Putem avea
duhovnic și în parohie și la mănăstire?
Ce spune Biserica
Biserica recomandă
credincioșilor ortodocși să aibă un singur duhovnic, un părinte care să
ajungă să îl cunoască pe penitent pe o perioadă lungă de timp, încât să îi
poată urmări evoluția duhovnicească, fără a mai reveni asupra unor păcate deja
mărturisite. Schimbarea duhovnicului este îngăduită de Biserică în câteva situații
întemeiate, precum: schimbarea domiciliului; mutarea părintelui duhovnic în
altă parohie; trecerea la Domnul a părintelui duhovnic; alegerea unui duhovnic
comun de către tinerii căsătoriți etc.
Totuși, nu este interzis
de către Biserică a avea doi duhovnici. De regulă, creștinii aleg să aibă
un duhovnic cu bun renume într-o mănăstire, iar pentru spovedaniile curente, să
meargă la părintele din parohie. Cea mai serioasă problemă care poate interveni
în acest caz ține de canonul primit la spovedanie. Este îndeobște cunoscut că
duhovnicii de mănăstire aplică mai cu sârg canoanele cele mai aspre, oprind
adeseori de la Sfânta Împărtășanie o perioadă lungă de timp pentru anumite
păcate grele. Părându-li-se că au prea mult de așteptat, unii creștini dornici
totuși să se împărtășească, merg mărturisind același lucru și părintelui din
parohie, care este posibil să îl dezlege, ori să îl canonisească pe o perioadă
mai scurtă de timp dacă nu i se aduce la cunoștință canonul primit la
mănăstire. “După mărturisire, urmează a treia parte a pocăinţei, adică
facerea canonului dat de duhovnic, care este o împlinire prin fapte a
canonisirii, după cum o hotărăşte Gavriil al Filadelfiei, în cartea lui despre
Taine. Aşadar şi tu, frate al meu păcătos, eşti dator să primeşti cu mare
bucurie canonul pe care ţi-l va da duhovnicul, fie că e vorba de post, de
plecări ale genunchilor, de milostenie, sau de altceva. Şi, înainte de toate,
să primeşti din tot sufletul îndepărtarea de la împărtăşire, atâția ani cât va
hotărî el. Fiindcă cu această mică pedeapsă îmblânzeşti mare urgie pe care o
are Dumnezeu împotriva ta. Cu acest canon trecător, scapi de canonul cel veşnic
al iadului.” (Sfântul
Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sofia,
Bucureşti, 2000 p. 16). Deci, este obligatoriu să aducem la cunoștința
duhovnicului, care a fost ultima noastră spovedanie și ce canon am primit,
pentru a nu lua în deșert Taina Sfintei Spovedanii și a o relativiza în funcție
de interesul nostru.
Preot duhovnic de parohie sau
de mănăstire?
Danion Vasile scria în cartea
sa, Noi sfinți preoți de mir - Cum să alegem duhovnicul: “Fiecare bolnav are rănile lui. Pentru unele boli,
unii doctori sunt mai buni decât alţii. Sunt unii cărora le este mai de folos
să se spovedească la preotul de parohie, la care pot ajunge foarte des. Câtă
vreme au de luptat cu căderi foarte mari, spovedania deasă le este de mare
folos. În acelaşi timp s-ar putea ca de mai mare folos să le fie întâlnirea cu
un duhovnic ieromonah, care poate avea mai multă experienţă în arta spovedaniei. Dar
spovedania nu ţine numai de artă, cel mai important este ca duhovnicul să fie
luminat de Dumnezeu. Una dintre soluţiile pe care le întâlnim din ce
în ce mai des în zilele noastre este următoarea: creştinii îşi găsesc un
duhovnic de mir cu care se pot întâlni des. În acelaşi timp, pentru problemele
mai grele ei pot cerceta pe vreunul dintre ieromonahii mai bătrâni (nu atât la
trup, cât mai ales la minte). Duhovnicii de mir nu ar trebui să îi
împiedice să ţină seama de poveţele bătrânilor ieromonahi, iar ieromonahii îi
vor ajuta să sporească în toate cele bune pe care le recomandă duhovnicii de
mir.
