Preasfinţitul Părinte Timotei a tuns miercuri doi rasofori pentru obştea mănăstirii din Aldeia de Santa Margarida, primul aşezământ monahal românesc din Portugalia. Fratele Cristian a devenit rasoforul Ștefan după 7 ani de mănăstire, iar fratele George a fost tuns rasofor după trei ani de ascultare monahală, primind numele Onufrie.
Episcopul Spaniei şi Portugaliei a vorbit, cu acest prilej, despre importanța ascultării din mănăstire, accentuând că „ascultarea aduce viață”.
Ascultare și credința în Dumnezeu te umple de duh, te scapă de gândurile viclene ale diavolului.
„Rasoforilor și monahilor li se schimbă numele, precum odinioară lui Petru și Pavel, astfel rasoforii intră într-o nouă viață, cea duhovnicească, în care luptăm pentru sfințenie și dobândirea ei”.
Treptele monahale
Conform regulamentelor bisericeşti, sunt trei trepte ale vieţuirii monahale: fratele/sora, rasoforul/rasofora şi monahul/monahia.
Angajamentul lepădării de lume apare la treapta de rasofor, când, prin tunderea capului, se leapădă şi de voia proprie, primind un nume monahal.
La vestimentaţie i se adaugă rasa (un veşmânt cu mâneci largi care se poartă peste dulamă), cureaua, camilafca şi metania.
Mănăstirea
Aşezământul monahal din Aldeia de Santa Margarida a fost sfinţit în noiembrie 2019, slujba fiind prezidată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
Mănăstirea a fost prezentată anul acesta, într-un material media, de jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț care străbat Europa într-o autorulotă și documentează viața românilor din străinătate.
Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei
(Preluare cu accept - Agentia de stiri Basilica - Multumiri!)