miercuri, 19 martie 2014


VĂ  ÎNDEMNĂM  CU TOATĂ DRAGOSTEA CREȘTINEASCĂ  SĂ  ACCEDEŢI  CU  NĂDEJDE SPRE A VĂ BUCURA DE CEA MAI MARE TAINĂ A BISERICII ORTODOXE – SF. ÎMPĂRTĂȘĂNIE.
DOAR AŞA VEŢI AVEA ÎN VOI VIAŢA DINTRU HRISTOS DOMNUL ȘI NUMAI ASTFEL VEȚI PUTEA TRĂI O VIAȚĂ DUHOVNICEASCĂ.

CALENDAR ORTODOX 2014

13 APRILIE= INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM
20 APRILIE= SFINTELE PASTI
21 APRILIE= SFINTELE PASTI
22 APRILIE= SFINTELE PASTI
23 APRILIE= SF. MARE MC. GHEORGHE, PURTATORUL DE BIRUINTA
25 APRILIE= IZVORUL TAMADUIRII
21 MAI= SFINTII MARI IMPARATI SI INTOCMAI CU APOSTOLII, CONSTANTIN SI MAMA SA, ELENA
29 MAI= INALTAREA DOMNULUI
8 IUNIE= POGORAREA SFANTULUI DUH 9CINCIZECIMEA SAU RUSALIILE)
9 IUNIE= SFANTA TREIME
24 IUNIE= NASTEREA SF. PROOROC IOAN BOTEZATORUL (SANZIENELE SAU DRAGAICA)
ADUCEREA MOASTELOR SF. MARE MS. IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA
29 IUNIE= SF. APOSTOLI PETRU SI PAVEL
20 IULIE= SFANTUL SLAVITUL PROOROC ILIE TESVITATEANUL
6 AUGUST= SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI
15 AUGUST= ADORMIREA MAICII DOMNULUI
29 AUGUST= TAIEREA SINSTITULUI CAP AL SF. PROOROC IOAN BOTEZATORULUI
8 SEPTEMBRIE= NASTEREA MAICII DOMNULUI
14 SEPTEMBRIE= INALTAREA SFINTEI CRUCI
15 SEPTEMBRIE= SF. IER. IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS MITROPOLITUL BANATULUI
14 OCTOMBRIE= SF. CUV. PARASCHEVA DE LA IASI
26 OCTOMBRIE= SF. MARE MC. DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR
27 OCTOMBRIE= SF. CUV. DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCURESTENILOR
8 NOIEMBRIE= SOBORUL SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL SI AL TUTUROR CERESTILOR PUTERI
21 NOIEMBRIE= INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI
30 NOIEMBRIE= SF.AP. ANDREI, CEL INTAI CHEMAT, OCROTITORUL ROMANIEI
6 DECEMBRIE= SF. IER. NICOLAE, ARHIEPISCOPULMIRELOR LICHIEI
25 DECEMBRIE= NASTEREA DOMNULUI (CRACIUNUL)
26 DECEMBRIE= SOBORUL MAICII DOMNULUI
27 DECEMBRIE= SFANTUL AP. INTAIUL MS. SI ARHIDIACON STEFAN


ANUL 2014 = ANUL JUBILIAR AL SFINTEI SPOVEDANII ŞI ÎMPARTAŞANII



MOMENT ANIVERSAR

4 MARTIE 2014

S-au împlinit 52 de ani de pastoraţie a Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu.
A fost felicitat de preoţi, funcţionari administrative şi consilieri ai Arhiepiscopiei, la resedinţa sa.
P.C.Pr.Cons.cultural Ionel Popescu a rostit un cuvant cu aceasta ocazie.
Î.P.S. Parintele Mitrololit le-a mulţumit tuturor.
·      Să ne traiţi Întru Mulţi Ani!” Î.P.S. Parinte Mitropolit

                                                                                                                Realizator Blog

Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

 Preluare cu accept de pe  www.episcopiacaransebesului.ro  - Multumim!

Invitaţie la concursuri

REINAUGURAM 2 CONCURSURI:

1. Concurs de eseuri, articole, studii, exegeză biblică pe diverse teme Scripturale, la liberă alegere. Vom acorda 3 premii, precum şi menţiuni câştigătorilor, constând în CD-uri şi cărţi religioase. Lucrările se vor trimite prin e-mail: mireanautentic@gmail.com până la data de 30 iunie 2014 cu menţiunea „Concurs” – articole.

2. Concurs de fotografie creştină cu tema "Ortodoxia trăită autentic"
Fotografiile se vor trimite prin acelaşi e-mai până la data de 30 iunie 2014 cu menţiunea „Concurs” – poze.
Participanţii sunt rugaţi să trimită împreună cu articolele sau pozele pentru concurs şi datele de contact (nume, prenume, telefon, precum şi acceptul de postare pe blog al pozelelor şi articolelor, în cazul în care realizatorul blogului decide ulterior acest lucru).

Vă dorim succes şi vă aşteptăm!
Vă aşteaptă şi la această secţiune numeroase premii şi menţiuni.

