Căci scris este: "Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul să Mi se plece şi toată limba să dea slavă lui Dumnezeu." (Romani 14,11)

Priceasna: Să faci, o, Iisuse din inima mea ...

”Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.”

(Troparul glas IV)

LA MULȚI ANI !

FIE CA PRAZNICUL NAȘTERII MÂNTUITORULUI HRISTOS SĂ RENASCĂ ÎN INIMILE NOASTRE IMBOLDUL SPRE O VIAȚĂ SFÂNTĂ ȘI LUMINOASĂ ÎNTRU DREAPTA CREDINȚĂ CU REVĂRSAREA DRAGOSTEI SPRE APROAPELE, CALEA SIGURĂ SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.

DORIM DE ASEMENEA TUTUROR CITITORILOR BLOGULUI UN AN NOU 2015 SUB REVĂRSAREA BINECUVÂNTĂRILOR DIVINE CU SĂNĂTATE ȘI CREDINȚĂ SPORITĂ.

DOAMNE AJUTĂ! - realizator blog

Primite de la cititori

Cred că şi din poezii se poate învăţa şi trimit aceste 2 poezii scurte pentru că mă gândesc că sunt mulţi care vor sa facă urări la zile de naştere sau să trimită mesaje şi pot fi o sursă bună de inspiraţie.

Urări la zile de naştere

 

Această zi din calendar

Ţi-aduce aminte c-ai primit în dar

Viaţă de la Dumnezeu cel Sfânt

Să faci voia lui pe pământ

Dumnezeu să-ţi dea tărie

Să o faci cu bucurie

 

Nu uita gândul lui Dumnezeu de la-nceput

Care l-a avut pentru tine atunci când te-ai născut,

Că nu te-ai născut pentru a avea moşii

Ci te-ai născut pentru a fi

Candidat al raiului din veşnicii.

Mulțumim Cameliei Muntean din localitatea Sebeș, județul Alba pentru modelele de urări trimise și ne bucură faptul că rămâne o constantă vizitatoare a blogului. Și din partea redacției blogului pentru Camelia Muntean, Sărbătoarea Nașterii Domnului și Noul An să reprezinte un prilej de bucurie și binecuvântare alături de cei dragi.

Colinde

DOUĂSPREZECE COȘURI CU FĂRÂMITURI

                                                                             (Matei 14, 20)

”Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline.”(Matei 14, 20)

Ce reprezintă cele douăsprezece coșuri cu fărâmituri rămase ?

Reprezintă cele 12 seminții ale lui Israel pentru care mântuirea rămâne asigurată, însă doar în număr de 144.000 (Romani 11, 25-32).

Neamurile vor intra în Împărăția Cerurilor fără nicio restricție ”și vor fi în număr atât de imens încât” nimeni nu va putea face numărătoarea (Apocalipsa 7, 4-10).

Aceasta pentru că Iisus a venit la ai Săi și nu l-au primit.

Israelul este însă și rămâne iubit din pricina părinților și a făgăduinței (Romani 11, 28-29).

Noi suntem moștenitori ai Împărăției Cerurilor prin făgăduință, prin *credință (prin har și nu prin fapte ca să nu se laude nimeni).

Hristos Domnul a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și apoi a dat-o spre hrană. Pâinile reprezintă trupul lui Hristos Care pentru păcatele oamenilor s-a frânt, anafora pe care o primim în Biserică și părticica de la Sfânta Împărtășanie. (de la preot).

În cadrul Sfintei Scripturi există mai multe pasaje referitoare la săturarea mulțimilor de oameni.

La Matei 15, 22-28 citim că Iisus satură patru mii de oameni.

Credința este ea însăși un dar de la Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt.

La Matei 15, 26-28 se vorbește din nou despre Israel și neamuri – cu referire la femeia cananeiancă.

          Iisus face două afirmații de maximă importanță:

1. nu este trimis decât către oile pierdute ale lui Israel (Matei 15, 24)

2. nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor (Matei 15, 26)

La versetul 2 din aceeași Evanghelie, femeia își recunoaște nemernicia stării de păcătoșenie în care erau neamurile, recunoscându-L implicit mai mult pe Iisus ca Domn și Stăpân.

Credința femeii este cea care ”mută munții”, schimbă raportul lucrării mesianice, conferindu-i izbăvirea și mântuirea.

Concluzia importantă pentru versetele menționate mai sus este că cea mai însemnată virtute este credința*. (Romani 4, 16)

Totul este cu putință celui ce crede. (Marcu 9, 23)

Foarte interesant este aspectul că pilda credinței femeii cananeence este structurată în același capitol cu înmulțirea pâinilor pentru mulțime (neamuri) tocmai pentru reliefarea rolului credinței în mântuirea sufletului.

Cei care cred în jertfa Mântuitorului vor accede spre Taina Sfintei Împărtășanii – împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului Iisus spre mântuirea sufletului și spre viața cea veșnică.

La Matei capitolul 15 versetele 32-37 în același capitol ce relatează despre credința femeii cananeence, găsim un alt raport numeric la înmulțirea păinilor.

Din cinci pâini și puțini peștișori se adună ca rămășițe 7 coșuri de fărâmituri, 7 fiind considerată cifra perfecțiunii, după cum perfecțiune în încredințare (*credință), reprezintă și convingerea femeii cananeence că Iisus are puterea deplină de a-i vindeca fiica chinuită de un demon.

Prin perfecțiunea credinței îl recunoaște pe Iisus ca Domn și Dumnezeu și implicit deplina putere și stăpânire a Lui, peste duhuri. La Romani 11,4 găsim din nou referirea la cifra 7, ca multiplicator de această dată.

Dumnezeu afirmă că are o rămășiță de 7000 de bărbați ce nu și-au plecat genunchiul înaintea idolilor. (nu s-au închinat).

Revenind la pasajul din Matei 14, 14-22-pentru noi ca și creștini ”cheia” o reprezintă versetul 22. Și îndată ”Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe celălalt țărm, până ce El va da drumul mulțimilor.”

