DOUĂSPREZECE COȘURI
CU FĂRÂMITURI
(Matei
14, 20)
”Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns
rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline.”(Matei 14, 20)
Ce
reprezintă cele douăsprezece coșuri cu fărâmituri rămase ?
Reprezintă
cele 12 seminții ale lui Israel pentru care mântuirea rămâne asigurată, însă
doar în număr de 144.000 (Romani 11, 25-32).
Neamurile
vor intra în Împărăția Cerurilor fără nicio restricție ”și vor fi în număr atât
de imens încât” nimeni nu va putea face numărătoarea (Apocalipsa 7, 4-10).
Aceasta
pentru că Iisus a venit la ai Săi și nu l-au primit.
Israelul
este însă și rămâne iubit din pricina părinților și a făgăduinței (Romani 11,
28-29).
Noi suntem
moștenitori ai Împărăției Cerurilor prin făgăduință, prin *credință (prin har
și nu prin fapte ca să nu se laude nimeni).
Hristos
Domnul a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și apoi a dat-o spre hrană.
Pâinile reprezintă trupul lui Hristos Care pentru păcatele oamenilor s-a frânt,
anafora pe care o primim în Biserică și părticica de la Sfânta Împărtășanie.
(de la preot).
În cadrul
Sfintei Scripturi există mai multe pasaje referitoare la săturarea mulțimilor
de oameni.
La Matei 15,
22-28 citim că Iisus satură patru mii de oameni.
Credința
este ea însăși un dar de la Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt.
La Matei 15,
26-28 se vorbește din nou despre Israel și neamuri – cu referire la femeia
cananeiancă.
Iisus face două afirmații de maximă
importanță:
1. nu este
trimis decât către oile pierdute ale lui Israel (Matei 15, 24)
2. nu este
bine să iei pâinea copiilor și să o arunci câinilor (Matei 15, 26)
La versetul
2 din aceeași Evanghelie, femeia își recunoaște nemernicia stării de
păcătoșenie în care erau neamurile, recunoscându-L implicit mai mult pe Iisus
ca Domn și Stăpân.
Credința
femeii este cea care ”mută munții”, schimbă raportul lucrării mesianice,
conferindu-i izbăvirea și mântuirea.
Concluzia
importantă pentru versetele menționate mai sus este că cea mai însemnată
virtute este credința*. (Romani 4, 16)
Totul este cu putință celui ce crede. (Marcu 9, 23)
Foarte interesant
este aspectul că pilda credinței femeii cananeence este structurată în același
capitol cu înmulțirea pâinilor pentru mulțime (neamuri) tocmai pentru
reliefarea rolului credinței în mântuirea sufletului.
Cei care
cred în jertfa Mântuitorului vor accede spre Taina Sfintei Împărtășanii –
împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului Iisus spre mântuirea sufletului
și spre viața cea veșnică.
La Matei
capitolul 15 versetele 32-37 în același capitol ce relatează despre credința
femeii cananeence, găsim un alt raport numeric la înmulțirea păinilor.
Din cinci
pâini și puțini peștișori se adună ca rămășițe 7 coșuri de fărâmituri, 7 fiind
considerată cifra perfecțiunii, după cum perfecțiune în încredințare (*credință),
reprezintă și convingerea femeii cananeence că Iisus are puterea deplină de a-i
vindeca fiica chinuită de un demon.
Prin
perfecțiunea credinței îl recunoaște pe Iisus ca Domn și Dumnezeu și implicit
deplina putere și stăpânire a Lui, peste duhuri. La Romani 11,4 găsim din nou
referirea la cifra 7, ca multiplicator de această dată.
Dumnezeu
afirmă că are o rămășiță de 7000 de bărbați ce nu și-au plecat genunchiul
înaintea idolilor. (nu s-au închinat).
Revenind la
pasajul din Matei 14, 14-22-pentru noi ca și creștini ”cheia” o reprezintă versetul
22. Și îndată ”Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă
înaintea Lui pe celălalt țărm, până ce El va da drumul mulțimilor.”
Corabia
reprezintă Biserica și la momentul respectiv era distanțată de lume – până la
Cincizecime.
Au fost aleși
12 apostoli – echivalentul celor 12 seminții ale lui Israel.
La Matei
capitolul 6 versetul 18 Mântuitorul face afirmația de căpătâi pentru
creștinism: ”Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi
Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.”
La Matei 14,
24 vedem că: ”Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind
învăluită de valuri, căci vântul era impotrivă”.
Mulțimile
sunt deci pe un mal, iar ucenicii sunt trecuți, despărțiți pe celălalt mal.
Coroborat cu
faptul că și corabia era la o mare depărtare de pământ, ne conduce la o altă
afirmație scripturală a Mântuitorului referitoare la ucenici, anume că ei sunt
în lume, dar nu sunt din lume (Ioan 17, 16-17).