Comparaţia clasică dintre monahii
care strălucesc precum soarele, văduvii care strălucesc precum luna şi cei
căsătoriţi, care strălucesc precum stelele, a fost înţeleasă în mod greşit ca o
afirmare a faptului că preoţii de mir nu pot ajunge la o măsură duhovnicească
înaltă. „Preoţii de la mănăstire au har, cei de mir nu...". Această
cugetare trădează o concepţie eretică asupra familiei. Sfintele Sinoade au
canonisit foarte aspru pe cei care dispreţuiau nunta şi se scârbeau de unirea
trupească dintre soţi. Taina hirotoniei este aceeaşi: nu există vreo
Sfântă Taină pe care să o poată săvârşi numai ieromonahul, iar preotul de mir
nu. Toţi preoţii, câtă vreme nu primesc învăţături eretice, au
har. Iar dacă sunt vătămaţi de vreo erezie, sunt căzuţi din har, indiferent
dacă trăiesc sau nu în mănăstire.
Dacă există o anumită
diferenţiere, aceasta este între duhovnicii mai iscusiţi şi cei mai puţin
iscusiţi. Chiar dacă şi unii şi alţii au puterea de a dezlega păcatele
oamenilor, cei dintâi au şi priceperea de a-i ajuta pe oameni să se ridice din
căderea în care se află. Rostul spovedaniei nu este doar ca păcătosul să ia
dezlegare de păcate, ci este ca păcătosul să se îndrepte şi să nu mai
păcătuiască. Problema nu se pune deci la modul general, care e doctor mai bun,
cel de la mănăstire sau cel din parohie. Problema este care anume ar fi
doctorul cel mai bun pentru fiecare credincios. Unii vor ajunge la concluzia că
pentru ei este mai bine să se spovedească la un duhovnic dintr-o mănăstire,
alţii la un preot de mir. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că unii
creştini nici măcar nu îşi pun problema alegerii duhovnicului. Din
comoditate, se spovedesc la preotul a cărui biserică este aproape de casa lor.
Nu vor să se ostenească să găsească un duhovnic iscusit, pentru că se tem ca nu
cumva un astfel de duhovnic să le dea canoane grele, să îi pună să renunţe la
păcate. Ei înţeleg în mod greşit faptul că părintele la care se spovedesc este
îngăduitor, şi ajung să considere viaţa creştină un compromis permanent,
înlocuind poruncile Evangheliei cu nişte porunci mai comode, lepădând crucea
mântuirii fără mustrări de conştiinţă.
În acelaşi timp există
alţii care, din snobism sau din dorinţa de a ieşi în evidenţă, se spovedesc la
mănăstire fără ca prin aceasta să manifeste dorinţa de a primi o povăţuire mai
înţeleaptă. Aceştia vor să iasă în evidenţă cu orice preţ. Sfinţii Părinţi
au observat că, în viaţa monahală, există ispita ca anumite patimi să fie
ascunse sub masca cuvioşeniei. Mândria este cea mai puternică dintre acestea.
De o formă asemănătoare a mândriei sunt biruiţi cei care îi dispreţuiesc pe cei
care se spovedesc la duhovnici de mir, şi care pot face sute sau chiar mii de
metanii în fiecare zi, dar la baza nevoinţei lor stă mândria. Nu încercăm aici
să stabilim un clasament, să facem o ierarhie între duhovnicii de la mănăstire
şi cei de mir. De altfel, nu este greu de observat faptul că ieromonahilor,
slujind mult mai des decât preoţii de mir şi neavând grijile familiei, le este
mai uşor să meargă pe calea arătată de Sfinţii Părinţi. Dar credinţa creştină
nu se rezumă la rugăciune. Şi familia este o cale de mântuire, şi crucea ei
este binecuvântată de Dumnezeu. Sunt preoţi de mir care, crescându-şi copiii cu
dragoste, sporesc mai mult decât unii ieromonahi care se lasă cuprinşi de
rutina slujbelor şi pentru care rânduiala monahală este aducătoare de
uscăciune, de plictiseală şi de împietrire a inimii. Întrebarea nu trebuie să fie
pusă la modul general: „care sunt mai sporiţi?", ci fiecare
trebuie să se întrebe care este duhovnicul cel mai potrivit pentru sine. ”
Este posibil să avem doi
duhovnici?
