marți, 30 noiembrie 2021

1 Decembrie- Ziua Nationala a Romaniei

LA MULTI ANI ROMANIA! LA MULTI ANI, DRAGI ROMANI, ORIUNDE V-ATI AFLA!
Momentul 1 Decembrie 1918 reprezinta unirea tuturor provinciilor romanesti, intr-o Romanie Mare!Haideti sa ne mobilizam cu totii, cei care traim, gandim si simtim romaneste pentru a face din Romania o tara prospera in care sa ne gasim cu totii implinirea intr-o traire armonioasa! Doamne Ajuta!

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

Biroul de presă al Patriarhiei Române transmite un detalii privind celebrarea Zilei Naționale în bisericile ortodoxe. Comunicatul de presă: Te Deum în bisericile ortodoxe de Ziua Naţională a României De Ziua Naţională a României, miercuri, 1 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918. Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată şi Catedrala Națională din București cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României. La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârșită începând cu ora 12.00. Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: basilica.ro

PF Daniel: Sf. Andrei iubește poporul român și ajută românii de pretutindeni să păstreze credința primită de la el

„Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român și ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”, a spus marți Patriarhul României. Preafericirea Sa a vorbit despre șederea îndelungată în Dobrogea a Apostolului Românilor, despre modul său discret de propovăduire și despre felul în care sfântul a binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani.
Când Sf. Ap. Andrei a ajuns în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, a găsit negustori greci, ocupanți romani și triburi geto-dacice locale. Poporul român s-a format treptat, lent, în istorie ca popor nou, care se creștina pe când se forma, a precizat Preafericirea Sa. Sf. Andrei propovăduia discret, în familii „Etnogeneza și creștinarea au fost simultane și lente. E vorba de o creștinare lentă, dar profundă, care a făcut ca, mai târziu, poporul român, format din geto-daci și romani, să reziste la multe valuri de popoare migratoare venite din răsărit, să-și păstreze identitatea și credința.” Astfel, Sf. Ap. Andrei „este părintele spiritual, sau Apostolul Românilor”, a spus Preafericirea Sa. El a stat mult timp în Dobrogea, ceea ce explică intrarea sa în folclorul din zonă. Șederea mai îndelungată se explică prin faptul că „el nu practica convertirea în piețe, ca Sf. Ap. Pavel, care le propovăduia mulțimilor adunate în piețele orașelor, ci avea o altă metodă de creștinare: predica Evanghelia în familii creștine, care invitau și pe alți locuitori care încă nu erau creștini”. „Metoda sa era una discretă și bazată pe predica în diferite familii sau mici adunări ale localnicilor, sau uneori în peșteri, care nu erau la vedere ca piețele publice din orașe”, a explicat Părintele Patriarh Daniel. Reîntâlnirea românilor cu ocrotitorul lor spiritual „Sf. Ap. Andrei a însemnat foarte mult pentru creștinarea noastră, dar conștientizarea acestui adevăr – și anume că noi am primit credința apostolică de la Sf. Ap. Andrei – s-a realizat mai ales în anul 1996 când, de hramul Sf. Cuv. Parascheva, a fost adus capul Sf. Ap. Andrei de către IPS Nikodemos, Mitropolit de Patras, la Iași, între 12 și 15 octombrie”, a spus Preafericirea Sa. Capul sfântului a ajuns apoi și la Galați. Numai la Iași au participat un milion de pelerini, deoarece Televiziunea Română a invitat istorici, „mai ales pe profesorul de vrednică pomenire Emilian Popescu, care a demonstrat pe bază de documente istorice că Sf. Ap. Andrei este Apostolul Românilor, cel care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Dobrogea de astăzi”, a spus patriarhul. „Sf. Ap. Andrei deci revine prin aducerea cinstitului său cap în România în 1996, ca apostolul românilor, care găsește – după mulți ani de încercări de-a lungul secolelor și mai ales după mulți ani de încercări în timpul perioadei comuniste de 45 de ani – un popor evlavios și credincios.” „A fost atât de mare bucuria că poporul român s-a reîntâlnit cu apostolul său”, a spus Patriarhul României. „De aceea, în anii următori, o mulțime de copii care s-au născut, băieți și fete, au primit numele de Andrei sau Andreea, încât astăzi avem peste 800.000 de români care poartă numele de Andrei sau Andreea și derivate.” Acest moment a condus la decizia Sf. Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române de a include în Calendarul Ortodox denumirea de „Ocrotitorul Românilor” în dreptul numelui Sf. Ap. Andrei. În 2012, Parlamentul României a recunoscut sărbătoarea sfântului ca sărbătoare de stat, astfel încât sfântul devine Ocrotitorul României și „din punct de vedere legal, al Parlamentului, nu doar din punct de vedere bisericesc”. Binecuvântare pentru lucrările la Catedrala Națională În continuare, Părintele Patriarh Daniel a evocat și alt moment în care moaștele sfântului au binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din istoria recentă. „Noua catedrală, numită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, are al doilea hram «Sf. Ap. Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României», pentru că este sfântul apostol cel mai aproape de poporul român”, a spus Patriarhul Daniel. Când capul Sf. Ap. Andrei a fost adus din nou în România în 2011, la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, cu el „a fost înconjurată fundația noii catedrale ca semn de binecuvântare a începutului Catedralei [Naționale]”. În aceeași zi, cinstitul cap al sfântului a ajuns la Sibiu, la, proclamarea canonizării Sf. Ier. Andrei Șaguna, iar ulterior și la Alba Iulia, la proclamarea canonizării Sf. Ier. Simeon Ștefan. „Astfel, Sf. Ap. Andrei a binecuvântat cu cinstitul său cap Moldova, Țara Românească și Transilvania, prin pelerinajele din 1996 și 2011”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel. „În Anul Centenar 2018, la sfințirea altarului Catedralei Naționale, a venit mâna dreaptă a Sf. Ap. Andrei, adusă de IPS Mitropolit Hrisostom din Patras. Și Noi am spus: «Capul Sf. Andrei a gândit Catedrala și mâna lui ne-a ajutat să o ridicăm și să sfințim altarul acestei catedrale». Deci avem o bucurie deosebită atunci când facem pomenirea Sf. Ap. Andrei.” Preafericirea Sa a mai menționat că un fragment din moaștele Sf. Ap. Andrei dăruit de Cardinalul Vienei Christoph Schönborn va fi transferat de la Reședința Patriarhală la Catedrala Națională când aceasta va fi gata. „Toate aceste date ne arată că Sf. Ap. Andrei iubește poporul român, ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”, a spus Patriarhul României. Preafericirea Sa a încheiat transmițând felicitări pentru toți cei care poartă numele de Andrei, Andreea și derivate, rugându-se Sf. Ap. Andrei „să le dăruiască sănătate și fericire, pace și bucurie și mult ajutor în toată fapta bună”. Preluare de pe Agentia de stiri Basilica- cu accept- Multumim!

