INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (FLORIILE)
DUMINICĂ- 28 APRILIE
Biserica Ortodoxă prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim sau în limbaj popular –Floriile- de la obiceiul ramurilor de finic (salcie)- şi se duc flori în biserică.
„Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine, blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”. (Matei 21,5)
Aceasta tocmai pentru a reliefa faptul că Hristos avea să ia asupra Sa jugul păcatelor noastre şi să-l zdrobească prin jertfa de pe Cruce. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! (Matei 21,9).
Cetatea s-a cutremurat întrebându-se: Cine este Acesta? Şi mulţimile răspundeau că este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii- după cum se poate citi în versetele următoare (10-11)
Mulţimile se bucurau, însă, preoţii, arhiereii şi cărturarii s-au mâniat văzând cinstea de care se bucura din partea mulţimii şi cunoscând minunile pe care Iisus le făcuse.
În Filipeni 4,4-9 suntem îndemnaţi să ne bucurăm pururea în Domnul şi se accentuează încă o dată acest lucru. E absolut firesc că un adevărat creştin trebuie să se bucure permanent.
Dacă la Intrarea în Ierusalimul pământesc, mulţimile au fost atât de bucuroase, şi noi cei ce suntem întru Hristos trebuie să ne bucurăm.
Hristos ne îndeamnă să luăm jugul asuăra noastră, căci e uşor fiindcă El Însuşi l-a purtat mai înainte şi putere vom primi de la El pentru a birui lumea şi a fi împreună cu Împăratul Slavei în Ierusalimul Ceresc.
În versete următoare suntem îndemnaţi să avem o comportare de creştini autentici, urmată de asigurarea că Dumnezeul păcii va fi cu noi.
Amin! Lucian-Ovidiu Pop
Urez tuturor celor care poartă numele de FLOARE şi FLOREA şi derivatele FLORIN, FLORIAN, FLORICA, ş.a.m.d.
„LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI MULT HAR DE LA BUNUL DUMNEZEU SPRE MÂNTUIREA DE VECI A SUFLETELOR!
Realizator blog
Acest blog a fost realizat din harul preamilostivului Dumnezeu si cu binecuvantarea arhiereasca a I.P.Sale Parintelui Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului(1962-2014+). Articole, studii, poezii religioase. Trasee şi itinerare de suflet, spirituale. Galerie foto. Pagini specializate pentru diferite categorii de vârste şi sociale. Editorial. Actualităţi. Cultură. Concursuri. Istorie, aniversări, manifestări religioase şi cultural istorice, apeluri, propuneri semnalări. Oameni şi locuri.
luni, 22 aprilie 2013
Iubirea, Iertarea si Invierea
IUBIREA, IERTAREA ŞI ÎNVIEREA
Suntem în luminoasa şi sfânta perioadă a ciclului liturgico-duhovnicesc, ce încadrează Postul Paştelui, numit şi Sfântul şi Marele Post, cu Slăvitul Praznic al Învierii şi Duminicile de după Înviere, pâna la Înălţare - o perioadă care ar trebui să fie plină de bucuria şi lumina pascală!
Trăim timpuri nemiloase. Copiii se răzvrătesc împotriva părinţilor, inimile calde şi iubitoare cândva ale soţilor, parcă dau în clocot, împăunându-se precum curcanii şi lăsând iubirea să se aplatizeze şi să se stingă între ei; activitatea social-obştească este aproape paralizată din cauza războiului declanşat între fiii aceluiaşi neam, totul este răvăşit şi predispus la prăbuşire.
Un firicel de iarbă nevinovat tresaltă din neaua plăpândă, ce a înveşmântat pământul în anotimpul iernii; un ghiocel firav se arată în faţa noastră şi ne cere să-l dăruim persoanei, care-l primeşte cu dragoste; pomii aşteaptă să-şi aducă mireasma lor în floare şi peste tot suspină cerul şi pământul a primăvară! „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13 ) - aşa îşi îndreaptă vameşul rugăciunea către Dumnezeu, în prima Duminică premergătoare Sfântului Post, iar fiul risipitor este întâmpinat de Părintele Ceresc cu braţele pline de iubire şi iertare: ”Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”(Luca 15, 24). Iertarea pe care ţi-o dă Dumnezeu nu este cu jumătate de măsură, asemeni celei omeneşti, ci este minunea nespusă a refacerii fiinţei din interior, cea care se reclădeşte pe temelia harului şi a bucuriei negrăite şi vine din împreună-lucrarea, din sinergia conlucrării şi a comuniunii între Dumnezeu şi om. Evanghelia după Matei, la cap. 25 ne expune Judecata universală, când se va dezvălui totul, conform faptelor noastre de aici, de pe pământ, iar Duminica izgonirii lui Adam din rai ne pune în faţă priveliştea raiului pierdut şi, în lumina pomenirii celor adormiţi, cerem iertare şi împăcare. Sfântul şi Marele Post al Paştelui este adâncit de Canonul de Pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, urmând Duminica Ortodoxiei, a apărării dreptei credinţe, a Sfântului Grigore Palama, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Ioan Scărarul.