Un părinte iubit și citit de
tineretul ortodox al zilelor noastre, adeseori prezent și în România la diverse
conferințe, Părintele ieromonah Savatie Baștovoi, a fost întrebat
recent același lucru: este posibil să avem doi duhovnici? Iată
răspunsul său: “ - Da, sigur că da. De ce nu? Biserica nu a oprit niciodată
acest lucru. Este o practică normală şi chiar necesară. Pentru că doar
călugării au întotdeauna la îndemână duhovnicul la mănăstire, dar mirenii este
bine să îl aibă în locul de un de sunt. Dar, dacă mireanul s-a convertit în
timpul unei călătorii la Moscova, să zic, pentru că acolo a venit harul lui
Dumnezeu peste el şi s-a spovedit prima oară, iar el este din Zalău, ce va
face? Va pleca de fiecare dată la spovedanie la Moscova? Nu. Dar va putea el
oare să uite pe cel la care s-a spovedit pentru prima oară şi care i-a
descoperit Evanghelia lui Hristos? Niciodată! Va ţine legătura cu el, dar va
avea şi aici un părinte la care se va spovedi. Şi, când va avea vreme şi
posibilitate, va mai merge la duhovnicul său de acolo. Eu nu cunosc niciun
duhovnic care să nu dea această binecuvântare (n.n. de a avea doi duhovnici)
dintre bătrâni, dintre bătrânii din România, de aici, pe care îi ştiu. De ce
ştiu? Pentru că la mine veneau tineri din România care aveau duhovnici vestiţi
de aici şi, pentru că stăteau câteva zile, voiau să se împărtăşească, trebuiau
să se spovedească şi eu le spuneam să îşi ia blagoslovenia duhovnicului. Şi
toţi primeau această binecuvântare. Din cauza asta spun că este o practică normală,
firească, veche, de la începuturi în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. (Ieromonah
Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București,
2009)
Duhovnicii de altădată
Din păcate, astăzi suntem grăbiți
și uităm de rugăciune. Căutăm pe orbecăite și ne mulțumim cu cine ne iese în
cale. Alteori ne lăsăm influențați de părerea că nu e bine să căutăm
duhovnici la mănăstire fiindcă îi putem tulbura cu păcatele noastre, ori că
ei, călugări fiind, nu pot înțelege greutățile din căsnicie și viața din lume.
Se recomandă ca cercetarea marilor duhovnici de mănăstiri să se facă
întotdeauna cu discernământ, pentru a cere răspuns la situații grele de viață
cu care ne confruntăm, și nu neapărat prin Taina Spovedaniei, ci și în cadrul
unei discuții duhovnicești. Se impune precizarea însă, că o discuție, oricât de
profundă și călăuzitoare ar fi, nu aduce și dezlegarea de păcate. Iertarea și
dezlegarea se pot da de către duhovnic numai în cadrul tainei Sfintei
Spovedanii. Astfel de duhovnici au fost și mai sunt încă în țara noastră,
de-ar fi să enumerăm numai pe Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus, pe
Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Ioachim de la
Frăsinei, Părintele Proclu Nicău din Rarău și alții. În Grecia zilelor noastre
au trăit duhovnici care deja intră în calendarul ortodox, mari sfătuitori,
rugători și făcători de minuni precum Porfirie Bairaktaris, Paisie Aghioritul,
Iacob Tsalikis de la Mrea. Sf. Cuv. David din Evvia, Dimitrie Gagastahis din
Platanos.
„Părinte Justin, ştim că de la
Sfântul Simeon Noul Teolog încoace povăţuitorii duhovniceşti se
tot împuţinează; astăzi, când suntem martorii unei mari
secătuiri duhovniceşti, cum mai recunoaştem un povăţuitor duhovnicesc?
Sfinţii Calist şi Ignatie Xantopoulos indicau trei criterii: să fie înalt la
înţelegere, smerit la cuget şi blând în toată purtarea...
Este greu de găsit, dar nu-ţi
trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoşti un povăţuitor duhovnicesc. Cel
care caută cu adevărat un povăţuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va
simţi. Sufletul simte cui trebuie să i se încredinţeze, căci Dumnezeu este Cel
Care pune în inimă dragostea faţă de cel căruia ţi-a rânduit să îi urmezi. Eu
abia aşteptam să ies din temniţă numai ca să-l văd pe Părintele Paisie Olaru. Ardea
inima în mine să-l văd, astfel încât, după eliberare, am mers direct la chilia
Părintelui Paisie, aşteptând două zile la uşă ca să mă primească la spovedit.
