de ani. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.193, din 25 iunie 1955, instituţia îşi reia activitatea sub vechea denumire, uşor modificată, de Bibliotecă Centrală de Stat, până în anul 1990, când a primit titulatura actuală, de Biblioteca Naţională a României (H.G. 476 din 5.02.1990), după modelul celorlalte biblioteci din Europa.

Creşterea rapidă a colecţiilor alături de numeroasele funcţii şi atribuţii specifice unei biblioteci naţionale au impus ca o necesitate, construcţia unei clădiri cu destinaţie specifică de bibliotecă naţională. De fapt, chiar din 1957 când Biblioteca Centrală de Stat se mută în fostul Palat al Bursei din Strada Ion Ghica, nr. 4, se apreciează spaţiul ca fiind insuficient şi se afirmă ca un deziderat „necesitatea construirii unui local propriu pentru bibliotecă, pe un spaţiu corespunzător care să permită creşterea depozitelor şi a serviciilor în raport cu dezvoltarea în timp a bibliotecii precum şi aplicarea mijloacelor mecanizate de deservire rapidă a cititorilor şi automatizerea procesului de muncă.”[1]

În 1968 este elaborat “Programul pentru întocmirea temei de proiectare a construcţiei Bibliotecii Centrale de Stat a R. S. România” [2], în fapt un set elaborat de cerinţe, expuse în peste 100 de pagini, privind “amplasarea bibliotecii; concepţia arhitectonică; concepţia funcţională; capacitatea depozitelor, sălilor de lectură, serviciilor, atelierelor, etc; problemele de mobilier, utilaje şi instalaţii”.

Concepţia arhitectonică a cladirii trebuia să ţină cont de cele trei deziderate ale arhitecturii moderne: funcţionalitate, flexibilitate (interioară şi exterioară), intimitate.

Funcţionalitatea însemna că, biblioteca era privită ca un organism viu în care buna funcţionare a întregului era rezultanta bunei funcţionări a fiecărei componente. Se avea în vedere circuitul publicaţiilor atât spre depozit cât şi între depozite şi sălile de lectură, circuitul utilizatorilor, circuitul bibliotecarilor, funcţionalitatea sălilor de lectură, a atelierelor, a birourilor, a altor spaţii.

Flexibilitatea avea în vedere dezvoltarea ulterioară a clădirii în condiţiile creşterii colecţiilor, diversificării activităţilor, asigurării permanente a condiţiilor de microclimat.

Intimitatea era definită ca opoziţie a rigidităţii şi se considera că o bibliotecă trebuie să furnizeze o atmosferă caldă, familiară lipsită de formalism şi convenţionalism.

De asemenea, trebuia avută în vedere o tehnicizare care presupunea: o bună conservarea a publicaţiilor; mecanizarea transporturilor (orizontal, vertical); transmiterea comenzilor din sălile de lectură către depozite; introducerea automatizării în prelucrarea publicaţiilor şi regăsirea informaţiilor; utilarea corespunzătoare a tuturor compartimentelor de activitate ale bibliotecii.

Toate proiectările şi reproiectările ulterioare au pornit de la aceaste cerinţe de proiectare.

Prima temă de proiectare generală datează din 1971 [3]. Discuţiile au fost reluate după cutremurul din 1977, tema de proiectare fiind actualizată cu studii suplimentare de rezistenţă şi ajustări privind compartimentările ulterioare. Construcţia a fost începută în 1986.

Evenimentele din decembrie 1989 au dus însă, la sistarea investiţiei. Până în  2005, prin bugetul instituţiei au fost alocate fonduri care au permis amenajarea unor spaţii de depozitare pentru a reuni colecţiile aflate în diferite locaţii.

În 2007, proiectul noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României este asumat de Guvernul României, ca proiect de importanţă naţională şi beneficiind de finanţarea Băncii Mondiale.

Biblioteca Naţională, ca beneficiar, şi SC Carpaţi Proiect, ca proiectant, au prezentat argumente în susţinerea unui proiect reprezentativ pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. Argumentul de bază a fost importanţa patrimonială şi simbolică pe care o are o bibliotecă naţională pentru o ţară. Elaborată în colaborare cu specialişti din Biblioteca Naţională a României, tema de (re)proiectare avea ambiţia de a contribui la succesul acestei instituţii în demersurile de promovare a imaginii României în lume.

