POATE NU ŞTIAŢI... Vatră nouă noua nr. 146 n octombrie, 2012
DIN ISTORIA PLANTELOR MEDICINALE
și utilizate încă din zorii civilizației umane.
Mărturii arheologice privind civilizația
sumeriană, akkadiană, asiriană, caldeeană
și babiloniană vin să dovedască acest lucru.
Câteva zeci de tăblițe de lut, din cele peste
20.000 descoperite la Niniye, prezintă
denumirile unor plante medicinale folosite
în acea vreme. De astfel, în străvechiul
oraș-capitală există și atăzi o grădină cu
plante medicinale.
Vechii egipteni cunoșteau modul
de întrebuințare în diferite afecțiuni al
ricinului, pelinului, sofranului, cepei de
mare, ananasului, chimionului, cepei,
usturoiului.
În papirusul „Eberș (1550 î.e.n.), se
descriu 200 de plante medicinale. Practica
medicală chineză, cu tradiții milenare,
cunoaște un important număr de remedii
vegetale. Se spune că împăratul Sen-Nung,
considerat drept întemeietor al medecinei
chineze, se ocupa cu studiul plantelor
medicinale.
Medicul indian Susruta (Sushruta
Samhita), enumeră peste 700 de
medicamente, dintre care multe de origine
vegetală (înainte de sec. II e.n.) folosite
de medicina tradițională, indiană. Dintre
ele amintim cânepa (Cannabis Indica),
usturoiul, smirna, muștarul ș.a. Printre cele
200 de remedii semnalate în manuscrisul
„Bower” sunt trecute următoarele plante:
ricinul, piperul.
Indienii foloseau, de asemenea
scorțișoara, cuișoarele, ghimbirul, plantele
din genul Indigofera.
Civilizația greacă și romană au cunoscut
o largă urilizare aplantelor medinilae,
bazată atât pe experiența practicii medicale
din ariile geografice respective, cât și pe
cunoștințele asimilate în urma contactului
cu alte culturi. Eruditul Teofrast, elev al lui
Aristotel și părintele farmacologiei antice,
enumeră în opera sa o serie de plante
printre care: Papaver Rhocas, Sangvis
Draconis, Piper congun, Chinnamomum,
Mastrix, Althaea officinalis etc.
Cratenas, medicul lui Mitridate
al VI-lea Eupator, scrie o carte despre
însușirile plantelor medicinale, intitulată
„Rizotomikon” medicul lui Augustus,
Antonius Musa, a scris o lucrare intitulată
„De herba vettonica”, care cuprinde 47
de rețete în care se utiliza planta Betonica
officinalis.
Medicul roman Scribonius Largus
(sec I î.e.n.) în lucrarea sa „Compositiones
medicamentorum” desscrie 242 de
remedii vegetale. Printre ele amintește
ferigă, usturoi, aloe, pelin, rosmarin,
gențiană.
În sfârșit galemus întemeiază o
adevărată farmacologie în cadrul căreia
majoritatea edicamentelor erau de
origine vegetală.
Locuitorii Daciei preromane culegeau
plantele medicinale și le exportau în cadrul
relațiilor comerciale cu vecinii. În Dacia se
practica atât o medicină cultă, sacerdotală,
cât și una empirică, populară. În legătură
cu folosirea plantelor medicinale în Dacia,
menționăm informațiile rămase de la
Herodot, în legătură cu fumigațiile cu
sămânță de cânepă practicate de sciții
din regiunea Dunării de jos și jordabes
(pornind de la textele lui Dios Crysostemul,
care a trăit un timp printre daci, la
Sarmizegetuza). În afara legendelor și
mărturiilor scrise, există unele indicii
privind preocupările medicale pe teritoriul
țării noastre în vremuri străvechi, care
ne îndreptățesc să credem că plantele
medicale au fost utilizate în scop anestezic
în cursul unor operașii chirurgicale. Faptul
că s-a găsit o grămăjoară de semințe de
cânepă arse într-o necropolă, datând din
perioada trecerii de la neolitic la epoca
bronzului, legat de informațiile privind
obiceiul practicării fumigațiilor cu semințe
de cânepă (probabil Cannabis indica, cu
proprietăți stupefiante) și de mărturia
efectuării pe teritoriul țării noastre a
unortrepanații craniene reușite (calusul
cicatriceal indică supraviețuirea bolnavilor
operați) cu ajutorul unor instrumente
rudimentare din silex, bronz sau fier, ne
duc la această concluzie.
Din cele 40 de sinonime dacice
ale denumirilor plantelor medicinale
din copiile lucrărilor autorilor romani
Pedaniu Dioscorides (de origine elenă)
și Pseudo-Apuleius, studiate de către
doctorul G. Brătescu, ca transcrieri
greșite, strălucite ale denumirilor
originale, Constantin Daicoviciu
consideră de asemenea doar 6 termeni
a fi în mod sigur de origină dacică.
Aceștia sunt: aniarsexe („iarbă săracă”),
budathla („limba boului”), dicsema
(„coada vacii”), dyn (urzică), mizela
(cimbru) și riborasta (brusture). Aceste
denumiri ale unor plante medicinale,
rămase de la strămoșii nooștri daci,
constituie o mărturie elocventă a
utilizării lor pe teritoriul României din
cele mai vechi timpuri, dar și una din
dovezile continuității noastre pe acest
teritoriu.
Pagina realizata de As. Lacrimioara Tomiuc . Preluat cu acceptul redactie revistei Vatra Noua.
Pagina realizata de As. Lacrimioara Tomiuc . Preluat cu acceptul redactie revistei Vatra Noua.