De asemenea facem cunoscut că un exemplar din cartea "Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie" a fost deja dăruită unui tânăr viitor slujitor al Altarului, care îşi caută perechea - în nădejdea de a-l păstra neîntinat de orice păcat! Cartea cu titlul "Taina spovedaniei" a fost expediată către Camelia Muntean din loc. Sebeş, jud Alba, o constantă cititoare a blogului şi râvnitoare a mântuirii. Să-i fie de folos sufletesc!

Anunt - invitatie ( in special pentru bucuresteni )



Avand in vedere faptul ca ne aflam in binecuvantata perioada duhovniceasca a Marelui Post al Paresimilor si, totodata, in Anul Jubiliar Euharistic al Sfintei Spovedanii si Sfintei Impartasanii, Parohia "Sf. Antonie cel Mare" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti, organizează (defapt continua organizarea) cateva seri/intalniri duhovnicesti cu credinciosii parohiei, la care sunt invitati sa participe, de fapt, oricare fiu sau membru al Bisericii, fiindca fiecare eveniment de acest gen are cate un invitat de seama, care sustine o prelegere pe o tema (pre)stabilita si anuntata, dupa care urmeaza sesiunea de dialog... 
In continuare, va supunem atentiei dumneavoastra programul acestor manifestari, dupa cum urmeaza:
- Luni - 10.03.2014, orele 19, va avea loc intalnirea/seara duhovniceasca cu tema: "Valoarea, importanta si binecuvantarile Sfintei Liturghii in viata crestinului" - invitat fiind Parintele Profesor Silviu Tudose - Parohul Bisericii "Sf. Ilie Gorgani" din Bucuresti.
- Luni - 17.03.2014, orele 19, va avea loc intalnirea/seara duhovniceasca cu tema: "Temeiuri si argumente patristice care stau la baza Tainelor Sfintei Spovedanii sau a Pocaintei si a Sfintei Impartasanii sau Euharistiei" - invitat fiind Parintele Profesor Constantin Patuleanu - Consilier Patriarhal si Parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului - Udricani" din Bucuresti.
- Luni - 31.03.2014, orele 19, va avea loc seara/intalnirea duhovniceasca cu tema: "Sfânta Liturghie - Marele Paşte al Bisericii" - avandu-l ca invitat pe Parintele Profesor Daniel Benga - Parohul Bisericii "Sf. Stefan - Cuiubul cu barza" din Bucuresti.
De asemenea, dorim sa va aducem la cunostinta faptul ca, deja, au avut loc doua asemenea manifestari spiritual - duhovnicesti, si anume: prima a fost in ziua de luni - 17.02.2014, orele 18, cand a vorbit Parintele Daniel Barica - Parohul Bisericii "Bunavestire" din Sos. Giurgiului - Bucuresti, despre "Importanta si valoarea Parintelui Duhovnicesc in viata crestinului", iar a doua intalnire/seara duhovniceasca a avut loc luni - 24.02.2014, cand a fost invitat Parintele Profesor Nicolae Bordasiu - Slujitor la Biserica "Sf. Silvestru" din Bucuresti si care a vorbit despre "Importanta curajului, demnitatii si libertatii in viata crestinului, pornind de la exemplul Sfintilor Martiri Brancoveni si a detinutilor politici din inchisorile comuniste", amandoua manifestarile bucurandu-se de un real succes...
Prin urmare, va asteptam sa participati, intr-un numar cat mai mare, in continuare, la aceste intalniri duhovnicesti, mult folositoare si de suflet ziditoare!...
Pentru orice alte detalii sau informatii suplimentare, va stau la dispozitie cei doi Parinti slujitori ai bisericii noastre - in persoana Parintelui Paroh Daniel Goga si a Parintelui conslujitor si responsabil cu activitatile catehetice Marius Stefan Suiugan, precum si Stelian Gombos - in calitate de coordonator proiect...
Doamne ajuta si post binecuvantat, in continuare!...

FOARTE IMPORTANT!

Precizăm din nou, aşa cum am menţionat încă de la înfiinţarea blogului, că întreaga responsabilitate asupra conţinutului articolelor primite spre postare, aparţine în exclusivitate autorilor.

Realizatorul blogului nu intervine în conţinutul articolelor – decât în cazuri excepţionale (comprimare, structurare pe mai multe părţi, etc.) cu acordul autorului.

Verificarea prealabilă postării se efectuează doar ca şi încadrare în normele de morală, dogmatică şi principii generale de învăţătură de credinţă, atât cât este posibil de la nivel de mirean.
Blogul se doreşte a fi în acelaşi timp şi o posibilitate de dialog – aşa cum concept şi înţeleg vizitatorii, realităţile prezente, concrete – raportate la credinţa drept slăvitoare ortodoxă.

