miercuri, 3 decembrie 2014

DOUĂSPREZECE COȘURI CU FĂRÂMITURI
                                                                             (Matei 14, 20)



”Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline.”(Matei 14, 20)


Ce reprezintă cele douăsprezece coșuri cu fărâmituri rămase ?
Reprezintă cele 12 seminții ale lui Israel pentru care mântuirea rămâne asigurată, însă doar în număr de 144.000 (Romani 11, 25-32).
Neamurile vor intra în Împărăția Cerurilor fără nicio restricție ”și vor fi în număr atât de imens încât” nimeni nu va putea face numărătoarea (Apocalipsa 7, 4-10).
Aceasta pentru că Iisus a venit la ai Săi și nu l-au primit.
Israelul este însă și rămâne iubit din pricina părinților și a făgăduinței (Romani 11, 28-29).
Noi suntem moștenitori ai Împărăției Cerurilor prin făgăduință, prin *credință (prin har și nu prin fapte ca să nu se laude nimeni).
Hristos Domnul a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și apoi a dat-o spre hrană. Pâinile reprezintă trupul lui Hristos Care pentru păcatele oamenilor s-a frânt, anafora pe care o primim în Biserică și părticica de la Sfânta Împărtășanie. (de la preot).
În cadrul Sfintei Scripturi există mai multe pasaje referitoare la săturarea mulțimilor de oameni.
La Matei 15, 22-28 citim că Iisus satură patru mii de oameni.
Credința este ea însăși un dar de la Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt.
La Matei 15, 26-28 se vorbește din nou despre Israel și neamuri – cu referire la femeia cananeiancă.
          Iisus face două afirmații de maximă importanță:
1. nu este trimis decât către oile pierdute ale lui Israel (Matei 15, 24)
2. nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor (Matei 15, 26)
La versetul 2 din aceeași Evanghelie, femeia își recunoaște nemernicia stării de păcătoșenie în care erau neamurile, recunoscându-L implicit mai mult pe Iisus ca Domn și Stăpân.
Credința femeii este cea care ”mută munții”, schimbă raportul lucrării mesianice, conferindu-i izbăvirea și mântuirea.
Concluzia importantă pentru versetele menționate mai sus este că cea mai însemnată virtute este credința*. (Romani 4, 16)
Totul este cu putință celui ce crede. (Marcu 9, 23)
Foarte interesant este aspectul că pilda credinței femeii cananeence este structurată în același capitol cu înmulțirea pâinilor pentru mulțime (neamuri) tocmai pentru reliefarea rolului credinței în mântuirea sufletului.
Cei care cred în jertfa Mântuitorului vor accede spre Taina Sfintei Împărtășanii – împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului Iisus spre mântuirea sufletului și spre viața cea veșnică.
La Matei capitolul 15 versetele 32-37 în același capitol ce relatează despre credința femeii cananeence, găsim un alt raport numeric la înmulțirea păinilor.
Din cinci pâini și puțini peștișori se adună ca rămășițe 7 coșuri de fărâmituri, 7 fiind considerată cifra perfecțiunii, după cum perfecțiune în încredințare (*credință), reprezintă și convingerea femeii cananeence că Iisus are puterea deplină de a-i vindeca fiica chinuită de un demon.
Prin perfecțiunea credinței îl recunoaște pe Iisus ca Domn și Dumnezeu și implicit deplina putere și stăpânire a Lui, peste duhuri. La Romani 11,4 găsim din nou referirea la cifra 7, ca multiplicator de această dată.
Dumnezeu afirmă că are o rămășiță de 7000 de bărbați ce nu și-au plecat genunchiul înaintea idolilor. (nu s-au închinat).
Revenind la pasajul din Matei 14, 14-22-pentru noi ca și creștini ”cheia” o reprezintă versetul 22. Și îndată ”Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe celălalt țărm, până ce El va da drumul mulțimilor.”
Corabia reprezintă Biserica și la momentul respectiv era distanțată de lume – până la Cincizecime.
Au fost aleși 12 apostoli – echivalentul celor 12 seminții ale lui Israel.
La Matei capitolul 6 versetul 18 Mântuitorul face afirmația de căpătâi pentru creștinism: ”Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.”
La Matei 14, 24 vedem că: ”Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era impotrivă”.
Mulțimile sunt deci pe un mal, iar ucenicii sunt trecuți, despărțiți pe celălalt mal.