M-a învrednicit Dumnezeu să merg la Sfântul Munte Athos, începând cu 25 noiembrie 2012. Bucuria duhovnicească s-a amplificat, săvârşind Sfânta Liturghie, în Schitul românesc Prodromul şi, împărtăşindu-mă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, de ziua Sfântului Grigore Palama , apoi să le împărtăşesc părinţilor monahi din învăţătura sa.
Totul este uimitor şi sfânt la Athos! Chilia Sfântului Grigore Palama se află la circa 5 km de Mănăstirea Marea Lavră situată în susul muntelui, spre vârful Atonului (cc.2033m). Frumuseţea peisajului se îngemânează cu “pustietatea” sihastrului, ce-L contemplă pe Hristos “în singurătate” şi, în rugăciune intensă pentru oameni, îi reface iubirea, în bunătate şi îi redă libertatea spirituală.
În Sfântul Munte se simte Lumina taborică şi energiile divine necreate. Pe coama muntelui, ca un foc de lumină caldă, primitoare, coboară raze binefăcătoare, ce acoperă şi Prodromul românesc, în feeria unei vegetaţii specifice, cu plantaţii de măslin şi dafin, cu izvoare limpezi, în grote şi peşteri pustniceşti. În orice loc te-ai situa, parcă o zăreşti pe Maica Domnului, Dumnezeiasca Mireasă, Împărăteasa cerului şi a pământului, ocrotitoarea Sfântului Munte. De la Schitul românesc Prodromul nu-ţi trebuieşte decât o străfulgerare de privire să vezi vârful Atonului şi marea întinsă, în acelaşi timp, care reflectă razele divine ale soarelui, să sorbi din frumuseţea darurilor şi binecuvântărilor primite. Odată ajuns în Athos, fiecare pelerin doreşte să revină.
Ce bine ar fi ca viaţa noastră pe care o trăim aici şi acum, în existenţa concretă şi imediată, lăsată de Dumnezeu şi care defineşte taina persoanei, în timpul şi spaţiul spiritual dăruit pentru iubire, s-o preschimbăm în Prăznuire, în Sărbătoare sfântă şi să-I facem lui Dumnezeu loc în ea, cum se exprimă mitropolitul rus Antonie în Taina iubirii (Sofia, 2009). Să-L întâmpinăm pe Hristos Dumnezeu, în stâlpările de finic ale faptelor milostive, iertătoare, în veşmintele (straiul raţional al trupului şi al sufletului), ce refac chipul în puritate asemeni pruncilor şi aşa să întâmpinăm Praznicul Floriilor pentru a primi, apoi, Paştele lui Dumnezeu cele mântuitoare.
Parcursul acestei perioade spirituale devine cald şi dulce în acelaşi timp. Toate se înnoiesc şi se îmbracă în lumină. Pătimirile cele sfinte şi mântuitoare ale lui Hristos Domnul ne aduc rodul cel nou al viţei şi înălţarea pe Cruce instituie porunca dumnezeiască: ”Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi ” (Ioan 15,12-13). Împărăţia Cerurilor, pe care o pregustăm încă de pe pământ şi mai ales în timpul Sfintei Liturghii intră în acord cu aşteptarea bucuriei de a primi darul Învierii, de a ne îmbrăca în acest dar dumnezeiesc, în sfânta noapte pascală şi de a-l purta cu noi pe tot parcursul anului. De aceea ne primenim continuu prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia Cerurilor devine “o realitate în fiinţa celor ce participă la actul euharistic, ea intrând astfel în ipostaza Împărăţiei Liturgice” (Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Cartea deschisă a Împărăţiei, 2007, p.212). Toate se petrec în Biserică, în ambianţa slujbei cuvântătoare, duhovniceşti, care ne adună pe toţi laolaltă, la sânul ei, căci bunătatea şi pietatea nu se pot înţelege decât în raţiunea de a fi a persoanei unificate şi alături de ceilalţi.
Suntem în dumnezeiasca veselie şi “cât este de sfântă cu adevărat şi întru totul prăznuită această noapte a mântuirii şi strălucită”, căci “Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit” (Canonul Învierii, Cântarea a7-a).
Condensăm un ritm, în aşteptarea Învierii Domnului, de la tristeţea aducătoare de har, din perioada Postului, la bucuria “Praznicului praznicelor şi Sărbătorii sărbătorilor”, căci în această Lumină plenară a Împărăţiei, noi binecuvântăm pe Hristos în veci (Irmosul Cântării a 8-a). Învierea umple toate de sens, şi raţionalul şi supraraţionalul, şi ce este văzut şi ceea ce este nevăzut, ceea ce este spiritual, duhovnicesc şi materia luminată de Duh, creatul şi necreatul, imanentul şi transcendentul, dar Învierea, în primul rând, dă răspuns omului, la modul total, definitiv că el, omul, nu sfârşeşte la mormânt, că moartea este numai o trecere din această viaţă pământească şi că el va exista veşnic. Învierea lui Hristos este Adevărul suprem, care mă face viu şi prin el trăiesc şi am speranţa că mă scoate din angoasa existenţială a nonsensului.