Prin iertare, Dumnezeu restaurează firea umană



Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama) (Mc. 2, 1-12)

În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
În Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post, Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie textul din Evanghelia după Sfântul Marcu (2, 1-12), în care ne este relatată minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Minunea este prezentată şi de Sfinţii Evanghelişti Matei (9, 1-7) şi Luca (5, 17-26). De asemenea, în aceeaşi duminică se face pomenirea Sfântului Grigorie Palama, mutat la cele veşnice la 14 noiembrie 1359 şi trecut în rândul sfinţilor la scurt timp după aceasta (în 1368), care a fost mare apărător al dreptei credinţe, afirmând că prin rugăciune stăruitoare şi îndelungată şi prin asceză curăţitoare de patimi, credinciosul ajunge să se unească şi să se împărtăşească din lumina cea necreată şi veşnică a lui Dumnezeu. Rânduiala prevede şi un text al Evangheliei special pentru pomenirea Sfântului Grigorie, text specific zilelor de pomenire a ierarhilor (Ioan 10, 9-16).

Credinţa bărbaţilor ce-l purtau pe bolnav aduce vindecarea

În cele ce urmează însă, vom stărui asupra textului Evangheliei duminicale. Ce aflăm din relatarea Sfântului Evanghelist Marcu? El ne spune că, într-o zi oarecare, Mântuitorul a intrat iarăşi în Capernaum, „în cetatea Sa“, cum precizează Sfântul Matei (9, 1), şi acolo, aflându-Se într-o casă, propovăduia mulţimilor dornice să audă cuvântul lui Dumnezeu. Aşa de mulţi erau cei care ascultau cuvântul, încât nu mai era loc nici în casă, nici în faţa uşii. În mulţimea adunată era şi un slăbănog care, neputându-se purta singur, era ajutat de patru bărbaţi. Aceştia, voind să-l ducă la Iisus şi neputând trece prin mulţime, au făcut o spărtură în acoperiş şi pe acolo au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Este important să remarcăm faptul că gestul acelor bărbaţi nu a rămas neobservat de Mântuitorul. Dimpotrivă. Ne-am fi aşteptat ca El să se concentreze asupra celui suferind, sau poate chiar să-Şi continue cuvântul, sau să atragă atenţia celor care tulburau mulţimile adunate acolo ca să asculte cuvântul Împărăţiei. Nimic din toate acestea. Cele menţionate aici puteau fi sesizate cu uşurinţă de toţi cei prezenţi. El însă, ca Dumnezeu, îşi îndreptă atenţia asupra a ceea ce nu se vede şi nu stă la îndemâna oricui să observe, anume credinţa acelor bărbaţi care-l purtau pe slăbănog: „Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!“ Dar unii dintre cei de faţă au început să cârtească şi să cugete în inimile lor, acuzându-L pe Hristos de hulă pentru că iartă păcatele, putere care aparţine numai lui Dumnezeu. Iisus însă, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi ce putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta“ (vv. 8-11). Şi îndată s-a vindecat slăbănogul, iar cei de faţă, minunându-se, au adus slavă lui Dumnezeu.
Textul din Sfântul Marcu oferit nouă în această duminică spre meditaţie, ca hrană sufletească şi ca dreptar de vieţuire în zilele care urmează, este foarte dens şi conţine multe şi folositoare învăţături.
Mai întâi, Evanghelia citită în Duminica a doua a Postului Mare ne atenţionează asupra datoriei creştineşti şi grijii personale de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, şi ascultându-l, să-l împlinim în viaţa noastră de zi cu zi. Când Evanghelistul consemnează faptul că în jurul Mântuitorului, în casă şi afară, era mulţime multă de popor, nu face menţiunea doar pentru a ne arăta că nu mai rămăsese loc şi pentru cei care, purtând pe slăbănog, voiau să ajungă la locul unde se afla Mântuitorul învăţând. Ci Sfântul Marcu vrea să ne arate că poporul era în jurul Mântuitorului şi-I asculta cuvântul. Precizând aceasta, Sfântul Marcu ne spune, de fapt, că orice cuvânt al Evangheliei îl vizează pe ascultătorul de astăzi, participant la Sfânta Liturghie. De altfel, îndemnul liturgic: „Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie“ întăreşte ideea că Evanghelistul, consemnând că mulţimile adunate în jurul Mântuitorului Îi ascultau cuvântul, vrea să ne atenţioneze şi pe noi ca să fim cu luare-aminte la cuvântul sfânt.