Pentru instituţia culturală a Bibliotecii Naţionale, pentru asigurarea funcţiunilor sale multiple, s-au urmărit a se realiza spaţii caracteristice, structurate pe următoarele funcţiuni:

- spaţii destinate funcţiunii de bibliotecă naţională;

- spaţii cu funcţiuni preponderent culturale;

- spaţii administrative de deservire;

- spaţii tehnice, circulaţii şi anexe utilitare.

Toate aceste funcţiuni cooperează, desigur, contribuind la obţinerea unui amplu centru de cultură, interesant şi atrăgător pentru public. Tratarea arhitecturală a acestor spaţii este modernă, realizându-se o imagine deosebită, în acord cu anvergura şi importanţa funcţiilor instituţiei.

Spaţiile destinate funcţiunii de bibliotecă naţională, ca şi de bibliotecă publică au fost riguros gândite, controlate şi structurate, deoarece sunt cele care adăpostesc documentele cu valoare patrimonială; sunt destinate informării, înscrierii, direcţionării, controlului de acces, sălilor de referinţe, cercetare bibliografică, cataloage tradiţionale şi cataloage electronice şi sălilor de lectură (inclusiv de cercetare şi studiu individual), depozitelor de carte, manuscrise, stampe, fotografii, hărţi, planuri, periodice, teze de doctorat, depozit legal etc., sistemelor informaţionale, bibliotecii digitale şi editurii  electronice, evenimentelor şi manifestărilor audio-vizuale şi multimedia, laboratoarelor de restaurare şi patologia cărţii, primiiexpediţiei de carte, comunicării, strategiei şi cooperării, relaţiilor culturale interne şi internaţionale, tranzitului de carte, pentru editură şi tipografie şi pentru Muzeul cărţii şi bibliotecii.

Spaţii cu funcţiuni preponderent culturale includ: Aula (400 de locuri), sălile de diverse capacităţi, pentru conferinţe şi manifestări culturale, spaţii publice polivalente (pentru diverse întâlniri, manifestări, relaţii culturale), săli multimedia, librării şi anticariat, spaţii pentru divertisment, spaţii expoziţionale şi de spectacol.

Spaţiile administrative, de deservire presupun: birouri (pentru salariaţi, conducere, consiliu ştiinţific, resurse umane, juridic, financiar şi administrativ), spaţii pentru deservirea personalului, vestiare, grupuri sanitare. Au fost asigurate locuri de acces, parcare şi garaj.

Reproiectarea a acordat o atenţie specială imaginii exterioare a clădirii, urmărindu-se crearea unui aspect modern, de secol XXI.

În data de 17 martie 2009, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, declara reînceperea lucrărilor de construcţie, lucrări care, potrivit contractului semnat cu firma Aedificia Carpaţi, aveau să dureze 30 de luni. În acest amplu proiect, cu o valoare de investiţie de 112.894.627 euro (1.033 euro/mp.), Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a avut calitatea de ordonator principal de credite şi de autoritate contractantă.

Clădirea – una dintre cele mai mari din capitală – a fost terminată la sfârşitul anului 2011, după 25 de ani de la începerea lucrărilor (1986) şi regăsim spaţiile specificate în ultima temă de proiectare.

Sediul Bibliotecii Naţionale a României este format din două corpuri: Aula (22.000 mp) şi corpul propriu-zis (90.000 mp), suprafaţa totală desfăşurată fiind de 112.000 mp.

Biblioteca propriu-zisă este compusă din 9 corpuri (A, B C, D, E, F1, F2, F3, F4), la care se adaugă Aula, cu 3 corpuri (G, H şi I).

Există 11 niveluri, dintre care unul de subsol (înălţimea unui nivel: 3,6 m).

Suprafaţa de teren pe care este ridicată clădirea (incluzând şi spaţiile verzi, de agrement) este de 50.217,25 mp. Terenul este în proprietatea statului român şi în administrarea MCPN.

Noul sediul al Bibliotecii Naţionale a României a fost gândit să satisfacă funcţiile de bibliotecă naţională, dar şi funcţii culturale şi de petrecere a timpului liber. Primele niveluri, începând cu parterul, sunt rezervate publicului, în general, iar cele superioare – depozitelor, laboratorului de restaurare şi birourilor.