Nu ştim cum se va brăzda ogorul anul acesta, ca să ne dea pâinea cea de toate zilele; care va fi darul ploii şi al razelor soarelui, ce încălzeşte pământul. Numai Dumnezeu ştie. Un lucru este cert. Oamenii trebuie să se smerească şi să se trezească la credinţă. Pentru aceasta trebuie să-şi ierte afronturile, supărările şi lipsurile trecute şi să primească cu îmbrăţişarea sfântă a Învierii chipul semenului, care mai adineaori a fost răstignit , întristat şi umilit.
Să avem capacitatea şi forţa interioară de a lăsa în urmă trecutul şi să privim cu încredere spre Dumnezeu, în viitor, să-I consacrăm toată viaţa noastră şi, mai presus de toate, să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea şi din tot cugetul nostru.
Se cuvine să rostim acum din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur , la slăvita şi mântuitoarea Înviere a lui Hristos: “Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii\ Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte\ Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânire în vecii vecilor” .
Dumnezeu să ne dăruiască sănătate şi linişte sufletească, ca să putem parcurge Postul Sfintelor Paşti, din anul mântuirii 2013, cinstindu-l după vrednicie şi să ne bucurăm din plin la Praznicul Învierii lui Hristos, Domnul!
Preot Dr. Nicolae Nicolescu, “Sf. Lazăr”, Iaşi
Articol aparut initial in revista de dialog ortodox - EPIFANIA, Nr. 24, Martie - Mai 2013, editata la Iasi sub coordonarea directa a sfintiei sale Pr. Dr. Nicolae Nicolescu director al acestei reviste ce apare cu binecuvantarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Multumim sfintiei sale pentru trimiterea prin mail a acestui articol in vederea postarii pe blog. Ne simtim onorati si obligati spre mai mult si mai bine. Asteptam si alte articole de mare folos duhovnicesc din partea sfintiei sale.
Suntem în luminoasa şi sfânta perioadă a ciclului liturgico-duhovnicesc, ce încadrează Postul Paştelui, numit şi Sfântul şi Marele Post, cu Slăvitul Praznic al Învierii şi Duminicile de după Înviere, pâna la Înălţare - o perioadă care ar trebui să fie plină de bucuria şi lumina pascală!
Trăim timpuri nemiloase. Copiii se răzvrătesc împotriva părinţilor, inimile calde şi iubitoare cândva ale soţilor, parcă dau în clocot, împăunându-se precum curcanii şi lăsând iubirea să se aplatizeze şi să se stingă între ei; activitatea social-obştească este aproape paralizată din cauza războiului declanşat între fiii aceluiaşi neam, totul este răvăşit şi predispus la prăbuşire.
Un firicel de iarbă nevinovat tresaltă din neaua plăpândă, ce a înveşmântat pământul în anotimpul iernii; un ghiocel firav se arată în faţa noastră şi ne cere să-l dăruim persoanei, care-l primeşte cu dragoste; pomii aşteaptă să-şi aducă mireasma lor în floare şi peste tot suspină cerul şi pământul a primăvară! „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13 ) - aşa îşi îndreaptă vameşul rugăciunea către Dumnezeu, în prima Duminică premergătoare Sfântului Post, iar fiul risipitor este întâmpinat de Părintele Ceresc cu braţele pline de iubire şi iertare: ”Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”(Luca 15, 24). Iertarea pe care ţi-o dă Dumnezeu nu este cu jumătate de măsură, asemeni celei omeneşti, ci este minunea nespusă a refacerii fiinţei din interior, cea care se reclădeşte pe temelia harului şi a bucuriei negrăite şi vine din împreună-lucrarea, din sinergia conlucrării şi a comuniunii între Dumnezeu şi om. Evanghelia după Matei, la cap. 25 ne expune Judecata universală, când se va dezvălui totul, conform faptelor noastre de aici, de pe pământ, iar Duminica izgonirii lui Adam din rai ne pune în faţă priveliştea raiului pierdut şi, în lumina pomenirii celor adormiţi, cerem iertare şi împăcare. Sfântul şi Marele Post al Paştelui este adâncit de Canonul de Pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, urmând Duminica Ortodoxiei, a apărării dreptei credinţe, a Sfântului Grigore Palama, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Ioan Scărarul.
M-a învrednicit Dumnezeu să merg la Sfântul Munte Athos, începând cu 25 noiembrie 2012. Bucuria duhovnicească s-a amplificat, săvârşind Sfânta Liturghie, în Schitul românesc Prodromul şi, împărtăşindu-mă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, de ziua Sfântului Grigore Palama , apoi să le împărtăşesc părinţilor monahi din învăţătura sa.
Totul este uimitor şi sfânt la Athos! Chilia Sfântului Grigore Palama se află la circa 5 km de Mănăstirea Marea Lavră situată în susul muntelui, spre vârful Atonului (cc.2033m). Frumuseţea peisajului se îngemânează cu “pustietatea” sihastrului, ce-L contemplă pe Hristos “în singurătate” şi, în rugăciune intensă pentru oameni, îi reface iubirea, în bunătate şi îi redă libertatea spirituală.