De aici înainte, timp de opt ani nu m-am mai despărţit de povăţuirea caldă a
Părintelui Paisie.” (De vorba cu părintele Iustin, Revistă de
înnoire duhovnicească a Mănăstirii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil"
Petru Vodă)
Atenție când alegem
duhovnicul: aparențele înșeală!
Deși credincioșii apelează la
preotul din parohia de care aparțin pentru slujbele de botez, cununie,
înmormântare, și alte rugăciuni pe care le poate face acesta,
totuși pentru Taina Spovedaniei, ei sunt liberi să-și aleagă duhovnic de
la alta parohie, sau de la mănăstire. Problema este însă, atât faptul ca ne
lipsește experiența necesară pentru a face o alegere, cât și faptul
că aparențele înșeală… Cei care caută în vremurile noastre duhovnici ca în
“Viețile Sfinților”, arată prin aceasta că ei înșiși nu au pus în practică ceea
ce scrie în “Viețile Sfinților”, și nu au ajuns la o anumită trăire
duhovnicească, necesară pentru a-și da seama de diferența și contextul de pe
vremea sfinților și ceea ce trăim noi acum… Mulți cad în capcana dorinței de a
avea ca duhovnic o persoana importantă, și nu iau aminte la cuvintele
înțeleptului: “Mulți oameni mari și slăviți sunt, dar tainele se descoperă
celor smeriți” (cf. Înțelepciunea lui Isus Sirah 3, 19). Multe dintre
aceste persoane cad în mândria că au un duhovnic renumit, pe când adevărul este
că datorita faptului că duhovnicul respectiv, fiind renumit, este foarte
ocupat, relația dintre ucenic și duhovnic este una foarte superficială,
ajungându-se ca așa zisul ucenic să se povățuiască singur. Acest fapt este
un păcat cu atât mai mare, cu cât sunt multe mănăstiri, care au mulți preoți și
duhovnici destul de puțin solicitați. Oamenii nu se gândesc cât de mult ajută
programul de slujbe, pe care îl are mănăstirea zilnic, și faptul că preotul
respectiv slujește acolo este un lucru deosebit, și fiind condiții ca să fie
pomeniți cât mai des la rugăciune de preotul respectiv este ceva de un real
folos în lucrarea duhovniceasca, pe care o avem de făcut. (Din: Singhel Ioan
Buliga, Provocările creștinului ortodox in zilele de
astăzi, Editura Egumenita, 2012)
Căutarea şi alegerea
părintelui duhovnic – sfaturi de la sfinți
La alegerea duhovnicului trebuie
să ţineţi seama de măsura iubirii pe care o arată acesta faţă de fiii săi
duhovniceşti. Cu cât un părinte duhovnicesc are milă mai mare şi îi iubeşte mai
mult pe oameni, cu cât se implică mai mult în problemele şi frământările lor,
cu cât se simte mai responsabil şi nu rămâne indiferent faţă de mântuirea
fiilor săi şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a-i ajuta, cu atât este cel
mai bun şi potrivit îndrumător pe care va trebui să ni-l alegem. În îndrumarea
duhovnicească, câteodată, părintele duhovnic este nevoit să-şi mustre şi să-şi
certe ucenicii, mai ales pe cei începători, şi face aceasta tocmai pentru că îi
iubeşte şi nu doreşte să treacă sub tăcere lipsurile şi greşelile lor.
Unul dintre Părinţii Filocaliei,
Sfântul Cuvios Ioan Proorocul, fiind întrebat odată până unde trebuie să meargă
dragostea unui frate faţă de alt frate, a răspuns: „Alta este dragostea
părinţilor faţă de copii şi alta dragostea fraţilor faţă de fraţi. Măsura
iubirii părinţilor duhovniceşti faţă de fiii lor nu are ceva vătămător, nici
ceva trupesc în ea, căci sunt legaţi prin acelaşi cuget duhovnicesc. Şi, fie în
cuvinte, fie în fapte, ei se silesc întotdeauna să folosească pe cei mai tineri
în toate. Şi astfel, iubindu-i, nu trec sub tăcere greşelile lor, ci adeseori
îi mustră şi îi ceartă pe fiii lor. Căci lor li s-a spus: «Mustră, ceartă,
îndeamnă» (II Timotei 4, 2). Aceasta o face cu tine şi avva al tău, şi tu nu te
sminteşti în cele ce te mustră, te ceartă şi te îndeamnă. Şi în faptul că din
iubire nu trece cu vederea greşelile tale se arată că dragostea lui faţă de
tine este duhovnicească".