Evenimentul major al anului 2012 a fost mutarea în noul sediu şi  redeschiderea oficială către public și oferirea de noi posibilități de acces la informație și de petrecere a timpului liber datorită facilităților de care dispune noua clădire.

Ca orice casă nouă și noul sediu al Bibliotecii Naționale a fost sfințit, în data de 22 aprilie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După slujba de sfințire, Patriarhul României a rostit un mesaj de binecuvântare intitulat „Biblioteca Națională – un mijloc de conservare și comunicare de-a lungul timpului a moștenirii intelectuale a unui popor“, în care a evidențiat rolul și importanța existenței Bibliotecii, într-un spațiu modern.

În prima parte a anului, la nivelul instituției, eforturile s-au concentrat pe activităţile de mutare și rearanjare a colecţiilor în noile depozite și săli de lectură, respectându-se principii biblioteconomice moderne.

Facilităţile oferite de noua cladire a Bibliotecii Naţionale a României au permis o valorificare eficientă a  potenţialului său biblioteconomic, cultural, profesional ştiinţific şi o mai bună vizibilitate în massmedia şi la nivelul societăţii româneşti.

Agenda culturală a Bibliotecii Naţionale îşi propune susţinerea, promovarea şi valorificarea patrimoniului naţional scris, precum şi deschiderea spre interculturalitate. Astfel, mesajul instituţional a fost transmis prin toate formele de  manifestare artistică, de la muzică şi dans, până la spectacole de teatru şi film, expoziţii de artă plastică, seri de lectură, dezbateri, etc. Reprezentative în acest sens au fost evenimentele  culturale prilejuite de deschiderea oficială a Bibliotecii Naţionale în noul său sediu, implicarea acesteia în acţiunile „Noaptea cercetătorilor” şi „Nocturna bibliotecilor“, sau redeschiderea, dupa 100 de ani, a Expoziţiei „Museum“, ce îşi propune valorificarea bunurilor muzeale de la Biblioteca Batthyaneum.

Biblioteca Naţională a României a fost gazdă şi partener într-o serie de evenimente culturale de înaltă ţinută: conferinţa internaţională Arhivă, Istorie și Politică în România secolelor XIX-XXI, alături de Arhivele Naționale ale României (21 septembrie 2012), Expoziţia Artistul şi puterea. Arta plastică 1950-1990, proiect al Centrul Cultural ArtSociety (27 septembrie-9 decembrie 2012) sau Recuperarea Dâmboviţei, râul uitat al Capitalei, un proiect al Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 (18 octombrie-5 noiembrie 2012).

Zilele Bibliotecii Naţionale a României, ediţia a XV-a au avut ca temă a conferinţei organizate cu acest prilej Rezistenţa prin credinţă: Centenar Nicolae Steinhardt (1912- 2012). Detenţie politică şi detenţie religioasă în anii comunismului.Călugărul-tipograf Macarie şi contextul politic-religios european al secolelor XV-XVI. Cu această ocazie au fost invitaţi să conferenţieze o serie de personalităţi de marcă - dl. Romulus Rusan, director al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului, dl. George Ardeleanu, autorul volumului N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Părintele Exarh Timotei Aioanei.

Au fost omagiaţi prin evenimente speciale şi lansări de carte Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Nicolae Steinhardt, Ion Budai Deleanu. Pentru melomani, în luna septembrie 2012, într-un cadru special, pe malul Dâmboviţei s-au desfăşurat Nocturnele baroce: Bach, Vivaldi, Scarlatti şi Händel pe malul Dâmboviței, proiect al Asociaţiei Kitarodia. În cadrul programul Şcoala Altfel au vizitat Biblioteca Naţională elevi şi profesori de la peste 60 de şcoli şi licee din Bucureşti şi din ţară.

Iată de ce putem spune că noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României este o promisiune împlinită. Promisiunea de a fi instituţia ce păstrează şi valorifică patrimoniul cultural naţional pentru generaţiile ce vor veni.

[1] Dare de seamă pe anul 1957 ale Bibliotecii Centrale de

Stat şi ale serviciilor. Dosar nr. 1- 1957 [Document inedit],

Arhiva Bibliotecii Naţionale a României, p 3.