Corabia reprezintă Biserica și la momentul respectiv era distanțată de lume – până la Cincizecime.

Au fost aleși 12 apostoli – echivalentul celor 12 seminții ale lui Israel.

La Matei capitolul 6 versetul 18 Mântuitorul face afirmația de căpătâi pentru creștinism: ”Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.”

La Matei 14, 24 vedem că: ”Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era impotrivă”.

Mulțimile sunt deci pe un mal, iar ucenicii sunt trecuți, despărțiți pe celălalt mal.

Coroborat cu faptul că și corabia era la o mare depărtare de pământ, ne conduce la o altă afirmație scripturală a Mântuitorului referitoare la ucenici, anume că ei sunt în lume, dar nu sunt din lume (Ioan 17, 16-17).

Se poate merge mai departe pe linia deducției logice și se poate conexa (corobora) cu alte pasaje: -...”<<Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi>>(II Corinteni 6,17)” și ”...<<să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului.>> (II Timotei 2,19)”

Alegerea și hirotonirea celor 7 diaconi reprezintă o altă referire la perfecțiunea din Biserică. (Fapte cap. 6)

Corabia era învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Despre Duhul Sfânt se spune că lucrarea Lui ” este ca vântul care nu știi de unde suflă și încotro se duce.” (Ioan 3,8)

Desigur Biserica se află sub suflul Duhului Sfânt, adică sub directa lucrare a Acestuia, dar și duhul răutății suflă cu opoziție, concretizat în vântul potrivnic – care este în fond și duhul antihristului din vremurile noastre. Știm bine că Satan este tatăl minciunii și împotrivitorul a tot binele.

Iisus umbla pe mare și era a patra strajă din noapte. Le spune ucenicilor: ”Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți.” (Matei 14,27)

”În lume veți avea necazuri, îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16,33)

Comparând cele două pasaje deducem imediat că, atât în cadrul Bisericii, cât și în lume, creștinii autentici vor avea necazuri, dar prin Hristos ei vor ieși...”mai mult decît biruitori” (Romani, 36-37).

Petru care pornise ”a umbla pe ape” s-a îndoit de puterea divină – reprezintă câte un preot care se întâmplă să se ”îndoiască” la săvârșirea Tainei Euharistiei și atunci ceea ce se află în Potir primește gust, înfățișare și miros de sânge și carne.

Preotul se vede obligat să iasă în fața credincioșilor, să-și mărturisească îndoiala și să-și ceară iertare, urmând apoi și alte trepte ale penitenței pentru a putea sluji din nou.

”...și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.” (Matei 14,32)

Atunci când Îl ai pe Iisus cu tine ”în corabie”, deci ești în unitate deplină în cadrul Bisericii și implicit într-o relație armonioasă cu Mântuitorul, acțiunile ”vrăjmașului” se potolesc...

Căci de cuvântul Lui și vântul și marea ascultă (Matei 8,27).

Biserica deține iconomia tainei Sfântului Maslu, pentru alungarea duhurilor necurate, slujba Sfîntului Vasile cel Mare care pot conferi credincioșilor liniștea și pacea lăuntrică.

Mântuitorul Hristos îi spune lui Petru că pe acea piatră va zidi Biserica și tot lui îi poruncește să vină la El pe ape, adică Biserica trebuie să treacă prin marea acestei lumi ca și cum nu ar fi din lume și să se păzească neîntinată de păcat astfel încât să se poată prezenta ca ”Mireasa lui Hristos cea fără pată și fără zbârcitură”. (Efeseni 5, 25-27)

În pasajul din Matei capitolul 15 versetele 32-38 citim că ucenicii aveau 7 pâini.

Iisus a mulțumit, a frânt, le-a dat mulțimilor, au mâncat toți, s-au săturat și au strâns 7 coșuri cu fărâmituri.

7=cifra perfecțiunii

Să atașăm aceastei acțiuni și alte texte din Sfânta Scriptură: ”Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer...” (Ioan 6,58)

„...au mâncat părinții voștri mană și au murit...” (idem)

”Trupul Meu este adevărată mâncare...” (Ioan 6, 55)

”...Acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi...” (pasaj din Sfânta Liturghie)

- A binecuvântat, a frânt, a dat mulțimii hrană = Taina Euharistiei, atât de frumos și de plastic descrisă. Prin ucenicii apostoli a dat mulțimilor să mănânce, adică prin preoți. În cartea Galateni la capitolul 4 avem pasaje foarte importante:

versetul 25 – Agar=roabă=Muntele Sinai de astăzi din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, ce ”zace” în robie cu copiii săi.

versetul 26 – Sara=liberă=Ierusalimul cel de Sus, care este mama noastră.

versetul 31 – suntem copii ai celei libere

Pentru ca în final să avem o viziune și înțelegere corespunzătoare a întregii problematici este bine de citit și pasajul din Apocalipsa capitolul 22 în care citim că Ioan este martor credincios.

Lucian – Ovidiu POP

* = Romani 4,16;

Publicat în Revista Epifania nr. 30/2014

Întâlniri cu Înaltpreasfinţitul Nicolae

Cu multe ezitări şi cu destule poticneli, am hotărât să scriu câteva rânduri despre întâlnirile cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae. Aceste întâlniri mi-au marcat în mod profund viaţa, pentru că s-au întâmplat în momente importante ale formării şi devenirii mele, iar urmările acestor întâlniri sunt parte din faptele şi împlinirile pe care le-am înfăptuit pe acest pământ.