În Sfântul Munte se simte Lumina taborică şi energiile divine necreate. Pe coama muntelui, ca un foc de lumină caldă, primitoare, coboară raze binefăcătoare, ce acoperă şi Prodromul românesc, în feeria unei vegetaţii specifice, cu plantaţii de măslin şi dafin, cu izvoare limpezi, în grote şi peşteri pustniceşti. În orice loc te-ai situa, parcă o zăreşti pe Maica Domnului, Dumnezeiasca Mireasă, Împărăteasa cerului şi a pământului, ocrotitoarea Sfântului Munte. De la Schitul românesc Prodromul nu-ţi trebuieşte decât o străfulgerare de privire să vezi vârful Atonului şi marea întinsă, în acelaşi timp, care reflectă razele divine ale soarelui, să sorbi din frumuseţea darurilor şi binecuvântărilor primite. Odată ajuns în Athos, fiecare pelerin doreşte să revină.
Ce bine ar fi ca viaţa noastră pe care o trăim aici şi acum, în existenţa concretă şi imediată, lăsată de Dumnezeu şi care defineşte taina persoanei, în timpul şi spaţiul spiritual dăruit pentru iubire, s-o preschimbăm în Prăznuire, în Sărbătoare sfântă şi să-I facem lui Dumnezeu loc în ea, cum se exprimă mitropolitul rus Antonie în Taina iubirii (Sofia, 2009). Să-L întâmpinăm pe Hristos Dumnezeu, în stâlpările de finic ale faptelor milostive, iertătoare, în veşmintele (straiul raţional al trupului şi al sufletului), ce refac chipul în puritate asemeni pruncilor şi aşa să întâmpinăm Praznicul Floriilor pentru a primi, apoi, Paştele lui Dumnezeu cele mântuitoare.
Parcursul acestei perioade spirituale devine cald şi dulce în acelaşi timp. Toate se înnoiesc şi se îmbracă în lumină. Pătimirile cele sfinte şi mântuitoare ale lui Hristos Domnul ne aduc rodul cel nou al viţei şi înălţarea pe Cruce instituie porunca dumnezeiască: ”Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi ” (Ioan 15,12-13). Împărăţia Cerurilor, pe care o pregustăm încă de pe pământ şi mai ales în timpul Sfintei Liturghii intră în acord cu aşteptarea bucuriei de a primi darul Învierii, de a ne îmbrăca în acest dar dumnezeiesc, în sfânta noapte pascală şi de a-l purta cu noi pe tot parcursul anului. De aceea ne primenim continuu prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia Cerurilor devine “o realitate în fiinţa celor ce participă la actul euharistic, ea intrând astfel în ipostaza Împărăţiei Liturgice” (Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Cartea deschisă a Împărăţiei, 2007, p.212). Toate se petrec în Biserică, în ambianţa slujbei cuvântătoare, duhovniceşti, care ne adună pe toţi laolaltă, la sânul ei, căci bunătatea şi pietatea nu se pot înţelege decât în raţiunea de a fi a persoanei unificate şi alături de ceilalţi.
Suntem în dumnezeiasca veselie şi “cât este de sfântă cu adevărat şi întru totul prăznuită această noapte a mântuirii şi strălucită”, căci “Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit” (Canonul Învierii, Cântarea a7-a).
Condensăm un ritm, în aşteptarea Învierii Domnului, de la tristeţea aducătoare de har, din perioada Postului, la bucuria “Praznicului praznicelor şi Sărbătorii sărbătorilor”, căci în această Lumină plenară a Împărăţiei, noi binecuvântăm pe Hristos în veci (Irmosul Cântării a 8-a). Învierea umple toate de sens, şi raţionalul şi supraraţionalul, şi ce este văzut şi ceea ce este nevăzut, ceea ce este spiritual, duhovnicesc şi materia luminată de Duh, creatul şi necreatul, imanentul şi transcendentul, dar Învierea, în primul rând, dă răspuns omului, la modul total, definitiv că el, omul, nu sfârşeşte la mormânt, că moartea este numai o trecere din această viaţă pământească şi că el va exista veşnic. Învierea lui Hristos este Adevărul suprem, care mă face viu şi prin el trăiesc şi am speranţa că mă scoate din angoasa existenţială a nonsensului.
Nu ştim cum se va brăzda ogorul anul acesta, ca să ne dea pâinea cea de toate zilele; care va fi darul ploii şi al razelor soarelui, ce încălzeşte pământul. Numai Dumnezeu ştie. Un lucru este cert. Oamenii trebuie să se smerească şi să se trezească la credinţă. Pentru aceasta trebuie să-şi ierte afronturile, supărările şi lipsurile trecute şi să primească cu îmbrăţişarea sfântă a Învierii chipul semenului, care mai adineaori a fost răstignit , întristat şi umilit.
Să avem capacitatea şi forţa interioară de a lăsa în urmă trecutul şi să privim cu încredere spre Dumnezeu, în viitor, să-I consacrăm toată viaţa noastră şi, mai presus de toate, să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea şi din tot cugetul nostru.