Coroborat cu faptul că și corabia era la o mare depărtare de pământ, ne conduce la o altă afirmație scripturală a Mântuitorului referitoare la ucenici, anume că ei sunt în lume, dar nu sunt din lume (Ioan 17, 16-17).
Se poate merge mai departe pe linia deducției logice și se poate conexa (corobora) cu alte pasaje: -...”<<Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi>>(II Corinteni 6,17)” și ”...<<să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului.>> (II Timotei 2,19)
Alegerea și hirotonirea celor 7 diaconi reprezintă o altă referire la perfecțiunea din Biserică. (Fapte cap. 6)
Corabia era învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Despre Duhul Sfânt se spune că lucrarea Lui ” este ca vântul care nu știi de unde suflă și încotro se duce.” (Ioan 3,8)
Desigur Biserica se află sub suflul Duhului Sfânt, adică sub directa lucrare a Acestuia, dar și duhul răutății suflă cu opoziție, concretizat în vântul potrivnic – care este în fond și duhul antihristului din vremurile noastre. Știm bine că Satan este tatăl minciunii și împotrivitorul a tot binele.
Iisus umbla pe mare și era a patra strajă din noapte. Le spune ucenicilor: ”Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți.” (Matei 14,27)
”În lume veți avea necazuri, îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16,33)
Comparând cele două pasaje deducem imediat că, atât în cadrul Bisericii, cât și în lume, creștinii autentici vor avea necazuri, dar prin Hristos ei vor ieși...”mai mult decît biruitori” (Romani, 36-37).
Petru care pornise ”a umbla pe ape” s-a îndoit de puterea divină – reprezintă câte un preot care se întâmplă să se ”îndoiască” la săvârșirea Tainei Euharistiei și atunci ceea ce se află în Potir primește gust, înfățișare și miros de sânge și carne.
Preotul se vede obligat să iasă în fața credincioșilor, să-și mărturisească îndoiala și să-și ceară iertare, urmând apoi și alte trepte ale penitenței pentru a putea sluji din nou.
”...și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.” (Matei 14,32)
Atunci când Îl ai pe Iisus cu tine ”în corabie”, deci ești în unitate deplină în cadrul Bisericii și implicit într-o relație armonioasă cu Mântuitorul, acțiunile ”vrăjmașului” se potolesc...
Căci de cuvântul Lui și vântul și marea ascultă (Matei 8,27).
Biserica deține iconomia tainei Sfântului Maslu, pentru alungarea duhurilor necurate, slujba Sfîntului Vasile cel Mare care pot conferi credincioșilor liniștea și pacea lăuntrică.
Mântuitorul Hristos îi spune lui Petru că pe acea piatră va zidi Biserica și tot lui îi poruncește să vină la El pe ape, adică Biserica trebuie să treacă prin marea acestei lumi ca și cum nu ar fi din lume și să se păzească neîntinată de păcat astfel încât să se poată prezenta ca ”Mireasa lui Hristos cea fără pată și fără zbârcitură”. (Efeseni 5, 25-27)
În pasajul din Matei capitolul 15 versetele 32-38 citim că ucenicii aveau 7 pâini.
Iisus a mulțumit, a frânt, le-a dat mulțimilor, au mâncat toți, s-au săturat și au strâns 7 coșuri cu fărâmituri.
7=cifra perfecțiunii
Să atașăm aceastei acțiuni și alte texte din Sfânta Scriptură: ”Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer...” (Ioan 6,58)
„...au mâncat părinții voștri mană și au murit...” (idem)
”Trupul Meu este adevărată mâncare...” (Ioan 6, 55)
”...Acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi...” (pasaj din Sfânta Liturghie)
- A binecuvântat, a frânt, a dat mulțimii hrană = Taina Euharistiei, atât de frumos și de plastic descrisă. Prin ucenicii apostoli a dat mulțimilor să mănânce, adică prin preoți. În cartea Galateni la capitolul 4 avem pasaje foarte importante:
versetul 25 – Agar=roabă=Muntele Sinai de astăzi din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, ce ”zace” în robie cu copiii săi.
versetul 26 – Sara=liberă=Ierusalimul cel de Sus, care este mama noastră.
versetul 31 – suntem copii ai celei libere
Pentru ca în final să avem o viziune și înțelegere corespunzătoare a întregii problematici este bine de citit și pasajul din Apocalipsa capitolul 22 în care citim că Ioan este martor credincios.

Lucian – Ovidiu POP


* = Romani 4,16;

Publicat în Revista Epifania nr. 30/2014