[2] Programul pentru întocmirea temei de proiectare a

construcţiei Bibliotecii Centrale de Stat a R. S. România :

Forma I. Bucureşti: Biblioteca Centrală de Stat, 1968, 100

p.

[3] Tema de proiectare generală pentru construirea noului

local al Bibliotecii Centrale de Stat. Bucureşti: Biblioteca

Centrală de Stat, 1971

[4] Biblioteca Naţională a României: Raport anual de

activitate: 2010. http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Raport_

BNR_2010.pdf

Conf. Dr. Elena TÎRZIMAN

Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Litere

FAMILIE

BUCURIA  CUNOAŞTERII

Ea începe odată cu intrarea unui sufleţel în lume. Dragostea mamei este lecţia numărul unu. Iar lecţia numărul doi este glasul ei, care setează urechea muzicală a sufleţelului - proaspăt sosit de la Dumnezeu - în tonalităţile limbii materne. Iar cît de curînd, la vîrsta curiozităţilor inepuizabile, esenţiale sunt răbdarea şi înţelepciunea cu care copilul primeşte adevărul , pe înţelesul lui, evident, la toate întrebările sale, ca de pildă : unde se duce mîncărimea după ce o scarpini ? Încuietoare întrebare, însă perfect logică şi care merită un răspuns onest. Dacă dăruindu-se cu  dragostea care îndelung rabdă, este binevoitoare şi nu se aprinde de mînie -  dupa cuvîntul Sf. Apostol Pavel  - mama răspunde, ea îşi împlineşte rolul ei rostuitor, vocaţia de mamă. Căci Dumnezeu a hărăzit femeii nu numai să fie izvorul vieţii, ci şi  să croiască prin iubire drumul destinelor în copiii ei. Bucuria împărtăşită a cunoaşterii  ca primă experienţă, amintirea adevărului, vor fi un temeinic punct de plecare pentru orientarea copilului în lumea în care a sosit.

De ce detaliu depinde uneori Cărarea!  Căci un răspuns iritat de genul : lasă prostiile , că n-am timp de ele , stai cuminte la desene că am treabă!  poate pune în mîna copilului o alt fel de busolă,  stricată de zgomotul şi furia unor surse de aşa zis divertisment pentru copii , voit pervertite de “ civilizaţia” urîtului.

Marele sociolog şi distins profesor Ilie Bădescu, cel care ,  prin monumentala lucrare “Noologia” propune o abordare creştină a ştiinţelor societăţii , numeşte  stîlpi ai identităţii: sufletul, graiul, amintirea si vocaţia. Iar vocaţia o defineşte ca : “ieşire din sine într-o afirmare morală, dezinteresată a profesiunii…a talentului…” (p.296). În tradiţia românească şi în dulcele grai românesc aceasta înseamnă să faci ceea ce ai de făcut cu tragere de inimă, aşa ca pentru Dumnezeu. Genial, Petre Ţuţea vede punctul de echilibru al omului în lume : “ între Dumnezeu şi neamul meu”. Căci de la neam urcă în om seva identităţii şi de la Dumnezeu coboară harul vocaţiei. Iar cuvîntul Sf.Scripturi spune clar ce ai de făcut cu talanţii : să-i înmulţeşti. În dar ai luat, în dar să dai !

Asta face mama, rostuind, croind drumul destinelor, dăruindu-se chiar şi pe sine în înălţarea pruncului ei spre Dumnezeu. Sau asta făcea în tradiţia neamului românesc. Căci întrebat într-un interviu, cu puţin timp înainte de a pleca la Domnul,  ce ne lipseşte nouă, românilor, să ieşim şi noi la un liman, Părintele Iustin Pârvu  -  duhovnicul blîndeţii, cum obişnuiam să-i spunem - a răspuns : mame sfinte.

Dar vine vremea cînd bucuria cunoaşterii cu inima va trece lin în cea a cunoaşterii cu mintea. Şcoala îi pune omului în mînă cîrma minţii printr-una din cele mai înalte vocaţii , aceea de dascăl. Este acea călătorie, chiar şi de două mii de mile, despre care un vechi proverb chinezesc spune că începe tot cu primii paşi. Poate că pe alocuri ei mai sînt, sau ar trebui să mai fie paşii

care pasc oiţele negre pe cîmpul alb al colii de hîrtie,  căci toate la timpul lor.    Dacă nu cumva s-au pervertit deja pe cîmpurile minate ale jocurilor pe calculator.