Suferinţa slăbănogului îi afectase atât trupul, cât şi puterile sufleteşti

Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu este lucrare vocaţională care aparţine persoanei umane încă din pruncia duhovnicească dobândită prin Botez. Înainte de afundarea în cristelniţă, cu untdelemn sfinţit, preotul unge părţile principale ale trupului celui venit să se boteze, rostind formule potrivite pentru fiecare parte a corpului: pe piept: spre tămăduirea sufletului; pe spate: şi a trupului; la urechi: spre ascultarea poruncilor Tale; la picioare: ca să umble pe căile Tale. Aceasta înseamnă că întreaga persoană umană, trup şi suflet, este aşezată, restaurată în chemarea ei de a asculta şi a împlini voia lui Dumnezeu pe pământ. La Sfântul Maslu, în rugăciunea a şasea, Biserica se roagă pentru cel aflat în suferinţă în felul următor: „Gura lui (a celui suferind pentru care oficiem Sfântul Maslu, n.n.) o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slăvirea neamului Tău. Mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndreptează-le spre vestirea Evangheliei Tale...“ Aceasta înseamnă că suferinţa nu este doar aceea care afectează trupul, ci şi puterile sufleteşti care nu mai lucrează prin trup, potrivit vocaţiei primare. De aceea, Hristos, vindecând pe slăbănog, restaurează şi spiritul, prin iertare, iar prin Taina Maslului, vindecându-se, cel bolnav să meargă iarăşi în căile Domnului, să asculte cuvintele Lui, să lucreze cele bineplăcute Lui, aşa după cum a fost chemat şi întărit prin Botez.
Deschiderea auzului spre ascultarea cuvântului lui Dumnezeu modelează gândirea şi inima şi viaţa noastră. Iar când auzul este permanent deschis spre cuvântul lui Dumnezeu, şi cugetarea noastră este după cuvântul auzit şi după voia Celui Care îl rosteşte, după voia lui Dumnezeu. Psalmistul spunea: „Legea Ta, Doamne, cugetarea mea este“ (Ps. 118, 77). Când cuvântul pe care îl ascultăm este bun şi cugetarea noastră este bună, şi inima noastră se îmbunează. Când îi repetăm întruna unui copil că este rău, chiar dacă el e bun, se face rău pentru că aude cuvinte rele, iar de-i spunem întruna că este bun, chiar de e rău, se îmbunează prin auzirea cuvintelor bune. Între auzire, cugetare şi starea inimii este o legătură profundă. Când cugetul este rău şi viclean, inima devine rea şi vicleană, iar când cugetul este curat, şi inima e bună şi curată. De aceea, în timpul Sfintei Liturghii, preotul se roagă pentru sine, dar şi pentru comunitate, zicând: „Curăţeşte-mi sufletul şi inima de cugete viclene“ (din rugăciunea din timpul Heruvicului), iar psalmistul se ruga zicând: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele“ (Ps. 50, 11). În viaţa noastră însă, din cauza stricăciunii care pune stăpânire pe noi, poate să apară şi o prăpastie între auzire, gândire şi simţire. Adică poţi să auzi cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, dar să gândeşti ca un necredincios şi să simţi ca un vrăjmaş. Cei din jurul Mântuitorului Îi ascultau cuvintele sfinte, sfinţitoare şi mântuitoare, dar cugetele şi inimile unora erau străine de ceea ce auzeau: „Şi erau acolo, spune Sfântul Marcu, unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele fără numai unul Dumnezeu?“ (Marcu 2, 6-7).

Cuvântul lui Dumnezeu, pâine pentru suflet

În Postul Mare, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu are şi un alt scop, acela de a ne hrăni spiritual. În perioada Triodului, conţinutul slujbelor se modifică substanţial. Imnele liturgice ne îndeamnă la postire, la înfrânarea limbii şi a gândurilor, la priveghere îndelungată şi la cugetare smerită, la fapte bune şi la pocăinţă. Deci, imnografia arată că perioada în care ne aflăm este timpul înnoirii noastre lăuntrice şi al făpturilor bune. Pe lângă imnografia cu un conţinut special, în aceeaşi perioadă apar, în cadrul sfintelor slujbe, o mulţime de texte scripturistice, sub forme diferite (paremii, catisme etc.). Prezenţa lor în cult aminteşte de perioada catehumenatului, când cei care se pregăteau să devină creştini, prin Botez, erau ajutaţi să înveţe dreapta credinţă şi Sfintele Scripturi. Dar învăţătura de credinţă şi cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi nu erau oferite doar ca lecţie de învăţat, hrană pentru minte, ci şi ca „pâine“ pentru suflet, ceea ce arată că, ascultând lecturile biblice şi cugetând la ele, noi învăţăm Sfintele Scripturi şi ne hrănim în acelaşi timp. Când ispititorul s-a apropiat de Mântuitorul, după lunga-I postire, şi I-a zis să prefacă pietrele în pâini pentru a-Şi arăta dumnezeirea, Domnul îi răspunde: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4). Aşa cum atunci când trudim fizic mai mult avem nevoie de hrană mai multă şi mai consistentă, tot aşa când trudim spiritual mai mult, iar postul ne cheamă la un efort sporit şi împuţinăm hrana trupească, avem nevoie de hrană duhovnicească mai multă ca să rezistăm şi să biruim în luptă. Iar hrana pe care ne-o oferă Biserica este cuvântul lui Dumnezeu din care, ascultându-l, ne hrănim. Fără îndoială, ne hrănim şi în alte chipuri. Mântuitorul ne spune că însăşi mişcarea noastră duhovnicească spre El, hotărârea de a fi mai ascultători şi mai buni împlinitori ai voii Lui, ne hrăneşte duhovniceşte, se transformă în „pâine“ care ne potoleşte foamea. Şi tot El spune că credinţa ne potoleşte setea: „Şi El a zis (consemnează Sfântul Evanghelist Ioan): „Eu sunt pâinea vieţii“; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată“ (6, 35). Dacă mişcarea spre Hristos ne hrăneşte, iar credinţa ne potoleşte setea, înseamnă că atunci când păşim cu credinţă spre Sfânta Biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, am început deja să ne potolim foamea şi setea duhovnicească, iar pe deplin aceasta se împlineşte prin împărtăşirea din Sfântul Potir.

