Articole

IUBIREA, IERTAREA ŞI ÎNVIEREA


Suntem în luminoasa şi sfânta perioadă a ciclului liturgico-duhovnicesc, ce încadrează Postul Paştelui, numit şi Sfântul şi Marele Post, cu Slăvitul Praznic al Învierii şi Duminicile de după Înviere, pâna la Înălţare - o perioadă care ar trebui să fie plină de bucuria şi lumina pascală!

Trăim timpuri nemiloase. Copiii se răzvrătesc împotriva părinţilor, inimile calde şi iubitoare cândva ale soţilor, parcă dau în clocot, împăunându-se precum curcanii şi lăsând iubirea să se aplatizeze şi să se stingă între ei; activitatea social-obştească este aproape paralizată din cauza războiului declanşat între fiii aceluiaşi neam, totul este răvăşit şi predispus la prăbuşire.

Un firicel de iarbă nevinovat tresaltă din neaua plăpândă, ce a înveşmântat pământul în anotimpul iernii; un ghiocel firav se arată în faţa noastră şi ne cere să-l dăruim persoanei, care-l primeşte cu dragoste; pomii aşteaptă să-şi aducă mireasma lor în floare şi peste tot suspină cerul şi pământul a primăvară! „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13 ) - aşa îşi îndreaptă vameşul rugăciunea către Dumnezeu, în prima Duminică premergătoare Sfântului Post, iar fiul risipitor este întâmpinat de Părintele Ceresc cu braţele pline de iubire şi iertare: ”Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”(Luca 15, 24). Iertarea pe care ţi-o dă Dumnezeu nu este cu jumătate de măsură, asemeni celei omeneşti, ci este minunea nespusă a refacerii fiinţei din interior, cea care se reclădeşte pe temelia harului şi a bucuriei negrăite şi vine din împreună-lucrarea, din sinergia conlucrării şi a comuniunii între Dumnezeu şi om. Evanghelia după Matei, la cap. 25 ne expune Judecata universală, când se va dezvălui totul, conform faptelor noastre de aici, de pe pământ, iar Duminica izgonirii lui Adam din rai ne pune în faţă priveliştea raiului pierdut şi, în lumina pomenirii celor adormiţi, cerem iertare şi împăcare. Sfântul şi Marele Post al Paştelui este adâncit de Canonul de Pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, urmând Duminica Ortodoxiei, a apărării dreptei credinţe, a Sfântului Grigore Palama, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Ioan Scărarul.

M-a învrednicit Dumnezeu să merg la Sfântul Munte Athos, începând cu 25 noiembrie 2012. Bucuria duhovnicească s-a amplificat, săvârşind Sfânta Liturghie, în Schitul românesc Prodromul şi, împărtăşindu-mă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, de ziua Sfântului Grigore Palama , apoi să le împărtăşesc părinţilor monahi din învăţătura sa.

Totul este uimitor şi sfânt la Athos! Chilia Sfântului Grigore Palama se află la circa 5 km de Mănăstirea Marea Lavră situată în susul muntelui, spre vârful Atonului (cc.2033m). Frumuseţea peisajului se îngemânează cu “pustietatea” sihastrului, ce-L contemplă pe Hristos “în singurătate” şi, în rugăciune intensă pentru oameni, îi reface iubirea, în bunătate şi îi redă libertatea spirituală.

În Sfântul Munte se simte Lumina taborică şi energiile divine necreate. Pe coama muntelui, ca un foc de lumină caldă, primitoare, coboară raze binefăcătoare, ce acoperă şi Prodromul românesc, în feeria unei vegetaţii specifice, cu plantaţii de măslin şi dafin, cu izvoare limpezi, în grote şi peşteri pustniceşti. În orice loc te-ai situa, parcă o zăreşti pe Maica Domnului, Dumnezeiasca Mireasă, Împărăteasa cerului şi a pământului, ocrotitoarea Sfântului Munte. De la Schitul românesc Prodromul nu-ţi trebuieşte decât o străfulgerare de privire să vezi vârful Atonului şi marea întinsă, în acelaşi timp, care reflectă razele divine ale soarelui, să sorbi din frumuseţea darurilor şi binecuvântărilor primite. Odată ajuns în Athos, fiecare pelerin doreşte să revină.

Ce bine ar fi ca viaţa noastră pe care o trăim aici şi acum, în existenţa concretă şi imediată, lăsată de Dumnezeu şi care defineşte taina persoanei, în timpul şi spaţiul spiritual dăruit pentru iubire, s-o preschimbăm în Prăznuire, în Sărbătoare sfântă şi să-I facem lui Dumnezeu loc în ea, cum se exprimă mitropolitul rus Antonie în Taina iubirii (Sofia, 2009). Să-L întâmpinăm pe Hristos Dumnezeu, în stâlpările de finic ale faptelor milostive, iertătoare, în veşmintele (straiul raţional al trupului şi al sufletului), ce refac chipul în puritate asemeni pruncilor şi aşa să întâmpinăm Praznicul Floriilor pentru a primi, apoi, Paştele lui Dumnezeu cele mântuitoare.