Pentru prima dată m-am întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae în toamna anului 1982, la scurt timp după ce am fost declarat admis la Seminarul Teologic din Caransebeş, ocupând unul din cele cinci locuri rezervate Mitropoliei noastre. Odată cu intrarea la seminar, am păşit într-o altă lume, dincolo de lumea tumultuoasă a unui mare oraş precum Timişoara – unde învăţasem înainte –, într-un loc al reculegerii, al rugăciunii, propice întâlnirii cu Dumnezeu. Acolo, în curtea aceea plină de pomi şi trandafiri, s-a zidit o frumoasă biserică, pentru uzul strict al elevilor seminarişti, iar Înaltpreasfinţia Sa a venit să o sfinţească. Era o zi de duminică, o zi frumoasă de toamnă, o zi de mare însemnătate pentru elevii din anul întâi – bobocii. L-am întâmpinat pe aleea din faţa bisericii, noi cei vreo o sută cincizeci de elevi seminarişti, în frunte cu părinţii profesori şi cei câţiva credincioşi din oraş care aflaseră despre eveniment. Când l-am zărit prima dată, mi se părea ireal, parcă venit din altă lume, cu chipul blând şi faţa scăldată de lumină, cu părul cărunt, cu barba albă imaculată, călca de parcă nici nu atingea pământul, iar în timp ce ne binecuvânta cu mâna dreaptă pe creştet, rostea cuvinte pe care chiar dacă nu le auzeam bine, simţeam căldura şi pacea lor în sufletele noastre. L-am asemănat cu venerabilii patriarhi trimişi de Dumnezeu pe pământ să aducă binecuvântarea şi pacea. Am simţit că alegerea făcută este cea bună şi locul meu e acolo, iar rostul meu va fi cel rânduit de Dumnezeu.

Acestei întâlniri i-au urmat apoi multe altele, în cei cinci ani petrecuţi la Caransebeş, pentru că Părintele Mitropolit Nicolae venea cu regularitate la evenimentele importante din viaţa Seminarului teologic: hramul bisericii, serbările şcolare prilejuite de încheierea unor cicluri de învăţământ legate de marile sărbători creştine precum Naşterea Domnului şi Învierea Domnului, dar mai ales la sfârşitul anilor şcolari pentru a-i felicita pe absolvenţi, oferindu-le diplome şi premii în cărţi. De o astfel de întâlnire îmi amintesc acum, ultima de altfel de la Caransebeş: în 1987, la absolvirea Seminarului, când m-a îndemnat să urmez calea Sibiului pentru definitivarea pregătirii teologice, argumentând că Biserica are nevoie de preoţi bine pregătiţi care să facă faţă cu brio tuturor cerinţelor societăţii actuale româneşti. I-am urmat sfatul şi am bătut la porţile Institutului Teologic din Sibiu, unde am regăsit, printre figurile iluştrilor profesori păstrate la loc de cinste în Aula Magna, şi chipul blând şi atât de expresiv al Înaltului Nicolae, despre care toată lumea rostea numai cuvinte de apreciere şi laudă, fiind socotit nu numai un mare erudit, dar şi un om al rugăciunii.

Momentul suprem al „întâlnirilor” noastre l-a constituit ziua în care mi-a dăruit cel mai de preţ dar dat de Dumnezeu oamenilor, prin Sfânta Taină a Preoţiei, de a conduce sufletele oamenilor pe lungul şi anevoiosul drum al mântuirii. Se întâmpla într-o zi însemnată din calendarul creştin ortodox, dar şi pentru creştinii din urbea Timişoarei, de hramul Catedralei Mitropolitane, la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, în 30 ianuarie 1993. Atunci, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae şi-a pus mâinile peste capul meu, invocând, pentru mine, harul Duhului Sfânt: „ Dumnezeiescul har Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte, prohoriseşte pe cucernicul ipodiacon VASILE întru diacon. Să ne rugăm dar pentru dânsul ca să vină peste el harul întru tot Sfântului Duh…”

Am simţit o bucurie fără margini şi o căldură care mi-a cuprins întreg corpul. Atunci am făcut un legământ Lui Dumnezeu că-l voi sluji toată viaţa pentru acest nepreţuit har, dăruit mie prin mâinile, rugăciunile şi credinţa Înaltpreasfinţitului Nicolae. Acest moment mi-a schimbat radical şi definitiv viaţa. Nu am mai fost omul de dinainte nici pentru ceilalţi, nici pentru mine însumi. Devenisem „sacerdotul”, adică slujitorul Domnului, şi am căutat de atunci, cu timp şi fără timp, după puţina mea pricepere, dar ancorat cu toată încrederea în sprijinul Lui Dumnezeu, să împlinesc lucrarea de mântuire a sufletelor încredinţate mie aici, în modesta comunitate a creştinilor din Giarmata Vii – Überland.

De atunci, au urmat multe întâlniri şi binecuvântate colaborări, dându-mi binecuvântarea la cele câteva cărţi şi broşuri pe care le-am editat, şi chiar mai mult decât atât, ostenindu-se să scrie cuvinte ziditoare de suflete în prefaţa acestora, ori în revista comunităţii locale şi a Bisericii, Vatră nouă – Iconostas, la toate momentele aniversare de la debut şi până în prezent. S-a bucurat de toate succesele de la Giarmata Vii, fie că era vorba de realizări de ordin administrativ, reparaţiile capitale succesive ale Bisericii, construcţia din temelii a Casei Parohiale şi a Aşezământului comunitar „Preot Filip Doboş”, fie de cele culturale precum editarea şi tipărirea cărţilor şi broşurilor monografice, a cărţilor de colinde şi de rugăciuni, a revistei Vatră nouă, ori susţinerea Clubului de şah pentru preşcolari sau a Cercului de pictură pe sticlă „Icoana, fereastră spre cer”. Dar cel mai mult s-a bucurat de implicarea tinerilor în viaţa Bisericii prin înfiinţarea corului „Sfânta Maria” al Parohiei noastre, primit cu toată căldura în reşedinţa mitropolitană în sfânta zi de Crăciun a anului 2007.