Se cuvine să rostim acum din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur , la slăvita şi mântuitoarea Înviere a lui Hristos: “Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii\ Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte\ Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânire în vecii vecilor” .
Dumnezeu să ne dăruiască sănătate şi linişte sufletească, ca să putem parcurge Postul Sfintelor Paşti, din anul mântuirii 2013, cinstindu-l după vrednicie şi să ne bucurăm din plin la Praznicul Învierii lui Hristos, Domnul!
Preot Dr. Nicolae Nicolescu, “Sf. Lazăr”, Iaşi
Articol aparut initial in revista de dialog ortodox - EPIFANIA, Nr. 24, Martie - Mai 2013, editata la Iasi sub coordonarea directa a sfintiei sale Pr. Dr. Nicolae Nicolescu director al acestei reviste ce apare cu binecuvantarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Multumim sfintiei sale pentru trimiterea prin mail a acestui articol in vederea postarii pe blog. Ne simtim onorati si obligati spre mai mult si mai bine. Asteptam si alte articole de mare folos duhovnicesc din partea sfintiei sale.
Hristos a Inviat!
HRISTOS A ÎNVIAT!
=HRISTOS ANESTI!=
=HRISTOS ANESTI!=
“Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le;
Hristos a venit în lume să lumineze pe cei ce umblau în întuneric şi să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu!
Realizator blog
Evanghelia după Ioan redă ungerea lui Iisus de către Maria cu mir de nard de mare preţ prevestind moartea şi îngroparea Lui.
De vom muri şi învia cu Domnul şi Mântuitorul nostrum Hristos, prin Harul Duhului Sfânt vom fi capabili de o viaţă duhovnicească benefică, atât pentru noi, cât şi pentru semenii noştri.
Veniţi să luăm Lumină, să o menţinem permanent aprinsă înlăuntru nostrum şi să o dăm tuturor celor care au nevoie, aşa încât prin lumina lui Iisus, întunericul să fie biruit. De acum şi până la Înălţare, salutul creştinesc este: “Hristos a înviat!”
Învierea Domnului este temelia credinţei noastre, căci de nu ar fi înviat, credinţa ar fi zadarnică.
Să ne rugăm, dar spre a primi înţelepciune de Sus ca să-L putem cunoaşte pe El şi puterea Învierii Sale. Să-i îmbărbătăm şi pe ceilalţi întru nădejdea cea bună în Învierea lui Hristos.
Conştienţi de păcatele şi neputinţele noastre, să rostim în toată vremea asemenea celui fără vedere. -“Iisuse Fiul lui David, ai milă de mine”- pasaj biblic ce realizează că cei robiţi de întunericul veacului acestuia pot primi lumina adevăratei vederi duhovniceşti şi să spunem cu căinţă asemenea tâlharului de pe cruce: “Pomeneşte-ne şi pe noi Doamne, când vei veni întru Împărăţia slavei Tale.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Lucian-Ovidiu Pop
Cantari de Paste - Ierom. Chiril Manastirea Hodos Bodrog
Hristos din morti a inviat
Asculta mai multe audio traditionala
Din mormant intunecat
Asculta mai multe audio traditionala
Hristos a Inviat
Asculta mai multe audio traditionala
Postate cu acordul conducerii casei de discuri XBG Media Records - Cu multumiri
Asculta mai multe audio traditionala
Din mormant intunecat
Asculta mai multe audio traditionala
Hristos a Inviat
Asculta mai multe audio traditionala
Postate cu acordul conducerii casei de discuri XBG Media Records - Cu multumiri
Despre smerenie si ascultare
Despre smerenie
Muntean Camelia - Sebes Alba/AB
Smerenia e un act de voinţă interioară adică tu te smereşti. Iar umilinţa vine de la Domnul, El te umileşte.
Ce înseamnă să te smereşti?
Să te smereşti înseamnă 2 lucruri:
1)să recunoşti cine eşti
2)să recunoşti ce ai făcut
1) Cine sunt?
Apostolul Pavel spune: “cel dintăi dintre păcătoşi sunt eu”. Recunoaşte că eşti un păcătos că nu este om fără greşeală, nu zi doar de la gură eu păcătosul (a), iar când îţi spune cineva măi păcătosule ce-ai făcut şi tu începi să te enervezi e dovada că n u eşti smerit.
Cine sunt?
Dumnezeu îi spune lui Adam: “ Că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Dacă Dumnezeu îţi spune că eşti ţărână (El care te-a creat ştie din ce te-a creat), nu te considera altcineva, nu te purta ca şi când ai fi Dumnezeu că eşti ţărână.
Cine sunt?
Ioan când a fost întrebat de farisei:”Cine eşti tu?” El a spus: “Nu sunt Hristos”. Dar cine eşti? “Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie”. Fiecare om are un lucru de făcut pe pământ de la Dumnezeu. Caută să afli ce anume ai de făcut şi cine eşti.
2) Ce am făcut?