Faptele lui Dumnezeu le pot împlini doar cei ce au credinţă

În al doilea rând, Evanghelia ne vorbeşte despre puterea vindecătoare a credinţei. De data aceasta, altora aparţine credinţa şi altcineva este vindecat. „Văzând credinţa lor“, subliniază Evanghelistul, a celor patru bărbaţi care purtau patul, Hristos l-a vindecat pe slăbănog, iertându-i păcatele.
Nu este singurul caz în care Hristos acţionează astfel. Văzând credinţa femeii cananeence, Hristos i-a vindecat fiica rău chinuită de un diavol: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela“ (Matei 15, 28). Văzând credinţa sutaşului, i-a vindecat sluga (Matei 8; 10, 13).
Despre credinţă s-au spus multe şi din cele multe care s-au spus, multe ne sunt cunoscute. Se cuvine însă să subliniem aici câteva aspecte pentru a înţelege că aşezarea acestui text, care ne relatează vindecarea minunată a unui slăbănog, în inima Postului Mare, nu este întâmplătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „cel ce are credinţă poate împlini şi faptele (lucrările) lui Dumnezeu, iar cel ce nu are credinţă nici măcar pe ale sale nu şi le poate împlini“. A vindeca, mai ales când sunt boli incurabile, nu stă în puterea omului, ci a lui Dumnezeu. Prin credinţă însă participăm la o lucrare dumnezeiască. A ierta păcatele stă în puterea lui Dumnezeu, iar a fi iertători cu cei din jur înseamnă a participa la lucrarea iertătoare a lui Dumnezeu. A zidi cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt în ea stă în puterea lui Dumnezeu. A muta munţii dintr-un loc în altul stă, iarăşi, în puterea lui Dumnezeu. Dar prin credinţă, şi omul poate să facă aceasta: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta“ (Matei 17, 20). Iar când Mântuitorul le spune celor patru bărbaţi că-l vindecă pe slăbănog pentru credinţa lor, arată puterea vindecătoare a credinţei şi chemarea omului ca prin credinţă să participe la lucrările lui Dumnezeu. În Pateric ni se spune că fraţii începători au mers la un avvă şi l-au întrebat despre credinţă. Iar el răspunzând, folosind cuvintele Mântuitorului, a zis: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui: Mută-te de aici...“ şi zicând acestea, muntele din apropiere a început să se mişte. Atunci avva a zis: „Stai, munte, că nu vorbeam cu tine!“

Grija faţă de suferinzi, un exerciţiu de smerenie şi răbdare

Un ultim aspect pe care îl subliniem aici se referă la iubirea jertfelnică pe care cei patru bărbaţi şi-au asumat-o purtând pe pat pe slăbănog, nădăjduind şi crezând că jertfa lor nu va fi în zadar. Şi nu a fost. Gestul celor patru bărbaţi, propus nouă spre meditaţie în timpul postului, ne sugerează faptul că perioada Postului Mare este vremea înmulţirii faptelor bune - a dăruirii faţă de aproapele -, slujirii celui în suferinţă, îmbrăcării celui gol şi hrănirii celui flămând. Sfântul Isaac Sirul spune că „nu există exerciţiu de smerenie mai bun pentru monah decât grija faţă de cei aflaţi în suferinţă“. Aceasta înseamnă că atunci când Biserica a organizat instituţii sociale de îngrijire a bolnavilor, precum bolniţele de pe lângă marile mănăstiri, nu a împlinit doar o lucrare filantropică, ci a făcut şi un act de smerenie. Suferinţa asumată cu credinţă, răbdare şi nădejde este un exerciţiu de smerenie şi pentru cel bolnav, şi pentru cei care poartă de grijă bolnavului. Aşadar, chipul duhovnicesc al bărbaţilor care-l purtau pe slăbănog este împletitură de credinţă şi smerenie, podoabe potrivite pentru chipul oricărui credincios în Postul Mare şi nu numai.
În al treilea rând, Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare ne vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu manifestată în iertare. Nu este puternic cel care poate să pedepsească, să arunce în temniţă, să pună trupul la cazne, ci acela care, deşi poate să le facă pe toate acestea, iartă pe cel care greşeşte. Dacă pomenirea Sfântului Grigorie Palama, în duminica aceasta, este veriga de legătură cu prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, pentru că ne oferă un exemplu concret de trăire după dreapta credinţă, tema iertării, ca manifestare a puterii lui Dumnezeu, este veriga de legătură cu cea de-a treia duminică din Post, Duminica Sfintei Cruci. Iertarea lui Dumnezeu faţă de oameni poate fi înţeleasă ca act de putere numai în lumina Crucii şi a Iubirii răstignite pe Cruce. Fiind răstignit pe Cruce, Hristos S-a rugat Tatălui pentru cei care Îl chinuiau: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“.
Aşadar, cugetând la cuvântul Evangheliei din duminica aceasta, înţelegem că hrana noastră duhovnicească cea din toate zilele Postului Mare este cuvântul lui Dumnezeu după care suntem chemaţi să ne modelăm cugetul şi inima şi, împreună cu ele, viaţa noastră toată. Înţelegem că o credinţă adevărată, puternică şi statornică este vindecătoare de bolile sufleteşti şi trupeşti, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. În plus, înţelegem că slujirea jertfelnică a aproapelui, mai ales a celui aflat în suferinţă, este lucrare filantropică, dar şi exerciţiu de smerenie, mijloc de cultivare şi de adâncire a smereniei şi în smerenie. Ce este mântuirea? a întrebat unul. Un adânc de smerenie, a răspuns celălalt. Cu alte cuvinte, prin slujirea jertfelnică a aproapelui şi prin smerenie ne adâncim în taina mântuirii noastre. Şi, în cele din urmă, înţelegem că puterea lui Dumnezeu se arată în iubirea iertătoare care l-a copleşit pe slăbănogul din pat, dar şi pe toţi cei ce aleargă la El cu credinţă şi cu nădejde.