Părintele Teofil Părăian
despre importanța duhovnicului și a avea mai mulți duhovnici
Părinte Teofil, de ce avem
nevoie de un duhovnic, de un îndrumător în viaţă?
“E bine să avem duhovnic, pentru
că e bine să ne verificăm cu o conştiinţă străină de conştiinţa noastră şi cu o
conştiinţă superioară conştiinţei noastre. Avem nevoie de un om
străvăzător, un om care poate să-şi dea seama de nişte situaţii pe care noi
înşine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza şi nu le putem rezolva. Şi atunci
e nevoie de cineva între noi şi Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care să ne
descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care să asculte mărturisirile
noastre, care pentru noi înseamnă şi o uşurare sufletească. Avem nevoie
de un om care să ştie mai bine decât noi ce trebuie să facem ca să
înlăturăm din viaţa noastră cele rele şi să ne întărim în cele bune.”
Este suficient să te
spovedeşti doar la un singur duhovnic? Ce părere aveţi despre faptul de
a avea mai mulţi duhovnici, de a căuta un duhovnic care ţi se pare cel mai bun?
“E foarte greu de ştiut! Eu,
personal, cred că nu trebuie neapărat să te spovedeşti la un singur duhovnic,
după ce te-a pus un duhovnic pe cale bună. Vin atâţia oameni la spovedit, care
nu ştiu ce să spună, în sensul că nu-i interesează, nu iau aminte la sufletul
lor. Dar sunt şi oameni care trăiesc o viaţă superioară şi n-au ce spune, la
drept vorbind! Pentru că lucrurile nu-s chiar aşa, cum zic unii: „Părinte, la
tot pasul păcătuim!”. Nu-i adevărat! Păcatul este călcarea legii lui Dumnezeu
cu deplină voinţă şi ştiinţă. Şi atunci, dacă totuşi faci nişte lucruri
negative, să zicem, nu toate – s păcate! Păcate sunt acelea când, de exemplu,
ştii că nu trebuie să furi şi furi. Atunci e păcat! Dar dacă faci o greşeală, e
altceva; de exemplu, dacă nu ştii că-n 29 august este zi de post şi mănânci de
dulce. Dacă-ţi atrage cineva atenţia: „Măi frate, fii atent că astăzi este
post”, altă dată eşti atent şi posteşti. Asta-i greşeală, nu păcat, pentru că
n-ai urmărit tu să faci un rău.
Mai sunt unele insuficienţe,
unele neputinţe, întrelăsări, oamenii n-au ce spune, la drept vorbind, după ce
sau pus o dată pe cale bună. Şi atunci, dacă vrea să primească dezlegare şi să
se-mpărtăşească, se poate spovedi la orice duhovnic, numai să aibă grijă să
n-ajungă la unul mai aspru decât cel care îi e duhovnicul propriu-zis. Şi, în
cazul acesta, nu e neapărat să te spovedeşti la un singur duhovnic. Eu aşa am
procedat totdeauna cu oamenii care au fost îndrumaţi de mine şi care sau pus
odată pe rânduială bună, le-am spus: „Poţi să te spovedeşti la orice duhovnic;
de câte ori doreşti, te spovedeşti. Nu trebuie să vii până la mine la Sâmbăta
să te spovedesc eu, după ce te-am pus pe cale bună”. Un duhovnic, de
exemplu, poate să fie mare – pentru cei care îl ascultă, poate să fie mic –
pentru cei care nu-l ascultă, şi de nimic – pentru cei care nu-l iau în
considerare. Să ştiţi că duhovnicii îs ca doctorii. Fiecare are o altă
opinie până la urmă. Un duhovnic trebuie să aibă inimă. Dacă n-are inimă, nu-i
duhovnic. Şi să-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însuşi, sau cum
şi-ar trata proprii lui copii, dacă are copii.