M-am bucurat de aprecierea Părintelui Mitropolit Nicolae, fiindu-mi conferite grade şi distincţii bisericeşti şi am fost ales, cu binecuvântarea Domniei Sale, pentru anumite perioade legislative, în cele mai importante organisme eparhiale: Adunarea Eparhială, Consiliul Eparhial, Consistoriul Mitropolitan şi Consistoriul Eparhial. Din zecile şi sutele de întâlniri cu Înaltpreasfinţia Sa, am căutat să păstrez fărâme din înţelepciunea, bunătatea, blândeţea şi dragostea lui neţărmurită faţă de oameni. Pentru toate aceste calităţi şi pentru multe altele, a fost apreciat şi iubit nu numai de preoţi, ci şi de credincioşii pe care i-a păstorit. Un exemplu mi se pare edificator: vizita canonică a Înaltpreasfinţiei Sale la Giarmata Vii, în data de 4 septembrie 1994, ocazie cu care a fost Binecuvântată Biserica şi a fost sfinţită pictura interioară. Bucuria întâlnirii cu Înaltpreasfinţitul era imensă. Euforia cuprinsese pe toată lumea, a fost un fel de sărbătoare naţională la Giarmata Vii. Oamenii şi-au vopsit gardurile, au văruit pomii, au împodobit faţadele şi gardurile cu covoare şi au mers la intrarea în sat, unde l-au întâmpinat cu caleaşcă şi cai, conducându-l apoi la pas prin tot satul, în sunetul clopotelor. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare la mulţimea credincioşilor şi a celor veniţi din satele învecinate pentru a participa la acest eveniment. În mijlocul acestui tumult s-a purtat cu aceeaşi naturaleţe şi modestie, uimind pe toţi cu simplitatea vorbelor şi a gesturilor, dar mai ales cu bunătatea, blândeţea şi pacea din priviri.

Dar iată că anii au trecut şi timpul şi-a pus amprenta indelebilă asupra trupului Părintelui nostru Mitropolit Nicolae, cauzându-i boală, suferinţă şi neputinţă, dar  sufletul său şi calităţile sale morale şi intelectuale care „i-au luminat calea vieţi” au rămas aceleaşi până-n ultima clipă a existenţei sale pe acest pământ.

Ultima noastră întâlnire faţă către faţă a fost în urmă cu mai bine de doi ani, imediat după aniversarea din 4 martie 2012 a celor cincizeci de ani de arhipăstorire a Mitropoliei Banatului, într-o vizită particulară, când i-am prezentat materialele publicate cu această ocazie în revista Vatră nouă. M-a surprins atunci, ca întotdeauna, aşteptându-mă în picioare la intrare, deşi era suferind, şi bucurându-se ca de fiecare dată de revedere. La plecare, m-a binecuvântat şi m-a încredinţat, spunându-mi: „Părinte Vasile, să ai grijă de credincioşii tăi!” Păstrez această ultimă imagine şi aceste cuvinte ca un testament lăsat mie şi tuturor colegilor preoţi pe care i-a păstorit. Ne-a iubit pe toţi ca şi pe copiii săi.

Ziua de astăzi, 21 noiembrie 2014, ar trebui să fie un moment al bucuriei aniversare, dar, din păcate, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae nu mai este printre noi, a plecat la Domnul, Cel pe care L-a iubit şi L-a slujit toată viaţa, dar poate să fie un moment de reflecţie şi de aduceri aminte asupra personalităţii covârşitoare a celui care ne-a fost tuturor Părinte bun şi blând şi sfătuitor pe drumul mântuirii. Dumnezeu să-l pomenească cu sfinţii şi cu drepţii în Împărăţia cerurilor.

Preot Vasile D. Suciu

Preluare din revista Vatră Nouă – cu accept

Nota redacției blogului:

Recunoștință deosebită Părintelui Mitropolit Nicolae Corneanu și amintire veșnică pentru părinteasca binecuvântare și creștineasca încurajare spre realizarea lucrării misionare ”Ortodoxie Autentică”.

Realizator blog - Lucian Pop

EPISTOLĂ  DE MULTUMIRE DE LA VIDACUT

      Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci ,Dumnezeu  a privit-o cu ochii săi preafrumoși , a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima sa cea plină de iubire , a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce . Și după ce a măsurat curajul tău a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci o poți duce. Ține-o bine și urcă de pe Golgota spre Înviere.

      Acum patru ani când am părăsit sistemul militar am fost mișcat de aceste cuvinte si de îndemnul Mântuitorului de a te lepăda de tine de a-ți lua crucea și de a-l urma. Aveam o credință puțin îndoielnică dacă aș putea să supraviețuiesc și în alt mediu decât cel militar, avânt un venit cât de cât acceptabil si sigur. Aveam sa mă aventurez într-un pariu cu viața, plecând de la o viață moderată la  una nesigură material cu multe suișuri si coborâșuri , cu bună cunoștință de cauză fiind avertizat de acestea înainte de a face alegerea finală. Mult timp m-a frământat acest îndemn de a umbla pe calea pe care mi-a picurat-o în suflet Hristos de copil fiind. Îndemnat de credință și nădejde de la Dumnezeu mi-am spus ce ar fi să-L provoc pe Dumnezeu și să-i urmez calea fără să mă intereseze consecințele de care am fost avertizat.

      Încă din primii pași pe care i-am făcut, e drept cu multă sârguință și cu multe încercări Dumnezeu nu a stat deoparte. M-a încercat ce-i drept în mai multe rânduri dar, în momentul în care simțeam că sunt părăsit , că nu-mi mai sunt ascultate rugăciunile, când eram pe buza prăpastiei de deznădejde Dumnezeu a lucrat atât direct cât și indirect .

   Prezența directă a lui Dumnezeu o simțeam in pacea si liniștea pe care o dobândeam in rugăciune, parcă auzeam uneori o voce care mă sfătuia ce trebuie sa fac in următorul pas sau ce trebuie făcut . Nu mă simțeam singur oriunde mergeam sau stăteam. Dar Dumnezeu lucrează și indirect.  Înaintemergătorul meu pe atunci diaconul și acum preotul Suiogan Marius s-a dovedit a fi un bun prieten , coleg sfătuitor și îmbărbătorul meu,   el a fost cel care a trimis strigătul de ajutor , el este printre foarte puținii care nu a clătinat din cap, ci a încercat să găsească soluții viabile pt a mă ajuta, a mă sprijini a-mi alina frământările și neajunsurile în care ajunsesem în scurt timp de la venirea mea în parohie.