 Şi ce călătorie ! De la începutul ei pînă la destinaţie, cînd prin dascălii săi vocaţionali copilul de odinioară şi-a descoperit la rîndu-i  vocaţia, rostul  în lume , Dumnezeu lucrează la caracterul său  prin omul de la catedră. Dăruire de sine ? Îndelungă răbdare ? Răspundere faţă de viitoarea armonie a lumii ? Mai mult sau mai puţin din fiecare dau tragerea aceea de inimă cu care şi educaţia se face, aşa, ca pentru Dumnezeu.

Se spune că vocaţia este un dar dumnezeiesc, revărsat cu generozitate peste oameni în vremuri de înaltă disciplină morală, dar cu parcimonie atunci cînd răspunsul la Dragostea  Tatălui  este inima meschină, sau mai degrabă neascultarea, anarhică şi dizolvantă prin efectele ei.  Şi totuşi, Şcoala românească - indiferent de densitatea furcilor caudine pe metrul pătrat, prin care a fost trecută din vreme în vreme - a păstrat prin predanie grandoarea şi smerenia unui act de cultură roditor  . Dar nu oricum. Ci prin jertfa celor pe care neamul, recunoscător pentru aceste roade, pentru oamenii providenţiali la vremuri de restrişte în istoria românilor, i-a numit apostoli la catedră.

Asta face dascălul, iubindu-şi profesia pînă la dăruirea de sine, căci  răspunderea este o povară grea iar îndelunga răbdare o jertfă, mai ales cînd trebuie s-o ai mai degrabă cu egoismul ambiţios al părinţilor obsedaţi de modelele televizate de succes, iar tu , dascăl ştiind cît suferă copiii din pricina aceasta. Profesoratul  vocaţional rămîne, în varianta sa originală, pînă la urmă o lecţie continuă de iubire faţă de aproapele .

Genială inspiraţie dacică sau  know-how oltenesc, masa cu trei picioare  este păstrată pînă astăzi de rudeniile noastre ceva mai iuţi , de peste Carpaţi, ca expresie a stabilităţii. Şi într-adevăr, sprijinită în trei puncte e greu de clătinat. După model, comunitatea românească tradiţională  - pînă la marea sincopă roşie a istoriei - a fost şi ea greu de clătinat, căci  stătea în trei puncte inbatabile de sprijin: mama - rostuitoare a familiei,  dascălul - apostol al cunoaşterii şi preotul -chemat de Dumnezeu să  rotunjească pentru fiii Săi ocolul, cum numeşte Părintele Arsenie Boca minunea întoarcerii Acasă la Tatăl Ceresc a fiecărui suflet intrat cîndva în lume. În vocaţia sa  de a ne mijloci pînă atunci, prin iubire, întîlnirea cu Mîntuitorul Hristos stă adevărata bucurie - duhovnicească - a adevăratei cunoaşteri.

                                                                                                                             Doina Jalea, jurnalist

SĂNĂTATE - CUM SĂ TRĂIEȘTI CU O INIMĂ ZDROBITĂ

Sistemul medical a ajuns în zilele  noastre la o dezvoltare uluitoare. Tehnici de asistare a reproducerii, de terapie intensivă ultracomplexă, de chirurgie robotică, intervenţii genetice, asistare a diverselor funcţii de sistem şi organ fac posibilă prelungirea peste orice aşteptări a vieţii, dar şi uneori a calităţii acesteia. Medicamente şi proceduri din ce în ce mai scumpe sunt accesate, cerute, decontate.

Sistemul sanitar poate fi tot mai performant, dar şi mai scump. Însă nu de puţine ori m-am confruntat cu pacienţi cărora li se derulaseră proceduri şi medicaţii extrem de costisitoare şi ample, fără ca ei să mai dorească să lupte pentru propria viaţă. Epuizarea fizică şi psihică, depresiile care sunt din ce în ce mai răspândite, dar şi nemulţumirile, amărăciunile acumulate de-a lungul timpului faultează grav evoluţia medicală a pacientului şi eforturile conjugate ale cadrelor de îngrijire. Uneori un cuvânt bun, o privire blândă, o atingere prietenoasă, o explicaţie dată cu bunăvoinţă pot înclina balanţa spre o mobilizare mai bună a voinţei pacientului. Alteori înseşi stările mai sus menţionate sunt cauze declanşatoare ale suferinţei visceralizate într-o disfuncţie sau alta.

