Conflictul si Criza in clasa de elevi

       Problema managementului clasei de elevi este o problemă de actualitate a învăţământului românesc din ultimele decenii, ca urmare a numeroaselor schimbări de politică educaţională, economică și psiho-socială.      Se cunoaște faptul că nu există tehnici infailibile de conducere, coordonare și control eficient al clasei, iar strategiile și procedeele sugerate în tratatele pedagogice sunt mai
degrabă rezultatul generalizat al unor investigaţii știinţifice, decât soluţii fundamentate pe realitate. 

       Managementul clasei vizează nu numai problemele minore care pot apărea într-o clasă de elevi, ci și problemele serioase de comportament și disciplină. Sala de clasă poate fi abordată ca un spaţiu de
confruntare, unde nu întotdeauna profesorul beneficiază de o poziţie privilegiată. 

       De multe ori, sursele confruntării se află în exterior (frustrări sociale, probleme familiale, tulburări de comportament sau psihice etc.), dar acest lucru nu înseamnă că profesorul le poate ignora. În orice clasă de elevi pot apărea conflicte ce constă în stări tensionale instalate la niveluri diferite: elev-elev, diriginteelevi, profesori-elevi, clasa de elevi – alte colective de elevi, elevi – părinţi. 

       Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul profesorului, la nivelul elevului, cât și la nivelul dirigintelui, al conducerii școlii sau al părinţilor. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de: 

• lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă; 
• insuficienta cunoaștere a elevilor și a specificului interacţiunii în clasa de elevi;
•  lipsa de atenţie în raport cu dorinţele și așteptările
  celor implicaţi în actul educaţional;
• lipsa de obiectivitate a cadrului didactic în conduita faţă de
  elevi;
• supraîncărcarea elevilor cu sarcini suplimentare și/sau
  nediferenţiate;
• nevalorificarea și/sau lipsa de apreciere a aptitudinilor
  elevilor;
• neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate
  de către elevi;
•  recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea
  unor probleme;
• pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor;
• menţinerea unor catalogări /,,etichete” cu privire la elevi;

 

•  neimplicarea elevilor în luarea deciziilor;
•  nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecinţelor încălcării acestora;
•  slaba comunicare cu părinţii, cu consiliul profesoral al clasei și cu conducerea școlii.

Pentru a face faţă noilor condiţii instalate în clasa de elevi, profesorul poate recurge la strategii de evitare

(cultivarea unei toleranţe largi din partea profesorului prin plasarea conflictului în registrul glumei), strategii de

diminuare (acţiuni de amânarea unor decizii pentru a evita precipitarea crizei sau escaladarea conflictului) și strategii de confruntare (recurgerea la ameninţări fondate care se vor pune în practică sau la negociere pentru alegerea unei rezolvări raţionale și viabile). Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în CRIZĂ,
aceasta constând într-un eveniment neașteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres și de pericole în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar și cu integritatea fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. De aceea, se impune nu numai rezolvarea situaţiilor conflictuale și de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora, promovând strategii rezolutive în cadrul programului de intervenţie:

• ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict;
• identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune;
• analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse;
•  găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în soluţionare;
• discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale;
• discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz;
• arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea;
• punerea în situaţii de comunicare şi exprimare emoţională variată (deschidere);
• utilizarea sistemului de sancţiuni, pedepse şi recompense;
• antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;
• apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor şi devierilor grave de comportament etc.

Prof. ZLATINCA NEAMŢ

                                                                                              Preluat din revista Vatra Noua - cu acordul redactiei.