Un duhovnic trebuie să aibă
inimă de părinte, inimă de frate şi inimă de prieten.Ziceam că dacă s-ar
putea face un om din doi, mie mi-ar conveni foarte mult un om cu mintea
Părintelui Arsenie şi cu inima Părintelui Serafim. Aţi susţinut ideea că ar mai
trebui duhovnici buni în ţara noastră dar şi credincioşi buni… Credinciosul
trebuie să se lase modelat, să fie şi el maleabil, să asculte! Pentru că nu
numai duhovnicul contează, ci şi cel care-l caută. Vin să-ţi ceară dezlegare de
păcate şi pe urmă merg şi fac altele. Când eşti hotărât pentru Dumnezeu, îi dă
Dumnezeu duhovnicului cuvânt pe măsura râvnei tale. Dar dacă tu nu eşti cum
trebuie poţi să te duci şi la Sfântul Petru, că tot nu ai nici un folos!” (Extras
din „Veniţi de luaţi bucurie” – Pr.
Teofil Părăian)
Înainte de a căuta duhovnic
trebuie să îi înțelegem menirea
Pr Arsenie Boca: „Cine nu înțelege că duhovnicul
este cel pe care Iisus Hristos l-a lăsat să ierte păcatele oamenilor, în fața
căruia omul să-și plece capul și mândria, acela e un om pierdut, căci
Iisus Hristos a zis Apostolilor: «Iată, vă dau vouă putere de a lega și dezlega
păcatele oamenilor». Deci Hristos nu a dat aceasta putere la toata lumea ci
numai Apostolilor și apoi ei au sfințit episcopi și preoți prin punerea
mâinilor pe capul lor. Așa că orice mijlocire de împăcare a omului cu
Dumnezeu se face prin preot”. „Adevăr vă grăiesc: Oricâte veți lega pe pământ
vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și
în cer” (Matei 18, 18).
Spunea tot părintele Arsenie că
duhovnicul e bine să-l mângâie pe credincios, să-l îmbărbăteze, să-i arate
calea cea bună, să nu îngrămădească piedici prin multe canoane, care fac
sufletul și mai chinuit: „Nu sunt bune nici multe și repetate spovedanii
generale, că acestea înfig în suflet o adevărată pătimire, ca și când cele
mărturisite nu sunt iertate. Mă doare sufletul când văd răutate și încăpățânare
în om. Când îi văd că vin cu probleme de trup, că au certuri în familie,
că au judecăți sau multe de felul acesta și nu vin pentru mântuirea sufletului,
pentru îmbunătățire sufletească, pentru credința, pentru dragostea de Dumnezeu,
că acestea sunt cele care le dau putere. Toată puterea și mândria lumii nu
sunt decât strâmtorare și robie. Credincioșilor dornici de mântuire le zicea:
„Eu nu vă dau canoane cu rugăciuni multe, cu metanii multe sau post greu. Eu
cer omului să se îndrepte, să nu mai facă păcate. Acesta e canonul: să te
lași pentru totdeauna de păcate”.
Păcatul judecării, la baza
oscilării între duhovnici
Odată ce ne-am ales povăţuitorul
duhovnicesc, se cade să avem încredere neclintită în Dumnezeu că ne va ajuta
prin duhovnicul nostru, pe care suntem datori a-l asculta şi a-i urma sfaturile
cu toată credinţa şi dragostea. Diavolul nu va înceta niciodată să ne arate
multe din lipsurile şi nedesăvârşirile părintelui, să ne facă să-l judecăm de
multe ori, să credem că ne iubeşte şi se jertfeşte mai puţin pentru mântuirea
noastră decât pentru a altor ucenici pe care îi are, urmărind prin toate aceste
gânduri pe care ni le aduce să ne pierdem încrederea în duhovnic, să mergem la
el atunci când suntem tulburaţi şi avem ispite ca la un simplu om, şi nu ca la
cel care Îl reprezintă pe Hristos. Într-un cuvânt, diavolul va căuta ca, în
cele din urmă, să ne despartă de duhovnic şi, totodată, şi de Dumnezeu.