Extinderea fenomenului sufletesc este necontorizată. Nevoia, însă, de ridicare de biserici, foarte multe comparativ cu alte instituţii şi ele cu potenţial de a ajuta - şcoli,spitale, instituţii de cultură, arată că, de multe ori, oamenii găsesc refugiul necesar doar în credinţă, singura care mai poate face ceva: ,,de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi!˝ (Marcu 9, 22). Şi mult aşteptatul răspuns dumnezeiesc: ,,de poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). Vine şi strigarea din adâncul sufletului: ,,cred, Doamne, ajută-mi necredinţei mele!” (Marcu 9, 24).

 Ultimul liman de alinare a fost şi va rămâne Biserica. Însă ea singură nu poate nici măcar să aducă speranţă în sufletul cuiva, dacă acesta rămâne închis mesajului. Partea iniţială: ,,cred, Doamne!’ este de multe ori trecută cu vederea. Şi pentru ajutor de la Dumnezeu, ca şi pentru rezolvarea multor probleme în viaţă, trebuie să începem cu acel cred. Cred din adâncul fiinţei mele că viaţa mea îşi va găsi un sens atunci când toate par să se prăbuşească în jurul meu, cred că persoana sau persoanele care m-au rănit cu îndârjire şi care mi-au zdrobit inima se vor schimba, fără ca eu să mă distrug ca suflet, cred că îmi voi desfăşura menirea chiar dacă luni şi ani nu găsesc serviciul dorit, cred că măcar mă voi simţi mai bine şi voi fi uşurat în durerile trupeşti, chiar atunci când nimeni nu-mi mai dă o şansă. Cred că voi izbuti să-mi ajut copiii, chiar dacă sunt sărac lipit pământului, cred că îmi voi găsi până la urmă calea spre sufletul celui de care sunt separat printr-o împrejurare sau alta. Acest cred care mişcă şi munţii din loc trebuie să-şi facă simţită prezenţa constantă în fiecare tresărire a inimii, în fiecare secundă, gând şi activitate a noastră.

Trebuie să învăţăm să credem, înainte de toate. Şi atunci se va aprinde o candelă în întunericul inimii noastre zdrobite, şi vom vedea sensul suferinţei şi vieţii noastre. Să învăţăm să ne luminăm sufletul cu credinţă şi să-l întărim cu speranţă, pentru a ajunge la binefăcătoarea dragoste a unei inimi refăcute din propria zdrobire.

Dr. Laura Magdalena NICOLESCU

TV ORTODOXIE AUTENTICA

Preluare de pe: http://www.episcopiacaransebesului.ro/ - cu accept - multumim! (Din iubire și grija față de aproapele)

Centrul de zi „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al Parohiei Bârza a fost inaugurat

EDITORIAL

Am fos in locuri de negrait, la Vidacut...

Am fos la Vidacut, comuna Sacel, judetul Harghita, localitate cu aproximativ 100 de locuitori, dintre care doar douazeci sunt romani, restul fiind rromi si maghiari...

Gazda primitoare a fost Parintele Horia Racea - Parohul cu patru biserici in patru sate, care toate la un loc, alcatuiesc si formeaza comunitatea de o suta de crestini romani si ortodocsi, restul find de alte etnii si credinte...

Sfintia Sa este preot in aceasta parohie de cinci ani, perioada in care a fost (si este in continuare) numai in santier, pe rand, la cele patru biserici, precum si la casa parohiala, caci la inceput, nu se putea sluji niciunde si locui nicaieri...

Parintele Horia Racea - originar din municipiul Sighisoara, judetul Mures, are familie cu trei copii, are varsta de patruzeci de ani, a fost militar angajat timp de cincisprezece ani, este preot de cinci ani si traieste, in special, din agricultura si cresterea animalelor... Astfel traiesc unii preoti... La fel ca ceilalti oameni din sat...