Preluat, cu multumiri, prin amabilitatea basilica.ro

O oaza a ortodoxiei- La Eliseni (Jud. Harghita) Stindardul ortodoxiei se mentine la cote maxime!

Din discutiile telefonice purtate cu parintele Adrian Bontea, am putut remarca permanenta efervescenta in lucrarea de restaurare a bisericii. Inca de la inceput, cand evident nu poti sti ce te asteapta intru totul atunci cand pornesti un proiect, parintele era foarte ferm si hotarat in ceea ce isi propusese sa faca. Aceasta mi-a si starnit uimirea, caci , desi nu era vorba despre o biserica enorm de mare, era clar ca actiunea presupunea fonduri,timp, forta de munca si cate altele. Ulterior,intr-un timp relativ scurt, am ajuns sa discutam despre lucrarile de finalizare, icoane, covoare, pictura si multe altele pe care parintele le imagina si le dorea cu mare ardoare, dorind ca in final, sa fie ceva deosebit. Era si firesc, caci un preot cu vocatie in slujire doreste sa se simta in deplina implinire sufleteasca atunci cand slujeste, pe deplin constient de importanta si responsabilitatea slujirii Dumnezeului Celui Viu! Ne bucuram astazi, impreuna cu pr. Adrian de binecuvantarea lui Dumnezeu de care a avut parte totul fiind practic gata, mai ramanand de montat doar clopotele. Bucuria va fi deplina atunci cand vom putea relata despre sfintirea bisericii, si mai ales de a putea participa la Sfanta Liturghie savarsita in parohia Eliseni. Doamne Ajuta!