Preluare din ziarul Lumina – Ag. Stiri Basilica – cu permisiune 

Iisuse, care-mi porţi povara


 Preluare cu accept de pe  www.episcopiacaransebesului.ro  - Multumim!
HRISTOS A INVIAT!
HRISTOS ANESTI!
ADEVARAT A INVIAT!


CU NOI ESTE DUMNEZEU,
INTELEGEŢI NEAMURI SI VA PLECAŢI,
CACI CU NOI ESTE DUMNEZEU!...

DIN CANTARILE INVIERII

CONDACUL GLAS 1:


Inviat-ai ca un Dumnezeu din mormant întru marire, şi lumea împreuna o ai înviat, şi firea omenească ca pe Cel ce eşti Dumnezeu Te laudă: şi maortea a pierit si Adam dănţuieşte, Stăpane; şi Eva acum, slobozită fiind din legături, se bucură slujind: Tu eşti cel ce dai tuturor, Hristoase, invierea. 

Invierea Domnului - Sfintele Pasti



“HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PRE MOARTE CALCAND SI CELOR DIN MORMINTE VIATA DARUIDU-LE”

…DE NU AR FI INVIAT HRISTOS, ZADARNICA AR FI CREDINTA NOASTRA (I Corinteni 15, 12-19)

MERGETI IN BISERICI SI MANASTIRI DE LUATI LUMINA!
MULTA LUMINA IN SUFLETE SA AVETI!
                                                                                     

                                                                                           REALIZATOR BLOG 

NU AVORTULUI - ACTIUNEA PENTRU VIATA


În fiecare zi, forcepsurile doctorilor ginecologi din întreaga lume omoară suflete nevinovate. Mamele renunţă la darul primit, cu convingerea că au făcut o operaţie chirurgicală de eliminare a unui ţesut, şi nu a unei fiinţe umane. Alexandra Nadane, o luptătoare împotriva avortului prin blogul vremurivechisinoi.blogspot.ro şi Asociaţia „Studenţi pentru viaţă“, ne-a spus în cadrul interviului acordat că avortul lasă răni, lacrimi şi durere. Femeile acestea au nevoie de consiliere, de spovedanie şi de sprijinul celor din jur.

Sunteţi o susţinătoare a dreptului la viaţă a fătului. Cum a început această luptă pentru viaţă?


Mi-am dat seama că trebuie să fac acest lucru la vârsta de 16 ani, când am cunoscut o tânără care avea nevoie disperată de ajutor. Eu eram voluntar într-o asociaţie care nu se ocupa de aşa ceva, iar ea a trimis un mail, ca ultimă încercare de a salva viaţa copilului pe care îl avea în pântece. Cu toate că nu era o persoană credincioasă, a simţit totuşi că trebuie să-i mai acorde o şansă şi s-a rugat: „Doamne, dacă Tu vrei ca acest copil să trăiască, ajută-mă să găsesc o soluţie!“ Iar mai departe a lucrat Dumnezeu. N-am putut să-i răspund sec: „Ne pare rău, nu vă putem ajuta“, ci am sunat-o imediat şi ne-am întâlnit. Mi-a spus că a făcut tot ce s-a putut face şi că peste câteva ore are programare la avort. Nu era la prima încercare, mai făcuse trei întreruperi de sarcină, aşa că distanţa dintre viaţă şi moarte ţinea doar de timp.

Nu ştiam ce îi voi spune. Mă tot gândeam la cum va reacţiona şi la ce se va întâmpla în continuare. Dar singurul lucru care îmi stăruia în minte era că acolo este un copil care trebuie să trăiască. Nu mai ţin minte ce i-am spus, cert este că am mers împreună şi la un preot, apoi am vorbit şi cu prietenul pe care îl avea atunci şi le-am promis că îi voi sprijini în continuare cu ceea ce au nevoie. După ce ei au decis să păstreze copilul, lucrurile au început să se schimbe, au apărut oameni care să-i ajute, inclusiv naşi credincioşi şi medici care să o supravegheze pe timpul sarcinii.