   Ceea ce am realizat și câte am realizat în parohie este din lucrarea indirectă a lui Dumnezeu care si-a revărsat harul său, peste frățiile voastre și peste vrednicul păstor părintele Daniel care v-a format și hrănit suflete cu povețe și exemple demne de urmat. Pe timp de iarnă toți pomii sunt asemănători , golași fără frunze, nu poți argumenta ceva despre unii sau alții dacă nu-i cunoști . de primăvara până toamna târzie pomii nu mai sunt la fel și se văd se deosebesc după frunză, floare si fruct. Este drept că sunt mai mulți factori care conlucrează sau împiedică realizarea finală a fructului. Toți preoții poate suntem îmbrăcați la fel însă nu toți se pot lăuda că au asemenea enoriași buni și formați porniți pe cărarea mântuirii. Nu poți avea astfel de rezultate doar printr-o colaborare vie cu Dumnezeu si printr-o inimă plină de dăruire jertfelnică.  Mie nu-mi rămâne nimic decât să-l felicit ca pe un părinte bun, că și-a educat și crescut copii în frică de Dumnezeu și cred cu desăvârșire că va găsi un răspuns bun la dreapta Judecată.

     Prin sprijinul și ajutorul frățiilor voastre,am reușit să fac anumite intervenții și modificări majore în biserica din Vidacut. Cuvinte de mulțumire nu mă pricep a spune sunt mulțumit la superlativ de dragostea,dăruirea, viteza de reacție și de execuție. După tot ajutorul și sprijinul primit pentru biserica din Vidacut, sincer nu am avut curajul și puterea de a mai face apel către frățiile voastre. Cu mila lui Dumnezeu am căutat să fac în asa fel treburile încât să nu mai apăs pe spatele si umerii nimănui. Am încercat sa port crucea cu stoicism gândindu-mă că poate vreo dată voi ajunge și mai rău sau si mai greu și poate atunci îmi va fii mai de folos ajutorul frățiilor voastre.

     Când am primit si bisericuțele acestea în primire , și mai ales cea de la Eliseni m-a apucat un pic groaza ,arăta ca un grajd părăsit . Am făcut tot posibilul și imposibilul să fac ca din acest locas de cult în paragină sa redevină poate mai frumoasa cum a fost de  nouă; o bisericuță modestă curată, frumoasă și nu mai asa de săracă datorită vouă iubiți credincioși. Nici nu vă gândiți cât bine ați putut face cu bănuțul frățiilor voastre dăruind un bănuț, o icoană, covor carte, casete, cd-uri.   

   Am avut onoarea să primesc în parohie acum o săptămână  patru soli de-ai părintelui Daniel și anume pe pr. Suiugan Marius, d-nul Gomboș Stelian , Ivașcu Daniel și cântărețul Marius care au venit cu daruri multe Carti,icoane,casete , veșminte, vase de cult și nu în ultimul rând o instalație completă de sonorizare. Pe această cale vreau să-i multumesc domnului Ivascu Daniel care a dat dovadă de profesionalism. După modul timpul de execuție, siguranța de sine dă dovadă că este un om priceput cu dar de la Dumnezeu. Vedeți frățiile voastre cum lucrează Dumnezeu? Eu imi luasem găndul că vreo dată voi avea o astfel de instalație în biserică. Atât de bine te poți simți acum in biserică că nici nu poți crede. Si până acum îmi plăcea să-mi caut de lucru la Biserică , acum este parcă un dar sa poți lucra în Biserică, frumos aranjată , cu instalație de luminite la  cruce  și iconostas. O atmosferă ambientală de rugăciune și reculegere se poate face foarte bine mai ales noaptea când se așterne liniștea peste sat , când lumina crucii și iconostasului foarte plăcute iți luminează ochii , urechiile sunt încântate de voci superbe care sunt redate de pe cd-uri prin intermediul stației  de sonorizare si inima , sufletul se poate înălța ca un uliu pe bolta cerului sburdând în voie în libertate. Nu poți simți aceste lucruri dacă nu ai parte de ele. Cred că acum as suferii foarte mult să nu le mai am. Această instalație de sonorizare imi aduce aminte de studenție când biserica era plină de studenți , când răsuna curtea bisericii și a facultății de slujbele frumoase ce se săvârșeau, cântecele înălțătoare ce se auzeau , de ambianța plăcută care o putea crea in rândul studențiilor. Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru multul bine pe care l-ați făcut.

     Toate darurile au fost încununate și împlinite Duminica la săvârșirea sfintei Liturghii. Am avut parte de adevărată slujbă împreună cu părintele Suiugan Marius , am dat drumul la instalația de sonorizare de a răsunat tot satul și incă un lucru este important la trăirea slujbei si anume cântărețul sau cântăreții care pot reda aceleasi cântece bisericești pe mai multe voci, melodii sau mă rog după darul primit de la Dumnezeu. Cântărețul Marius este un baiat excepțional, are dar mare de la Dumnezeu . Mulți cântă… dar nu frumos… ci numai tare, de-ți vine să fugi de la slujbă. Acest Marius si-a dat concursul și într-adevăr  a adat dovadă de profesionalism , de dăruire , voce,ureche …impecabil. Mulțumim si lui pentru că are si el aport important în cadrul trăirii slujbei.   