Sfântul Ignatie
Briancianinov sfătuieşte pe cei care sunt învăluiţi de gânduri de
judecată faţă de duhovnicul lor şi spune că, dacă el (ucenicul) a văzut că are
folos de la el (de la duhovnic), să se ţină cu toată puterea de dânsul,
neascultând sau cedând tulburărilor aduse de draci pentru a-l desparte de
părintele său. Fiii duhovniceşti vor putea scăpa din această cursă cumplită
numai prin mărturisirea deasă a gândurilor, după cuvântul unui alt părinte:
„Du-te la duhovnicul tău; deschide-i bine inima ta, fă-l să-ţi vadă bine toate
cutele sufletului tău, primeşte-i toate sfaturile pe care ţi le va da, cu toată
simplitatea şi umilinţa, căci Dumnezeu, Care iubeşte infinit de mult ascultarea,
face folositoare sfaturile pe care le aşteptăm de la aceia care ne călăuzesc
sufletele noastre". (Arhim. Calinic POPA, egumenul Mănăstirii
Sihăstria, Neamţ)
Celor care amână spovedania pe
motiv că nu găsesc duhovnicul potrivit nici în parohie, nici în mănăstire,
fiind nemulțumiți ori smintiți de unii slujitori, Părintele Arsenie
Boca le spunea: “Altă pricină care te împiedică la spovedanie este că
judeci preoții; ești nemulțumit de preot; iar de care-ai fi mulțumit, ți-e
frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă păcatele
tale.Orice duhovnic – indiferent de bogăția, sărăcia, cultura mai puțină,
sau chiar sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui
Dumnezeu, și credincioșii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta e în
atârnare de dumnezeu, nu în atârnare de omul care-l poartă. Prin glasul slugii
sale Dumnezeu te iartă, Lui te mărturisești în fața altarului. Nu de la tine se
cer calitățile preotului; de la tine se cere căința din inimă și voința de-a te
îndrepta.
Și tot Părintele Arsenie ne
îndeamnă să nu alegem duhovnicul cu mintea noastră plină de așa-zisă “știință”
și afumată de mândrie: “Cum să poată veni, ei care știu totul, ei care
stăpânesc peste oameni, să vie în genunchi înaintea unui simplu preot și să-și arate
toate fărădelegile și necazurile lor?! Nu, asta mândria n-o poate face, să vie
de bun-voie la smerenie. De aceea, ei dau de asprimea dreptății care-i fierbe
în zeama lor până li se moaie oasele trufiei.”
Dar oricum ar fi, duhovnicul are
harul cel dumnezeiesc, prin punerea mâinilor arhiereului, ca să te sfătuiască
cât îl duce mintea, cât are el darul de la Dumnezeu. Sub nici un motiv el nu te
va sfătui spre răul tău. Măcar cât de simplu să fie el, o să te sfătuiască spre
folosul tău. Şi, dacă te-ai dus cu smerita cugetare în sufletul tău, să ştii că
atunci se pogoară harul Sfântului Duh spre mintea duhovnicului şi o să spună
aşa nişte cuvinte că şi el o să se mire de unde i-a dat Dumnezeu mintea aceea,
ca să te sfătuiască pentru salvarea sufletului tău care e împotmolit în
greutăţile păcatului. Ăsta-i har dumnezeiesc, har dumnezeiesc, de aceea Sfinţii
Părinţi ne poruncesc aşa. Bine, sunt unii, duhovnici îndumnezeiţi, apropiaţi de
Dumnezeu cu totul, şi sunt alţii, simpli, dar harul acela al duhovniciei tot îl
au. Că vezi, putea Dumnezeu să pună un înger să ne fie duhovnic, dar nu! A pus
oameni ca să avem îndrăzneală, să nu ne ruşinăm, să nu ne fie frică şi să
zicem: „Duhovnicul ăsta-i sfânt, cum să-i spun eu păcatele şi fărădelegile mele
unui sfânt aşa de mare?”
Dar aşa, dacă duhovnicul e om,
de-acuma tu îi spui ca unui om, dar el are harul acela dat de Dumnezeu, ca prin
rugăciunea care ţi-o spune deasupra capului să te binecuvânteze şi ţi se iartă
tot ce ai spovedit cu smerita cugetare. De aceea trebuie luare aminte, pentru
că mulţi, când e vorba să-şi aleagă duhovnicul, se gândesc aşa: „Apoi nu mă duc
la acesta, fiindcă numai în cutare loc, la atâtea zeci de kilometri, sute de
kilometri distanţă, este un duhovnic bun”. Măi, e bun acela, dar şi celălalt
care-i simplu, acelaşi har are! (Starețul Dionisie – Duhovnicul de
la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp.189-190)
Amândoi soţii să aibă acelaşi
duhovnic!
“Ceea ce ajută pe cei căsătoriţi
este să nu se îndreptăţească nici unul pe sine. Dacă se îndreptăţesc pe sine,
oricâte cărţi duhovniceşti ar citi, nu se folosesc. Dacă au intenţie bună, dacă
au duhovnic şi fac ascultare de el, nu vor avea probleme. Fără duhovnic nu se
face arbitraj. Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soţii acelaşi duhovnic.