luni, 29 noiembrie 2021

Va prezentam Parohia Eliseni -judetul Harghita

Un Om hăruit credinței strămoșești. Sighișoreanul Bontea Adrian, despre el este vorba în acest înscris jurnalistic, dacă în urma alegerilor din 2012 îl aflam pe listele consilierilor locali USL Sighișoara, având la activ o serie de inițiative, propuneri în cadrul Consiliului local Sighișoara, de-a lungul anilor și-a arătat capacitatea managerială în sectorul energiei electrice. Este șeful COR MT –ST Sighișoara din cadrul Societății de Distribuție Energie Electrică, Transilvania Sud S. A. Pe lângă activitatea ce o desfășoară pe tărâmul, hai să-i spunem existențial, în prezent, ca o chemare ce vine din crezul lui de bun creștin și iubitor de Hristos, a ridicat o biserică. Îl aflăm ca preot paroh la noua biserică din satul Eliseni județul Harghita, localitate ce aparține de comuna Săcel. Părintele preot Adrian Bontea, de profesie inginer, absolvent al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” Constanța, într-o vreme a fost ofițer de marină, navigând pe mările și oceanele lumii vreme de șapte ani. Cel care a răspuns la o chemare lăuntrică, drept dovadă, la vârsta de 50 de ani împliniți, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu. Așa cum ni se destăinuie, termină cursurile celei de a doua facultăți în anul 2016. Văzându-l de-a lungul vremii ca bun credincios, a fost prezent la sfintele slujbe din duminici și sărbători, în diferite biserici. Toată această dragoste și apropiere pentru cuvântul îndumnezeit s-a concretizat în hirotonirea părintelui Adrian Bontea în aceea de preot, cu binecuvântarea Preasfințitului părinte Andrei , Episcopul Covasnei și Harghitei. Drept dovadă, ca o succedere a evenimentelor, în ziua de 13 decembrie 2019, la Catedrala Episcopală din Municipiul Miercurea Ciuc, înaltul părinte Andrei, l-a ridicat în treapta diaconiei, ca în data de 14 decembrie 2019, Preasfinția Sa, să-l ridice pe preacucernicul diacon Adrian Bontea în treapta preoției, spre slujire curată plină de jertfelnicie întru Hristos, instituit ca preot onorific în satul Eliseni. În această parte de Ardeal, bisericile ortodoxe au fost vitregite de prezența preoților. Odată cu acest lucru sfintele biserici devin tot mai goale din lipsă de credincioși, mare parte dintre aceștia, datorită asupririlor din acele vremuri de tristă amintire, și ca să poată supraviețui, s-au lăsat cooptați de alte confesiuni, să nu mai spunem de maghiarizarea, asimilarea forțată a numelor românești, prin politica dusă de deznaționalizare de-a lungul istoriei, mai ales odată cu cedarea Ardealului. “Numai bisericuțele sărăcăcioase din margine de sat, inscripțiile spălăcite de pe crucile din cimitire şi documentele îngălbenite, resfirate prin diferite arhive mai vorbesc despre existenta elementului românesc de odinioară, în mase destul de compacte prin Secuime” O pierdere mare pentru ortodoxie! Este uimitor ce a putut să facă pe cont propriu acest slujitor al bisericii ortodoxe române. Doar în decursul unui an, mai precis lucrările au început pe 23 august 2020 iar în 22 august 2021, înainte de încheierea anului fără o zi, sfânta biserică a fost gata pentru oficierea primei slujbe. Tot acest efort, a fost făcut cu ajutorul oamenilor de bine, pătrunși de marea dragoste și credință pentru Hristos, cei care și-au dat aportul la construcția din temelie a preafrumoasei mirese a Lui Hristos. Mâinile acestui preot, îi sunt încă brăzdate de bătături pe seama mânuirii lopeții, a betonierei, a căratului și îndoitul fierului beton necesar armăturilor zidirii pe toate laturile sfintei biserici. Inițial se dorea consolidat acoperișul, doar că, odată cu îndepărtarea grinzilor, s-a ajuns ca zidurile fisurate să cadă de la sine. Refacerea din temelie a întregii biserici era singura soluție ce a trebuit impusă, începându-se cu turnarea fundației întregii biserici. Apoi s-a trecut la ridicarea zidurilor, centurilor de beton, acoperișul boltit construit eminamente din lemn, într-un cuvânt structura întregii biserici a trebuit refăcută, păstrând cu strictețea aceeași amprentă, numai că, materialele au fost noi. La ridicarea bisericii au contribuit oameni cu un înalt spirit de întrajutorare, de iubire de Hristos, cei care pot fi numiți pe bună dreptate ctitori ai bisericii din Eliseni. Biserica în toată frumusețea ei, poate fi numită dar dumnezeiesc, făcută cu jertfa unor buni credincioși. În interior pereții prind viață prin frumusețea sfinților pictați cât și a catapetesmei. Iconostasul ridicat între altar și restul bisericii, mai are nevoie de icoanele praznicelor, lucrări picturale care, cu ajutorul bunului Dumnezeu, și a unor oameni pătrunși de harul dărniciei spre binele lor și a întregii lor familii, vor ajunge să împodobească frumoasa biserică ce poartă hramul Sfântului ierarh Nicolae. La final de slujbă ne-am bucurat de frumusețea versurilor și a glasului plin de emoție al doamnei preotese Monica, cea care cu gingășie în glas, a cântat o preafrumoasă priceasnă închinată cerescului Fiu. Cât de împlinite și de minunate vor fi aceste sfinte slujbe, când la înfăptuirea lor vor participa toți membri și a celor cinci familii care constituie comunitatea ortodoxa din satul Eliseni, pe care părintele Adrian îi aşteaptă cu dragoste frățească, alături de alți credincioși veniți din împrejurimi, dând gas prin rugăciune și mulțumire Domnului nostru Iisus Hristos, logosul întrupat al omenirii atât pe pământ cât și în cer! Iisuse veșnic călător Prin lumea de păcate Tu bați străin și iubitor La ușile-ncuiate Nimic Tu nu ceri nimănui Când bați și-aștepți să vină Ci vrei să lași în viața lui Iertare și lumină…