       Cum zice si cuvântul Evangheliei  că cei de pe urmă vor fii cei dintâi poate cu aceasta trebuie să încep. Am avut printre acei patru soli ai părintelui Daniel un oaspete de seamă , un OM si anume d-ul Stelian Gomboș, care  ne-a impresionat foarte mult prin cuvântul de învățătură pe care l-a susținut la sfârșitul slujbei. A fost desertul care făcea meniul desăvârșit…cafeluța cu caimac. Predica scurtă la obiect aromată cu citate din sf. scriptură, dulce prin cuvintele frumoase adresate pericopei cu învățături foarte bune dar caimacul nu a lipsit. Poate o întrebare retorică presărată în predică , un cuvânt de dojană care trebuie sa te trezească la realitate poate toate la un loc au dat gustul de cafeluța cu caimac care te trezește la realitate și te îndeamnă să te apuci de treabă limpezindu-ți gândurile .

       Vă mulțumesc din inimă pt tot Dumnezeu să vă ocrotească să vă împlinească dorințele eu am să vă pomenesc în rugăciunile mele și Dumnezeu sa vă pomenească în ceruri, să vă împlinească dorințele . Nu uitați să mă pomeniti pr Horea  cu familia să-mi dea Dumnezeu tărie să port cu dăruire crucea primită de la Dumnezeu.

 Vă îmbrățișez cu mult drag

 Din mila lui Dumnezeu

                             Părinte Racea Horea  Petru

                                                             de la Vidacut

                                    EXTINDEREA BLOGULUI

Începând cu această ediție bogul v-a suferi o transformare radicală, pornind de la premiza că un bun creștin este și un patriot care-și iubește țara și neamul. Considerăm utilă introducerea în acest context a secțiunilor de istorie, cultură, familie creștină. A cunoaște noțiuni de istorie națională, istorie bisericiasca,(a religiilor), cultură și rolul bisericii în dezvoltarea, promovarea culturii și a valorilor culturale în general nu poate avea decât impact pozitiv, formând creștini de o înaltă ținută în societate - prin îmbogățirea noțiunilor de cultură generală. S-a decis de asemenea promovarea valorilor inegalabile ale familiei creștine - singură "instituție" în care prin relația dintre un bărbat și o femeie - prin binecuvântarea lui Dumnezeu în Taina Căsătoriei - se poate realiza exercițiul și împlinirea desăvârșirii dragostei ca virtute supremă, cu scopul accederii la Împărăția Cerurilor. Vom continua să gândim și să simțim creștinește și românește - considerând că așa este firesc pentru orice cetățean demn al României.

Fecioara astazi pre Cel mai presus de fiinta naste, iar pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc, iar magii cu steaua calatoresc. Ca pentru noi s-a nascut prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. ÎNDEMN IMPORTANT!

DACĂ NU A-ȚI REUȘIT ÎNCĂ SĂ VĂ SPOVEDIȚI ȘI SĂ VĂ ÎMPĂRTĂȘIȚI, FACEȚI-O DEGRABĂ, SĂ PUTEȚI ÎNTÂMPINA CUM SA CUVINE MARELE PRAZNIC AL NAȘTERII DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

CULTURĂ - INAUGURAREA SEDIULUI BIBLIOTECII NAȚIONALE

Biblioteca Națională a României

Noul sediu – Promisiuni împlinite

Biblioteca Naţională reprezintă unul din cele mai importante simboluri ale unei ţări şi în acelaşi timp o instituţie de importanţă strategică datorită menirii sale de a constitui, prezerva şi valorifica creaţia intelectuală scrisă a acelui popor.

Clădirile care adăpostesc biblioteci naţionale sunt, pentru fiecare ţară, clădiri reprezentative din punct de vedere arhitectural, întrucât sintetizează, la nivel simbolic, moştenirea culturală a poporului respectiv. Multe ţări europene au alocat, ca sedii pentru bibliotecile lor naţionale, foste palate (Austria, Spania, Ungaria), clădiri cu valoare patrimonială şi simbolică (Cehia, Italia, Finlanda) sau construcţii cu destinaţie clară de bibliotecă naţională, dimensionate corespunzător şi reprezentând vârfuri ale realizărilor arhitectonice (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Bielorusia, Croaţia).

România se înscrie în rândul ţărilor care au construit o clădire reprezentativă pentru a adăposti patrimoniul documentar naţional regăsit în Biblioteca Naţională. Comparativ cu alte ţări europene, România are o bibliotecă naţională relativ tânără, ale cărei colecţii ilustrează, prin modalităţile de constituire, dezvoltare şi prin structură, destinul istoric al poporului român.

Necesitatea stringentă, pentru România, a îndeplinirii funcţiilor de bibliotecă naţională a dus la reînfiinţarea acestei instituţii, după o întrerupere de 54 de ani. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.193, din 25 iunie 1955, instituţia îşi reia activitatea sub vechea denumire, uşor modificată, de Bibliotecă Centrală de Stat, până în anul 1990, când a primit titulatura actuală, de Biblioteca Naţională a României (H.G. 476 din 5.02.1990), după modelul celorlalte biblioteci din Europa.

Creşterea rapidă a colecţiilor alături de numeroasele funcţii şi atribuţii specifice unei biblioteci naţionale au impus ca o necesitate, construcţia unei clădiri cu destinaţie specifică de bibliotecă naţională. De fapt, chiar din 1957 când Biblioteca Centrală de Stat se mută în fostul Palat al Bursei din Strada Ion Ghica, nr. 4, se apreciează spaţiul ca fiind insuficient şi se afirmă ca un deziderat „necesitatea construirii unui local propriu pentru bibliotecă, pe un spaţiu corespunzător care să permită creşterea depozitelor şi a serviciilor în raport cu dezvoltarea în timp a bibliotecii precum şi aplicarea mijloacelor mecanizate de deservire rapidă a cititorilor şi automatizerea procesului de muncă.”[1]

În 1968 este elaborat “Programul pentru întocmirea temei de proiectare a construcţiei Bibliotecii Centrale de Stat a R. S. România” [2], în fapt un set elaborat de cerinţe, expuse în peste 100 de pagini, privind “amplasarea bibliotecii; concepţia arhitectonică; concepţia funcţională; capacitatea depozitelor, sălilor de lectură, serviciilor, atelierelor, etc; problemele de mobilier, utilaje şi instalaţii”.