Se poate
merge mai departe pe linia deducției logice și se poate conexa (corobora) cu
alte pasaje: -...”<<Ieșiți
din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat să nu vă
atingeți și Eu vă voi primi pe voi>>(II Corinteni 6,17)” și ”...<<să se depărteze de la nedreptate oricine
cheamă numele Domnului.>> (II Timotei 2,19)”
Alegerea și
hirotonirea celor 7 diaconi reprezintă o altă referire la perfecțiunea din
Biserică. (Fapte cap. 6)
Corabia era
învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Despre Duhul
Sfânt se spune că lucrarea Lui ” este ca vântul care nu știi de unde suflă și
încotro se duce.” (Ioan 3,8)
Desigur
Biserica se află sub suflul Duhului Sfânt, adică sub directa lucrare a
Acestuia, dar și duhul răutății suflă cu opoziție, concretizat în vântul
potrivnic – care este în fond și duhul antihristului din vremurile noastre.
Știm bine că Satan este tatăl minciunii și împotrivitorul a tot binele.
Iisus umbla
pe mare și era a patra strajă din noapte. Le spune ucenicilor: ”Îndrăzniți, Eu
sunt, nu vă temeți.” (Matei 14,27)
”În lume
veți avea necazuri, îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16,33)
Comparând
cele două pasaje deducem imediat că, atât în cadrul Bisericii, cât și în lume,
creștinii autentici vor avea necazuri, dar prin Hristos ei vor ieși...”mai mult
decît biruitori” (Romani, 36-37).
Petru care
pornise ”a umbla pe ape” s-a îndoit de puterea divină – reprezintă câte un
preot care se întâmplă să se ”îndoiască” la săvârșirea Tainei Euharistiei și
atunci ceea ce se află în Potir primește gust, înfățișare și miros de sânge și
carne.
Preotul se
vede obligat să iasă în fața credincioșilor, să-și mărturisească îndoiala și
să-și ceară iertare, urmând apoi și alte trepte ale penitenței pentru a putea
sluji din nou.
”...și
suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.” (Matei 14,32)
Atunci când
Îl ai pe Iisus cu tine ”în corabie”, deci ești în unitate deplină în cadrul
Bisericii și implicit într-o relație armonioasă cu Mântuitorul, acțiunile
”vrăjmașului” se potolesc...
Căci de
cuvântul Lui și vântul și marea ascultă (Matei 8,27).
Biserica
deține iconomia tainei Sfântului Maslu, pentru alungarea duhurilor necurate,
slujba Sfîntului Vasile cel Mare care pot conferi credincioșilor liniștea și
pacea lăuntrică.
Mântuitorul
Hristos îi spune lui Petru că pe acea piatră va zidi Biserica și tot lui îi
poruncește să vină la El pe ape, adică Biserica trebuie să treacă prin marea
acestei lumi ca și cum nu ar fi din lume și să se păzească neîntinată de păcat
astfel încât să se poată prezenta ca ”Mireasa lui Hristos cea fără pată și fără
zbârcitură”. (Efeseni 5, 25-27)
În pasajul
din Matei capitolul 15 versetele 32-38 citim că ucenicii aveau 7 pâini.
Iisus a
mulțumit, a frânt, le-a dat mulțimilor, au mâncat toți, s-au săturat și au
strâns 7 coșuri cu fărâmituri.
7=cifra
perfecțiunii
Să atașăm aceastei acțiuni și alte texte din Sfânta
Scriptură: ”Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer...” (Ioan 6,58)
„...au
mâncat părinții voștri mană și au murit...” (idem)
”Trupul Meu
este adevărată mâncare...” (Ioan 6, 55)
”...Acesta
este Trupul Meu Care se frânge pentru voi...” (pasaj din Sfânta Liturghie)
- A
binecuvântat, a frânt, a dat mulțimii hrană = Taina Euharistiei, atât de frumos
și de plastic descrisă. Prin ucenicii apostoli a dat mulțimilor să mănânce,
adică prin preoți. În cartea Galateni la capitolul 4 avem pasaje foarte
importante:
versetul 25
– Agar=roabă=Muntele Sinai de astăzi din Arabia și corespunde Ierusalimului de
acum, ce ”zace” în robie cu copiii săi.
versetul 26
– Sara=liberă=Ierusalimul cel de Sus, care este mama noastră.
versetul 31
– suntem copii ai celei libere
Pentru ca în
final să avem o viziune și înțelegere corespunzătoare a întregii problematici
este bine de citit și pasajul din Apocalipsa capitolul 22 în care citim că Ioan
este martor credincios.
Lucian – Ovidiu POP
* = Romani 4,16;
Publicat în Revista Epifania nr. 30/2014