S-au întâmplat minuni şi Sfântul Spiridon a fost cel care a intervenit de multe ori cu soluţii salvatoare. Acum această femeie este căsătorită şi are trei copii. Mi-a spus că îi pare rău de avorturile de dinainte şi că poate viaţa ei ar fi fost altfel dacă ar fi ştiut ce presupune o întrerupere de sarcină.

Atunci mi-am dat seama că foarte multe femei trec prin experienţe asemănătoare şi au nevoie de ajutor. M-am apucat să mă documentez, m-am înscris într-o organizaţie pentru viaţă, dar cele mai multe cazuri le-am descoperit prin intermediul internetului, pentru că adeseori acolo se caută informaţii.
Greşeală - deznădejde - slăbiciune
Sunt femei care refuză ajutorul. Ce aţi făcut în asemenea cazuri?


O fată care fusese abandonată de părinţi şi căzuse victimă a unei reţele de prostituţie a refuzat orice sprijin, chiar dacă i s-au oferit toate soluţiile posibile, inclusiv un fel de alocaţie pe timpul sarcinii, spunând că nu vrea ca acel copil să treacă prin experienţa pe care a avut-o ea. Este o problemă pe care şi-o pun mulţi părinţi, gândindu-se la fericirea şi bunăstarea copilului care urmează să se nască. Acesta este de multe ori unul dintre motivele pentru care se apelează la avort. Totuşi, realitatea oferă o imagine diferită de ceea ce ne imaginăm noi: oamenii se bucură întâi de toate pentru faptul că trăiesc.

Am mai cunoscut o adolescentă care, deşi era apropiată de Biserică şi cunoştea nişte lucruri, a ales totuşi să facă avort gândindu-se că este cea mai bună soluţie pentru viitorul ei şi că relaţia ei va continua aşa cum îi promisese prietenul. Mi-a scris la două săptămâni după ce a făcut avort. Starea ei era cumplită, suferea mult, plângea zilnic şi spunea că va regreta întotdeauna decizia luată atunci. Mi-a spus că în timpul procedurii şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă şi a vrut să oprească totul, dar era prea târziu.

Dacă refuză ajutorul înainte de avort, după aceea îl cer cu siguranţă pentru că sunt o serie de efecte pe care o femeie nu le poate depăşi singură. Are nevoie de consiliere, de spovedanie şi de sprijinul celor din jur. Altfel se învârte în cercul vicios greşeală - deznădejde - slăbiciune - greşeală.

În ce constă acum implicarea dumneavoastră în lupta împotriva avortului?

În primul rând păstrăm relaţia cu mamele care au fost ajutate, implicându-i şi pe alţii în găsirea unor soluţii pe termen lung. Pentru noi este o mare bucurie când vedem că oamenii învaţă să dăruiască şi altora. Într-un sat din apropierea Bucureştiului este o mamă a trei copii care a strâns în jurul ei alte câteva mame pe care le ajută cu un sfat, cu o vorbă bună şi cu o parte din ajutorul pe care îl primeşte ea.

În ultimele luni ne-au contactat adolescente care au făcut avort în urma presiunilor din partea familiei sau a altor persoane şi, cunoscând experienţele prin care au trecut ele, ne-am dat seama că este nevoie de o asociaţie pentru viaţă care să activeze în domeniul studenţesc.

Aşa a luat fiinţă Asociaţia „Studenţi pentru viaţă“, prin intermediul căreia sperăm să ajungem la tinerele care caută soluţii şi să încurajăm o atitudine pentru viaţă din partea studenţilor.

În luna martie s-a desfăşurat „Marşul pentru viaţă“, la care am participat împreună cu alţi colegi şi studenţi voluntari ai asociaţiei. Mesajul din acest an a fost: „Iubeşte-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!“ S-a afirmat necesitatea iubirii, a protejării mamei şi a copilului, pentru că în realitate interesul mamei nu este despărţit de interesul copilului. Ceea ce este bine pentru unul este şi pentru celălalt, iar ceea ce este rău pentru unul îl afectează şi pe celălalt. Hărţuirea mamei însărcinate aflate în criză este din păcate o realitate dură cu care se confruntă foarte multe femei. O adolescentă din SUA a trebuit să obţină de curând o hotărâre judecătorească împotriva părinţilor care o forţau să avorteze.

În viitor, asociaţia va desfăşura o serie de proiecte pentru promovarea valorilor pentru viaţă în universităţi.