Omul ar trebui să recunoască şi să zică: “Faptele bune pe care le-am făcut sunt datorită lui Dumnezeu, cu putere de la El le-am făcut că şi-a făcut milă cu mine iar faptele rele le-am făcut datorită mie că nu am ascultat de Dumnezeu”. Dar omul ce face? Zice invers: “Faptele bune ce le-am făcut mie mi se datorează că doar sunt deştept, mă duce mintea, ce nu ştiu eu ce e bine trebuie să-mi spună Dumnezeu sau vreun preot sau vreun om ce e bine? Iar faptele relele-am făcut pentru că m-a amăgit diavolul, el e de vină. Sau m-a pus cutare să fac un lucru rău, el e de vină.” Şi dacă nu vrei să recunoşti cine eşti şi ce ai făcut, adică să te şmereşti, te va umili Dumnezeu ca să-ţi arate cine eşti.
Muntean Camelia - Sebes Alba/AB
Smerenia e un act de voinţă interioară adică tu te smereşti. Iar umilinţa vine de la Domnul, El te umileşte.
Ce înseamnă să te smereşti?
Să te smereşti înseamnă 2 lucruri:
1)să recunoşti cine eşti
2)să recunoşti ce ai făcut
1) Cine sunt?
Apostolul Pavel spune: “cel dintăi dintre păcătoşi sunt eu”. Recunoaşte că eşti un păcătos că nu este om fără greşeală, nu zi doar de la gură eu păcătosul (a), iar când îţi spune cineva măi păcătosule ce-ai făcut şi tu începi să te enervezi e dovada că n u eşti smerit.
Cine sunt?
Dumnezeu îi spune lui Adam: “ Că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Dacă Dumnezeu îţi spune că eşti ţărână (El care te-a creat ştie din ce te-a creat), nu te considera altcineva, nu te purta ca şi când ai fi Dumnezeu că eşti ţărână.
Cine sunt?
Ioan când a fost întrebat de farisei:”Cine eşti tu?” El a spus: “Nu sunt Hristos”. Dar cine eşti? “Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie”. Fiecare om are un lucru de făcut pe pământ de la Dumnezeu. Caută să afli ce anume ai de făcut şi cine eşti.
2) Ce am făcut?
Omul ar trebui să recunoască şi să zică: “Faptele bune pe care le-am făcut sunt datorită lui Dumnezeu, cu putere de la El le-am făcut că şi-a făcut milă cu mine iar faptele rele le-am făcut datorită mie că nu am ascultat de Dumnezeu”. Dar omul ce face? Zice invers: “Faptele bune ce le-am făcut mie mi se datorează că doar sunt deştept, mă duce mintea, ce nu ştiu eu ce e bine trebuie să-mi spună Dumnezeu sau vreun preot sau vreun om ce e bine? Iar faptele relele-am făcut pentru că m-a amăgit diavolul, el e de vină. Sau m-a pus cutare să fac un lucru rău, el e de vină.” Şi dacă nu vrei să recunoşti cine eşti şi ce ai făcut, adică să te şmereşti, te va umili Dumnezeu ca să-ţi arate cine eşti.
Parintii si Copiii
Cum să ne susţinem copii?
Muntean Camelia - Sebes Alba/AB
Sunt mame care spun că îşi susţin copiii în tot ceea ce vor să facă. De exemplu dacă vor să se facă manechine sau cântăreţe, etc. ele le vor susţine în toate să ajungă ceea ce-şi doresc. Alte mame în schimb le interzic orice dorinţă pentru a-i face aşa cum vor ele.
Se ştie că extremele nu sunt bune şi atunci se pune problema când să-i susţinem şi când să nu-i susţinem. Cel mai bine putem învăţa din Scriptură şi pentru asta ne vom uita la două situaţii.
Matei cap 20,20-23 “Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. Iar El a zis ei: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.”
Din situaţia aceasta vedem că mama fiilor lui Zevedeu era împreună cu fiii ei şi e bun lucru ca şi mama şi copiii să fie împreună cu Hristos. În Marcu cap 10 ni se spune că cei doi fii au mers la Domnul Hristos să-i ceară ceva pentru ei iar Matei ne spune că mama lor i-a cerut Domnului Hristos acelaşi lucru pentru ei. Asta înseamnă că mama lor îi susţinea în tot ceea ce vroiau ei să facă. Şi ce le răspunde Domnul? “Nu ştiţi ce cereţi.” Adică nu cereţi bine, vezi care e locul tău şi pentru ce te-a făcut pe tine Dumnezeu şi nu dori să fii altcineva sau altceva. Domnul Hristos le refuză cererea fiilor lui Zevedeu chiar şi la insistenţele mamei lor.
Ce putem învăţa noi de aici? Nu e bine să-i susţinem în orice lucru ci să-i ajutăm să vadă locul şi lucrul pentru care i-a făcut Dumnezeu întrucât părinţii prin vârstă şi experienţă sunt mai înţelepţi decât copiii. Se puteau supăra fiii lui Zevedeu pe mama lor dacă nu-i susţinea? Da, dar răspunsul Domnului era acelaşi indiferent dacă mama lor îi susţinea sau nu. Şi atunci nu-ţi mai rămâne decât să te superi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu te poţi supăra? Da, dar cine are de pierdut tu sau Dumnezeu?