Concepţia arhitectonică a cladirii trebuia să ţină cont de cele trei deziderate ale arhitecturii moderne: funcţionalitate, flexibilitate (interioară şi exterioară), intimitate.

Funcţionalitatea însemna că, biblioteca era privită ca un organism viu în care buna funcţionare a întregului era rezultanta bunei funcţionări a fiecărei componente. Se avea în vedere circuitul publicaţiilor atât spre depozit cât şi între depozite şi sălile de lectură, circuitul utilizatorilor, circuitul bibliotecarilor, funcţionalitatea sălilor de lectură, a atelierelor, a birourilor, a altor spaţii.

Flexibilitatea avea în vedere dezvoltarea ulterioară a clădirii în condiţiile creşterii colecţiilor, diversificării activităţilor, asigurării permanente a condiţiilor de microclimat.

Intimitatea era definită ca opoziţie a rigidităţii şi se considera că o bibliotecă trebuie să furnizeze o atmosferă caldă, familiară lipsită de formalism şi convenţionalism.

De asemenea, trebuia avută în vedere o tehnicizare care presupunea: o bună conservarea a publicaţiilor; mecanizarea transporturilor (orizontal, vertical); transmiterea comenzilor din sălile de lectură către depozite; introducerea automatizării în prelucrarea publicaţiilor şi regăsirea informaţiilor; utilarea corespunzătoare a tuturor compartimentelor de activitate ale bibliotecii.

Toate proiectările şi reproiectările ulterioare au pornit de la aceaste cerinţe de proiectare.

Prima temă de proiectare generală datează din 1971 [3]. Discuţiile au fost reluate după cutremurul din 1977, tema de proiectare fiind actualizată cu studii suplimentare de rezistenţă şi ajustări privind compartimentările ulterioare. Construcţia a fost începută în 1986.

Evenimentele din decembrie 1989 au dus însă, la sistarea investiţiei. Până în  2005, prin bugetul instituţiei au fost alocate fonduri care au permis amenajarea unor spaţii de depozitare pentru a reuni colecţiile aflate în diferite locaţii.

În 2007, proiectul noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României este asumat de Guvernul României, ca proiect de importanţă naţională şi beneficiind de finanţarea Băncii Mondiale.

Biblioteca Naţională, ca beneficiar, şi SC Carpaţi Proiect, ca proiectant, au prezentat argumente în susţinerea unui proiect reprezentativ pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. Argumentul de bază a fost importanţa patrimonială şi simbolică pe care o are o bibliotecă naţională pentru o ţară. Elaborată în colaborare cu specialişti din Biblioteca Naţională a României, tema de (re)proiectare avea ambiţia de a contribui la succesul acestei instituţii în demersurile de promovare a imaginii României în lume.

Pentru instituţia culturală a Bibliotecii Naţionale, pentru asigurarea funcţiunilor sale multiple, s-au urmărit a se realiza spaţii caracteristice, structurate pe următoarele funcţiuni:

- spaţii destinate funcţiunii de bibliotecă naţională;

- spaţii cu funcţiuni preponderent culturale;

- spaţii administrative de deservire;

- spaţii tehnice, circulaţii şi anexe utilitare.

Toate aceste funcţiuni cooperează, desigur, contribuind la obţinerea unui amplu centru de cultură, interesant şi atrăgător pentru public. Tratarea arhitecturală a acestor spaţii este modernă, realizându-se o imagine deosebită, în acord cu anvergura şi importanţa funcţiilor instituţiei.

Spaţiile destinate funcţiunii de bibliotecă naţională, ca şi de bibliotecă publică au fost riguros gândite, controlate şi structurate, deoarece sunt cele care adăpostesc documentele cu valoare patrimonială; sunt destinate informării, înscrierii, direcţionării, controlului de acces, sălilor de referinţe, cercetare bibliografică, cataloage tradiţionale şi cataloage electronice şi sălilor de lectură (inclusiv de cercetare şi studiu individual), depozitelor de carte, manuscrise, stampe, fotografii, hărţi, planuri, periodice, teze de doctorat, depozit legal etc., sistemelor informaţionale, bibliotecii digitale şi editurii  electronice, evenimentelor şi manifestărilor audio-vizuale şi multimedia, laboratoarelor de restaurare şi patologia cărţii, primiiexpediţiei de carte, comunicării, strategiei şi cooperării, relaţiilor culturale interne şi internaţionale, tranzitului de carte, pentru editură şi tipografie şi pentru Muzeul cărţii şi bibliotecii.

Spaţii cu funcţiuni preponderent culturale includ: Aula (400 de locuri), sălile de diverse capacităţi, pentru conferinţe şi manifestări culturale, spaţii publice polivalente (pentru diverse întâlniri, manifestări, relaţii culturale), săli multimedia, librării şi anticariat, spaţii pentru divertisment, spaţii expoziţionale şi de spectacol.

Spaţiile administrative, de deservire presupun: birouri (pentru salariaţi, conducere, consiliu ştiinţific, resurse umane, juridic, financiar şi administrativ), spaţii pentru deservirea personalului, vestiare, grupuri sanitare. Au fost asigurate locuri de acces, parcare şi garaj.

Reproiectarea a acordat o atenţie specială imaginii exterioare a clădirii, urmărindu-se crearea unui aspect modern, de secol XXI.

În data de 17 martie 2009, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, declara reînceperea lucrărilor de construcţie, lucrări care, potrivit contractului semnat cu firma Aedificia Carpaţi, aveau să dureze 30 de luni. În acest amplu proiect, cu o valoare de investiţie de 112.894.627 euro (1.033 euro/mp.), Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a avut calitatea de ordonator principal de credite şi de autoritate contractantă.

Clădirea – una dintre cele mai mari din capitală – a fost terminată la sfârşitul anului 2011, după 25 de ani de la începerea lucrărilor (1986) şi regăsim spaţiile specificate în ultima temă de proiectare.