Un alt proiect pentru formarea tinerilor, diferit de asociaţie, este blogul vremurivechisinoi.blogspot.ro. L-am început în urmă cu câţiva ani gândindu-mă că sunt foarte mulţi oameni care îşi pun întrebări şi caută răspunsuri, iar de anul trecut s-a închegat o echipă de tineri care se ocupă de el. Conţinutul este foarte variat: sunt postate convertiri, cuvinte pentru tineri, învăţături ale Sfinţilor Părinţi, ştiri despre evenimente, puncte de vedere asupra problemelor cu care se confruntă societatea. De asemenea, apar articole pe teme pro-vita preluate şi traduse de pe site-uri ale unor organizaţii pentru viaţă din străinătate.
Frica împinge femeile la avort
De multe ori o mamă care vrea să avorteze nu cere sfat. Dar dacă totuşi ne oferă 5 minute, ce să-i spunem pentru a o convinge?

Că o ajutăm să depăşească orice problemă. Că ne punem cu totul la dispoziţia ei. Să aibă curajul să-şi învingă teama pentru că nu este singură. Frederica Mathewes-Green, soţia unui preot ortodox din SUA, spune că femeile nu doresc avortul aşa cum şi-ar dori o îngheţată ori o maşină Porsche, ci ca un animal prins în cursă care îşi roade picioarele ca să scape. Frica este cea care face de multe ori ca femeia să aleagă disperată să-şi sacrifice copilul. Consilierea le poate oferi şansa să depăşească această teamă şi să găsească soluţii. Vorbiţi cu ea, fiţi alături de ea, asumaţi-o deplin şi daţi-i puterea pe care o doreşte, căci nu are cine să o ajute să o găsească.

Uneori acestea se gândesc că un copil îl pot face şi mai târziu, când vor avea o situaţie materială mai bună, un soţ…

Deja au primit acest dar în momentul în care au rămas însărcinate, pentru că viaţa se formează la unirea celor două celule şi orice intervenţie asupra ei înseamnă moartea copilului. Ceea ce poate face în acel moment este să-şi asume această responsabilitate şi să meargă mai departe. Celelalte sunt lucruri exterioare care vor apărea pe parcurs. După avort, o femeie nu mai gândeşte la fel ca înainte, nu mai vede viitorul, ci momentul în care a luat decizia greşită şi îl regretă mereu.


Care sunt sfaturile care au impactul cel mai puternic?

Sfaturile date cu dragoste şi căldură sufletească, pentru că de multe ori lipsa dragostei conduce la decizii greşite.
„Dragostea va găsi soluţia potrivită“
Din toate lecturile pe care le-aţi avut sau cazurile pe care le-aţi întâlnit, ce întâmplări minunate cu mame care au renunţat la avort v-au impresionat?

O tânără povesteşte că a avut un şoc în momentul în care a aflat că este însărcinată, i se părea imposibil de acceptat şi primul gând a fost să avorteze. Cu toate că a suferit mult pe timpul sarcinii, iar despărţirea de prietenul ei i-a provocat o depresie, a ales să păstreze sarcina, iar acum se bucură de o fetiţă de aproape 2 ani.

Impresionant este şi cazul unei femei care voia să facă avort după ce prietenul ei a spus că nu îl interesează de copil. Era într-o situaţie disperată şi nu ştia ce să facă. S-a aşezat în faţa icoanei şi a început să plângă, cerându-I lui Dumnezeu să îi arate cum să procedeze. Peste câteva zile a avut un vis: copilul nenăscut îi spunea, plângând, că nu vrea decât să o cunoască. A înţeles că acesta este răspunsul aşteptat şi s-a convins că trebuie să păstreze copilul. Acum este în a cincea lună de sarcină, întâmpină multă ostilitate de la cei din jur, dar este bucuroasă de decizia pe care luat-o.

Avem nevoie de legi care să protejeze mama şi copilul, de poziţii vizibile din partea factorilor decizionali şi a persoanelor publice, precum şi de deschiderea mass-mediei asupra acestui subiect.

Din experienţa dobândită în aceşti ani de eforturi pentru a salva vieţi, ce sfaturi le daţi celor care doresc să se implice în ajutorarea mamelor aflate pe punctul de a avorta?

Pentru a ajuta pe cineva trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-l înţelegem în impasul în care se află. Durerea şi frământarea unei femei aflate în criză de sarcină sunt uriaşe. Teama, frica, incertitudinea sunt stările cele mai frecvente prin care trece. Nu o vom ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom trata cu indiferenţă. Singura soluţie este să ne raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Dragostea va găsi soluţia potrivită.

Ce poate să facă acum o mamă care citeşte interviul acesta şi nu este hotărâtă dacă să avorteze sau nu?

Am cunoscut foarte multe femei care au regretat avortul pe care l-au făcut, dar nici una care să regrete că a născut. Copilul aduce cu el fericirea de a fi mamă şi împlinirea sufletească, chiar dacă situaţia materială este dificilă. Avortul lasă răni, lacrimi şi durere. O mamă şi copilul ei merită mai mult decât atât, merită viaţa. Oricât de mari vor fi suferinţele prin care va trece, atunci când copilul ei îi va spune: „Mamă, te iubesc şi îţi mulţumesc că exist!“, chipul i se va însenina.


Reportaj primit din partea Alexandrei Nadane - cu accept postrare - mulţumim!
Preluare din ziarul Lumina