Parcursul acestei perioade spirituale devine cald şi dulce în acelaşi timp. Toate se înnoiesc şi se îmbracă în lumină. Pătimirile cele sfinte şi mântuitoare ale lui Hristos Domnul ne aduc rodul cel nou al viţei şi înălţarea pe Cruce instituie porunca dumnezeiască: ”Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi ” (Ioan 15,12-13). Împărăţia Cerurilor, pe care o pregustăm încă de pe pământ şi mai ales în timpul Sfintei Liturghii intră în acord cu aşteptarea bucuriei de a primi darul Învierii, de a ne îmbrăca în acest dar dumnezeiesc, în sfânta noapte pascală şi de a-l purta cu noi pe tot parcursul anului. De aceea ne primenim continuu prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia Cerurilor devine “o realitate în fiinţa celor ce participă la actul euharistic, ea intrând astfel în ipostaza Împărăţiei Liturgice” (Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Cartea deschisă a Împărăţiei, 2007, p.212). Toate se petrec în Biserică, în ambianţa slujbei cuvântătoare, duhovniceşti, care ne adună pe toţi laolaltă, la sânul ei, căci bunătatea şi pietatea nu se pot înţelege decât în raţiunea de a fi a persoanei unificate şi alături de ceilalţi.

Suntem în dumnezeiasca veselie şi “cât este de sfântă cu adevărat şi întru totul prăznuită această noapte a mântuirii şi strălucită”, căci “Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit” (Canonul Învierii, Cântarea a7-a).

Condensăm un ritm, în aşteptarea Învierii Domnului, de la tristeţea aducătoare de har, din perioada Postului, la bucuria “Praznicului praznicelor şi Sărbătorii sărbătorilor”, căci în această Lumină plenară a Împărăţiei, noi binecuvântăm pe Hristos în veci (Irmosul Cântării a 8-a). Învierea umple toate de sens, şi raţionalul şi supraraţionalul, şi ce este văzut şi ceea ce este nevăzut, ceea ce este spiritual, duhovnicesc şi materia luminată de Duh, creatul şi necreatul, imanentul şi transcendentul, dar Învierea, în primul rând, dă răspuns omului, la modul total, definitiv că el, omul, nu sfârşeşte la mormânt, că moartea este numai o trecere din această viaţă pământească şi că el va exista veşnic. Învierea lui Hristos este Adevărul suprem, care mă face viu şi prin el trăiesc şi am speranţa că mă scoate din angoasa existenţială a nonsensului.

Nu ştim cum se va brăzda ogorul anul acesta, ca să ne dea pâinea cea de toate zilele; care va fi darul ploii şi al razelor soarelui, ce încălzeşte pământul. Numai Dumnezeu ştie. Un lucru este cert. Oamenii trebuie să se smerească şi să se trezească la credinţă. Pentru aceasta trebuie să-şi ierte afronturile, supărările şi lipsurile trecute şi să primească cu îmbrăţişarea sfântă a Învierii chipul semenului, care mai adineaori a fost răstignit , întristat şi umilit.

Să avem capacitatea şi forţa interioară de a lăsa în urmă trecutul şi să privim cu încredere spre Dumnezeu, în viitor, să-I consacrăm toată viaţa noastră şi, mai presus de toate, să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea şi din tot cugetul nostru.

Se cuvine să rostim acum din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur , la slăvita şi mântuitoarea Înviere a lui Hristos: “Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii\ Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte\ Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânire în vecii vecilor” .

Dumnezeu să ne dăruiască sănătate şi linişte sufletească, ca să putem parcurge Postul Sfintelor Paşti, din anul mântuirii 2013, cinstindu-l după vrednicie şi să ne bucurăm din plin la Praznicul Învierii lui Hristos, Domnul!

Preot Dr. Nicolae Nicolescu, “Sf. Lazăr”, Iaşi
     Articol aparut initial in revista de dialog ortodox - EPIFANIA, Nr. 24, Martie - Mai 2013, editata la Iasi sub coordonarea directa a sfintiei sale Pr. Dr. Nicolae Nicolescu director al acestei reviste ce apare cu binecuvantarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
   Multumim sfintiei sale pentru trimiterea prin mail a acestui articol in vederea postarii pe blog. Ne simtim onorati si obligati spre mai mult si mai bine. Asteptam si alte articole de mare folos duhovnicesc din partea sfintiei sale.