Un alt exemplu din Scriptură la care vreau să ne oprim e cu femeia cananeiancă din Evanghelia lui Matei cap 15. Femeia asta vine singură la Domnul Hristos, fără fiica ei, şi-i cere ca să-i vindece fiica deoarece e îndrăcită. Pe deasupra ea nu provine din poporul ales a lui Dumnezeu ci dintr-o ţară păgână. Nu ni se spune ce făcea fata ei de o considera îndrăcită. Vecinii ei probabil o considerau normală mai ales că nu credeau în Dumnezeu şi vedeau în comportamentul ei ceva normal cum vedeau şi la alţii din jur şi probabil mai era şi la modă. Dar vedem că femeia asta nu era cu fata ei şi n-o susţinea în ceea ce făcea. Şi dacă n-o putea aduce la Domnul Hristos, ş-a dus singură să ceară ajutor pentru fata ei care n-o mai asculta.
Ce învăţăm de aici? Femeia asta nu-şi susţinea fata în tot ceea ce făcea, nu era după moda lumii şi nici nu vroia ca fata ei să fie aşa cum credea ea că nu i-a cerut Domnului Hristos să facă ceva ca fata ei să asculte de ea ci i-a cerut să o vindece nu numai la trup dar şi la minte şi inimă. Dacă mama asta ar fi mers după fata ei şi ar fi susţinut-o în tot ceea ce făcea şi cu bune şi cu nebune, îşi mai vedea fata vindecată? Nu pentru că pe drumul ăla nu se putea deoarece tu nu ai puterea Domnului Hristos să scoţi demoni. Soluţia este să mergi tu la Domnul Hristos cum a făcut femeia asta.
Dacă copilul tău vrea un lucru rău, tu nu căuta să-l susţi pe motiv ca să nu plângă că nu îi eşti alături că vei plânge după aceea. Să îi fii alături înseamnă să te ţii de Dumnezeu căutând voia Lui, nu a ta sau a altcuiva şi să-l ajuţi şi pe el să caute voia lui Dumnezeu şi s-o împlinească că Dumnezeu e cel care uneşte.
Muntean Camelia - Sebes Alba/AB
Sunt mame care spun că îşi susţin copiii în tot ceea ce vor să facă. De exemplu dacă vor să se facă manechine sau cântăreţe, etc. ele le vor susţine în toate să ajungă ceea ce-şi doresc. Alte mame în schimb le interzic orice dorinţă pentru a-i face aşa cum vor ele.
Se ştie că extremele nu sunt bune şi atunci se pune problema când să-i susţinem şi când să nu-i susţinem. Cel mai bine putem învăţa din Scriptură şi pentru asta ne vom uita la două situaţii.
Matei cap 20,20-23 “Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. Iar El a zis ei: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.”
Din situaţia aceasta vedem că mama fiilor lui Zevedeu era împreună cu fiii ei şi e bun lucru ca şi mama şi copiii să fie împreună cu Hristos. În Marcu cap 10 ni se spune că cei doi fii au mers la Domnul Hristos să-i ceară ceva pentru ei iar Matei ne spune că mama lor i-a cerut Domnului Hristos acelaşi lucru pentru ei. Asta înseamnă că mama lor îi susţinea în tot ceea ce vroiau ei să facă. Şi ce le răspunde Domnul? “Nu ştiţi ce cereţi.” Adică nu cereţi bine, vezi care e locul tău şi pentru ce te-a făcut pe tine Dumnezeu şi nu dori să fii altcineva sau altceva. Domnul Hristos le refuză cererea fiilor lui Zevedeu chiar şi la insistenţele mamei lor.
Ce putem învăţa noi de aici? Nu e bine să-i susţinem în orice lucru ci să-i ajutăm să vadă locul şi lucrul pentru care i-a făcut Dumnezeu întrucât părinţii prin vârstă şi experienţă sunt mai înţelepţi decât copiii. Se puteau supăra fiii lui Zevedeu pe mama lor dacă nu-i susţinea? Da, dar răspunsul Domnului era acelaşi indiferent dacă mama lor îi susţinea sau nu. Şi atunci nu-ţi mai rămâne decât să te superi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu te poţi supăra? Da, dar cine are de pierdut tu sau Dumnezeu?
Un alt exemplu din Scriptură la care vreau să ne oprim e cu femeia cananeiancă din Evanghelia lui Matei cap 15. Femeia asta vine singură la Domnul Hristos, fără fiica ei, şi-i cere ca să-i vindece fiica deoarece e îndrăcită. Pe deasupra ea nu provine din poporul ales a lui Dumnezeu ci dintr-o ţară păgână. Nu ni se spune ce făcea fata ei de o considera îndrăcită. Vecinii ei probabil o considerau normală mai ales că nu credeau în Dumnezeu şi vedeau în comportamentul ei ceva normal cum vedeau şi la alţii din jur şi probabil mai era şi la modă. Dar vedem că femeia asta nu era cu fata ei şi n-o susţinea în ceea ce făcea. Şi dacă n-o putea aduce la Domnul Hristos, ş-a dus singură să ceară ajutor pentru fata ei care n-o mai asculta.