Nu bărbatul un duhovnic şi femeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite
de doi tâmplari niciodată nu se vor potrivi. În timp ce dacă vor avea acelaşi
duhovnic, duhovnicul ciopleşte umflăturile - slăbiciunile - unuia, ciopleşte şi
umflăturile celuilalt şi astfel se aplanează greutăţile. Dar astăzi chiar şi
perechile care trăiesc duhovniceşte au duhovnici diferiţi. Rar au amândoi
acelaşi duhovnic, de aceea nici nu se folosesc. Am în vedere
perechi care se potriveau, dar nu aveau acelaşi duhovnic ca să-i ajute, şi s-au
despărţit, iar alte perechi, deşi nu se potriveau au trăit in armonie, deoarece
au avut acelaşi duhovnic. Desigur, atunci când toată familia are acelaşi
duhovnic, aceasta este şi mai bine. Duhovnicul îi va asculta pe toţi şi
problema ce a apărut o va rezolva potrivit cu situaţia. Uneori va zori
puţin pe tata sau pe mama, alteori îi va chema şi pe copii dacă nu va putea
trage concluzii din cele ce îi spun părinţii. Sau - dacă perechea are probleme
şi este de vină, de pildă, femeia - îl poate chema pe bărbat ca să-l sfătuiască
cum trebuie să se poarte sau va cere unei rude sau cunoscut al lor să ajute cu
discernământ. (Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință
duhovnicească în col. Cuvinte duhovnicești III, Editura
Evanghelismos, București, 2003, p. 273)
Naşteţi-vă părintele
duhovnicesc prin rugăciune!
Fac aici o mică paranteză ca să
spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai
viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau
să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun,
cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi
el i-a răspuns : «Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este
Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care
vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».
Deci, eu nu ştiu ce să fac,
părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi
cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta - şi
aceasta este ascultarea - că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin
părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru
un proroc. Poate că este deja proroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face
pe părintele meu proroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este
adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe
părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori
de-a-ndăratelea!
Zic asta şi ca să nu vă smintiţi,
căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta?
Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă
părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului:
«Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea
părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt
pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov,
dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa
înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri. (Celălalt Noica - mărturii ale
monahului Rafail, Editura Anastasia, București, 2002, p.104-105)
Astăzi lucrul cel mai de nevoie
este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere
în el şi să se sfătuiască cu el. Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de
rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu
au de ce să se teamă în această viaţă. Sufletul trebuie supravegheat de
duhovnic ca să nu greşească drumul. În nevoinţa duhovnicească poate ajuta, de
pildă, şi studiul duhovnicesc, dar dacă cineva nu are povăţuitor duhovnicesc,
îşi poate da propriile lui tâlcuiri la cele pe care le citeşte şi astfel să se
înşele. Vezi, şi atunci când cineva merge undeva cu maşina, poate consulta
harta, dar mai bine opreşte şi întreabă, ca să nu o ia pe un drum greşit.
Desigur, se mai poate ca cineva să întrebe, însă să nu o ia pe drumul ce i se
spune şi să ajungă în cele din urmă altundeva, sau să nu ia aminte la punctele primejdioase
şi să păţească ceva rău. Însă cel ce îi arată drumul şi în acelaşi timp îi
spune: "Ia aminte, la punctul cutare este o curbă primejdioasă, dincolo
este o prăpastie...", unul ca acesta îşi va lua plata sa.
Vreau să spun că la fel trebuie
să se facă şi în viața duhovnicească. Este absolut necesar ca orice credincios
să aibă duhovnic, care îl va povățui cu sfaturile lui şi îl va ajuta prin Taina
Mărturisirii. Numai aşa poate trăi o viață duhovnicească ortodoxă şi poate fi
sigur că se află pe drumul cel bun. Desigur, fiecare îşi va alege povățuitorul
duhovnicesc. Nu îşi va încredinţa sufletul său oricui. Precum pentru sănătatea
trupului caută un medic bun, tot astfel şi pentru sănătatea sufletului său va
căuta un duhovnic bun pe care îl va cerceta în mod regulat, avându-l pe acela
ca medic al sufletului său. (Cuviosul
Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească în col. Cuvinte
duhovnicești III, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 269)
Preluare de pe site-ul "Porunca Iubirii" - mulțumiri !