Oamenii ne-au primit incantati, curiosi, interesati si chiar emotionati... Si noi - Parintele Marius Stefan Suiugan, domnii Daniil Ivascu, Stelian Gombos si Marian Udrea - de la Parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" din cartierul bucurestean Titan, am fost cel putin la fel de emotionati, de ce? Fiindca am avut senzatia ca am ajuns intr-o alta lume, la un moment dat, chiar (si) intr-o alta tara, in care drapelul tricolor romanesc mai este arborat numai la biserica si, cel mult, la casa parohiala si in care indicatoarele ne anuntau intrarea in localitate, fiind scrise intr-o alta limba...

Cu ajutorul lui Dumnezeu si al multora dintre dumneavoastra, carora va multumim in mod deosebit, la initiativa Parintelui Marius Stefan Suiugan - Preot coslujitor la parohia bucuresteana mai sus mentionata si coleg de facultate, la Bucuresti, cu Parintele Horia Racea, cu sprijinul si concursul direct al Parintelui Paroh Daniel Goga - caruia ii multumim frumos pentru toate, am fost acolo, cu toate lucrurile adunate si cumparate, repet, cu sprijinul direct al dumneavoastra, asa incat am dus si donat: un set de sfinte vase liturgice noi, carti de cult noi - liturghier si molitfelnic, carti de rugaciuni, multe icoane mari si mici, doua cadelnite, covoare, trei epitrahile preotesti, un set nou de vesminte preotesti, statie de sonorizare, realizata si instalata de catre domnul Daniil Ivascu, candele si cruci de binecuvantare, diferite carti duhovnicesti si multe alte lucruri si produse, absolut necesare acolo, chiar indispensabile, pentru slujirea sacerdotala, in conditii normale, a Parintelui Horia Racea, in cele patru biserici, din localitatile harghitene: Vidacut, Sacel, Eliseni si Uileac...
Impresiile, emotiile si starile sufletesti din timpul si cadrul Sfintei Liturghii de ieri - duminica 06 iulie 2014, au fost foarte puternice si de-a dreptul inaltatoare... Parintele ne-a marturisit, cu emotie in glas, ca atata lumea vine la biserica, doar in ziua de pasti sau de craciun, in conditiile in care, cu totii, am fost douazeci si sapte de persoane, mici si mari, copii si batrani...

Perceptia, concluzia si convingera mea personala a fost, este si ramane urmatoarea: sunt locuri in aceasta tara, poate nestiute, necunoscute si necercetate de cei mai multi dintre noi, unde chiar este nevoie de noi toti, laolalta, si de fiecare in parte; unde trebuie sa ajutam si sa ne implicam, fie si numai cu un cuvant bun, romanesc, si de imbarbatare... De ce? Fiindca in asemenea locuri noi, romanii si credinciosii ortodocsi, ne aflam intr-o stare de inferioritate numerica, am ajuns minoritari in sate unde, dupa marimea bisericilor noastre, construite in urma cu una, doua sau trei sute de ani, mi-am dat seama ca am fost multi si buni, iar acum am ajuns batrani si tot mai putini, restul fiind dincolo, peste deal, in cimitir!...

Din punct de vedere pastoral - misionar si duhovnicesc, aceste comunitati sunt cercetate si carmuite, in mod constant si parintesc, cu timp si fara timp, de douazeci de ani incoace, adica din anul 1994, de catre IPS Arhiepiscop Ioan Selejan - Episcopul Covasnei si Harghitei - care se straduieste sa puna si, mai ales, sa tina steagul tricolor romanesc, sus, pe turlele bisericilor, reparate si deschise, iar nu inchise ca odinioara, la care si in care sa vina credinciosii nostri, spre a se intalni cu Hristos Domnul - cel Rastgnit dar Inviat, in timpul Sfintelor Slujbe si, mai ales, in cadrul Sfintei Liturghii, oficiata de catre un preot vrednic si jertfelnic, ce are mainile crapate si batatorilte de atata munca si truda nevolnica, cotidiana, la camp si pe santier, spre a-si intretine familia, a-si sluji poporul si neamul, dreptmaritor crestin si, totodata, pentru a-l salva pe acesta de la pierderea lui, in negura vremurilor si in neantul istoriei!...

Asa stand lucrurile, sa stiti ca vrem sa mai initiem si sa mai organizam asemenea campanii de suflet, cuget si simtire, romaneasca si autentic-crestineasca!...