Sediul Bibliotecii Naţionale a României este format din două corpuri: Aula (22.000 mp) şi corpul propriu-zis (90.000 mp), suprafaţa totală desfăşurată fiind de 112.000 mp.

Biblioteca propriu-zisă este compusă din 9 corpuri (A, B C, D, E, F1, F2, F3, F4), la care se adaugă Aula, cu 3 corpuri (G, H şi I).

Există 11 niveluri, dintre care unul de subsol (înălţimea unui nivel: 3,6 m).

Suprafaţa de teren pe care este ridicată clădirea (incluzând şi spaţiile verzi, de agrement) este de 50.217,25 mp. Terenul este în proprietatea statului român şi în administrarea MCPN.

Noul sediul al Bibliotecii Naţionale a României a fost gândit să satisfacă funcţiile de bibliotecă naţională, dar şi funcţii culturale şi de petrecere a timpului liber. Primele niveluri, începând cu parterul, sunt rezervate publicului, în general, iar cele superioare – depozitelor, laboratorului de restaurare şi birourilor.

Evenimentul major al anului 2012 a fost mutarea în noul sediu şi  redeschiderea oficială către public și oferirea de noi posibilități de acces la informație și de petrecere a timpului liber datorită facilităților de care dispune noua clădire.

Ca orice casă nouă și noul sediu al Bibliotecii Naționale a fost sfințit, în data de 22 aprilie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După slujba de sfințire, Patriarhul României a rostit un mesaj de binecuvântare intitulat „Biblioteca Națională – un mijloc de conservare și comunicare de-a lungul timpului a moștenirii intelectuale a unui popor“, în care a evidențiat rolul și importanța existenței Bibliotecii, într-un spațiu modern.

În prima parte a anului, la nivelul instituției, eforturile s-au concentrat pe activităţile de mutare și rearanjare a colecţiilor în noile depozite și săli de lectură, respectându-se principii biblioteconomice moderne.

Facilităţile oferite de noua cladire a Bibliotecii Naţionale a României au permis o valorificare eficientă a  potenţialului său biblioteconomic, cultural, profesional ştiinţific şi o mai bună vizibilitate în massmedia şi la nivelul societăţii româneşti.

Agenda culturală a Bibliotecii Naţionale îşi propune susţinerea, promovarea şi valorificarea patrimoniului naţional scris, precum şi deschiderea spre interculturalitate. Astfel, mesajul instituţional a fost transmis prin toate formele de  manifestare artistică, de la muzică şi dans, până la spectacole de teatru şi film, expoziţii de artă plastică, seri de lectură, dezbateri, etc. Reprezentative în acest sens au fost evenimentele  culturale prilejuite de deschiderea oficială a Bibliotecii Naţionale în noul său sediu, implicarea acesteia în acţiunile „Noaptea cercetătorilor” şi „Nocturna bibliotecilor“, sau redeschiderea, dupa 100 de ani, a Expoziţiei „Museum“, ce îşi propune valorificarea bunurilor muzeale de la Biblioteca Batthyaneum.

Biblioteca Naţională a României a fost gazdă şi partener într-o serie de evenimente culturale de înaltă ţinută: conferinţa internaţională Arhivă, Istorie și Politică în România secolelor XIX-XXI, alături de Arhivele Naționale ale României (21 septembrie 2012), Expoziţia Artistul şi puterea. Arta plastică 1950-1990, proiect al Centrul Cultural ArtSociety (27 septembrie-9 decembrie 2012) sau Recuperarea Dâmboviţei, râul uitat al Capitalei, un proiect al Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 (18 octombrie-5 noiembrie 2012).

Zilele Bibliotecii Naţionale a României, ediţia a XV-a au avut ca temă a conferinţei organizate cu acest prilej Rezistenţa prin credinţă: Centenar Nicolae Steinhardt (1912- 2012). Detenţie politică şi detenţie religioasă în anii comunismului.Călugărul-tipograf Macarie şi contextul politic-religios european al secolelor XV-XVI. Cu această ocazie au fost invitaţi să conferenţieze o serie de personalităţi de marcă - dl. Romulus Rusan, director al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – Centrul Internaţional pentru Studiul Comunismului, dl. George Ardeleanu, autorul volumului N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Părintele Exarh Timotei Aioanei.

Au fost omagiaţi prin evenimente speciale şi lansări de carte Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Nicolae Steinhardt, Ion Budai Deleanu. Pentru melomani, în luna septembrie 2012, într-un cadru special, pe malul Dâmboviţei s-au desfăşurat Nocturnele baroce: Bach, Vivaldi, Scarlatti şi Händel pe malul Dâmboviței, proiect al Asociaţiei Kitarodia. În cadrul programul Şcoala Altfel au vizitat Biblioteca Naţională elevi şi profesori de la peste 60 de şcoli şi licee din Bucureşti şi din ţară.

Iată de ce putem spune că noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României este o promisiune împlinită. Promisiunea de a fi instituţia ce păstrează şi valorifică patrimoniul cultural naţional pentru generaţiile ce vor veni.

[1] Dare de seamă pe anul 1957 ale Bibliotecii Centrale de

Stat şi ale serviciilor. Dosar nr. 1- 1957 [Document inedit],

Arhiva Bibliotecii Naţionale a României, p 3.

[2] Programul pentru întocmirea temei de proiectare a

construcţiei Bibliotecii Centrale de Stat a R. S. România :

Forma I. Bucureşti: Biblioteca Centrală de Stat, 1968, 100

p.

[3] Tema de proiectare generală pentru construirea noului

local al Bibliotecii Centrale de Stat. Bucureşti: Biblioteca

Centrală de Stat, 1971

[4] Biblioteca Naţională a României: Raport anual de

activitate: 2010. http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Raport_

BNR_2010.pdf

Conf. Dr. Elena TÎRZIMAN

Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Litere