Ce învăţăm de aici? Femeia asta nu-şi susţinea fata în tot ceea ce făcea, nu era după moda lumii şi nici nu vroia ca fata ei să fie aşa cum credea ea că nu i-a cerut Domnului Hristos să facă ceva ca fata ei să asculte de ea ci i-a cerut să o vindece nu numai la trup dar şi la minte şi inimă. Dacă mama asta ar fi mers după fata ei şi ar fi susţinut-o în tot ceea ce făcea şi cu bune şi cu nebune, îşi mai vedea fata vindecată? Nu pentru că pe drumul ăla nu se putea deoarece tu nu ai puterea Domnului Hristos să scoţi demoni. Soluţia este să mergi tu la Domnul Hristos cum a făcut femeia asta.
Dacă copilul tău vrea un lucru rău, tu nu căuta să-l susţi pe motiv ca să nu plângă că nu îi eşti alături că vei plânge după aceea. Să îi fii alături înseamnă să te ţii de Dumnezeu căutând voia Lui, nu a ta sau a altcuiva şi să-l ajuţi şi pe el să caute voia lui Dumnezeu şi s-o împlinească că Dumnezeu e cel care uneşte.
Conflictul si Criza in clasa de elevi
Problema managementului clasei de elevi este o problemă de actualitate a învăţământului românesc din ultimele decenii, ca urmare a numeroaselor schimbări de politică educaţională, economică și psiho-socială. Se cunoaște faptul că nu există tehnici infailibile de conducere, coordonare și control eficient al clasei, iar strategiile și procedeele sugerate în tratatele pedagogice sunt mai
degrabă rezultatul generalizat al unor investigaţii știinţifice, decât soluţii fundamentate pe realitate.
degrabă rezultatul generalizat al unor investigaţii știinţifice, decât soluţii fundamentate pe realitate.
Managementul clasei vizează nu numai problemele minore care pot apărea într-o clasă de elevi, ci și problemele serioase de comportament și disciplină. Sala de clasă poate fi abordată ca un spaţiu de
confruntare, unde nu întotdeauna profesorul beneficiază de o poziţie privilegiată.
confruntare, unde nu întotdeauna profesorul beneficiază de o poziţie privilegiată.
De multe ori, sursele confruntării se află în exterior (frustrări sociale, probleme familiale, tulburări de comportament sau psihice etc.), dar acest lucru nu înseamnă că profesorul le poate ignora. În orice clasă de elevi pot apărea conflicte ce constă în stări tensionale instalate la niveluri diferite: elev-elev, diriginteelevi, profesori-elevi, clasa de elevi – alte colective de elevi, elevi – părinţi.
Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul profesorului, la nivelul elevului, cât și la nivelul dirigintelui, al conducerii școlii sau al părinţilor. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de:
- lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă;
- insuficienta cunoaștere a elevilor și a specificului interacţiunii în clasa de elevi;
- lipsa de atenţie în raport cu dorinţele și așteptările
celor implicaţi în actul educaţional; - lipsa de obiectivitate a cadrului didactic în conduita faţă de
elevi; - supraîncărcarea elevilor cu sarcini suplimentare și/sau
nediferenţiate; - nevalorificarea și/sau lipsa de apreciere a aptitudinilor
elevilor; - neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate
de către elevi; - recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea
unor probleme; - pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor;
- menţinerea unor catalogări /,,etichete” cu privire la elevi;
- neimplicarea elevilor în luarea deciziilor;
- nediscutarea cu elevii a regulilor și a consecinţelor încălcării acestora;
- slaba comunicare cu părinţii, cu consiliul profesoral al clasei și cu conducerea școlii.
(cultivarea unei toleranţe largi din partea profesorului prin plasarea conflictului în registrul glumei), strategii de
diminuare (acţiuni de amânarea unor decizii pentru a evita precipitarea crizei sau escaladarea conflictului) și strategii de confruntare (recurgerea la ameninţări fondate care se vor pune în practică sau la negociere pentru alegerea unei rezolvări raţionale și viabile). Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în CRIZĂ,aceasta constând într-un eveniment neașteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres și de pericole în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar și cu integritatea fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. De aceea, se impune nu numai rezolvarea situaţiilor conflictuale și de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora, promovând strategii rezolutive în cadrul programului de intervenţie:
- ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict;
- identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune;
- analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse;
- găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în soluţionare;
- discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale;
- discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz;
- arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea;
- punerea în situaţii de comunicare şi exprimare emoţională variată (deschidere);
- utilizarea sistemului de sancţiuni, pedepse şi recompense;
- antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;
- apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor şi devierilor grave de comportament etc.
Prof. ZLATINCA NEAMŢ
Preluat din revista Vatra Noua - cu acordul redactiei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)