De aceea, asteptam, in continuare, sugestiile, recomandarile, contributia, sprijinul si implicarea dumneavoastra, pentru a ne uni si consolida in sfanta comuniune, precum si pentru a ne face si a (ne) aduna, cu totii, comori "Acolo unde rugina nu le mananca si hotii nu le fura..."

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne poarte de grija tuturor! Amin!

Stelian Gombos

Simpozion dedicat Anului comemorativ la Ploieşti

Parohia Eroilor Tineri - „Înălţarea Domnului“ din Ploieşti a organizat ieri, 25 septembrie 2014, Simpozionul „Constantin Brâncoveanu - ctitor, domn şi martir“. Programul acestui eveniment a cuprins Sfânta Liturghie arhierească, un concurs de eseuri religioase, un vernisaj, o sesiune de prelegeri şi un program artistic, informează Ziarul Lumina.

Simpozionul „Constantin Brâncoveanu - ctitor, domn şi martir“ a debutat cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în biserica Parohiei Eroilor Tineri din Ploieşti şi a continuat în după-amiaza zilei de ieri, cu lucrările propriu-zise. „Lucrările simpozionului au fost deschise cu un concurs de eseuri, scrise pe tema Sfinţilor Martiri Brâncoveni de către şcolari şi liceeni de la Şcoala Gimnazială «Toma Caragiu», Colegiul «Alexandru Ioan Cuza» şi Liceul «Toma Socolescu» din Ploieşti. La acest simpozion au contribuit şi cei mai mici copii din parohia noastră, şi anume copii de la Grădiniţa «Sfântul Mina», care au realizat desene pe tema simpozionului, ce au fost vernisate. Au fost premiate cele mai bune şi inspirate eseuri şi, de asemenea, au fost date diplome de participare tuturor participanţilor, inclusiv profesorilor îndrumători: profesori de religie, română şi istorie. În cadrul simpozionului a fost organizată şi o sesiune de prelegeri, susţinută de către prof. univ. dr. Georgeta Filitti, important istoric contemporan, pr. prof. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul. Simpozionul s-a încheiat cu un concert susţinut de Grupul folcloric «Trandafirul prahovean» al Palatului Copiilor din Ploieşti, condus de prof. Cristina Stănescu, şi de corul parohiei noastre «Gloria Dei», condus de prof. dr. Ovidiu Badea“, a precizat pr. Claudiu Băzăvan, slujitor la Parohia Eroilor Tineri din Ploieşti.

Acest simpozion organizat la biserica cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, a Parohiei Eroilor Tineri din Ploieşti, a mai spus pr. Claudiu Băzăvan, are scopul de a marca cei 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, dar mai ales de a evidenţia că Sfântul Constantin Brâncoveanu este pentru fiecare român „cel care ne defineşte cel mai fidel aspiraţiile, cel care ne susţine neîncetat şi convingător cauza personală şi naţională“.

„În acest an dedicat jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi parohia noastră îşi aduce o contribuţie şi, în acelaşi timp, redescoperă modelul de generozitate, nobleţe şi jertfelnicie pe care îl reprezintă Sfântul Constantin Brâncoveanu. Dacă există în istoria neamului un român emblematic, acesta este fără îndoială Constantin Brâncoveanu, şi din acest motiv am considerat că este cât se poate de potrivit să realizăm acest eveniment care îmbină munca de cercetare şi de studiu a personalităţii marelui voievod martir şi prinosul de recunoştinţă exprimată pentru marea sa personalitate“, a subliniat pr. Claudiu Băzăvan.

Tot în Ploieşti vor mai fi organizate în perioada 28 septembrie - 3 octombrie şi alte evenimente dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, precum conferinţele „Constantin Brâncoveanu – moştenirea sa spirituală“, susţinută de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici (luni, 29 septembrie, ora 18:00, la Filarmonica „Paul Constantinescu“), „Urmaşii de azi ai familiilor istorice româneşti: memorie de familie şi strategii ale distincţiei“, susţinută de dr. Filip-Lucian Filip (marţi, 30 septembrie, ora 18:30, la Biblioteca „Nicolae Iorga“), „Martiri peste timp“, susţinută de prof. univ. dr. Georgeta Filitti (miercuri, 1 octombrie, ora 18:30, la Biblioteca „Nicolae Iorga“).

Preluare de pe Agentia de stiri Basilica - cu accept - multumim!