sâmbătă, 21 decembrie 2019

În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Ierusalimului subliniază misiunea Bisericii de a aduce pace în lume



Patriarhul Teofil al Iersualimului subliniază în pastorala de Crăciun legătura dintre Taina Naşterii Domnului şi misiunea Bisericii de a aduce pace în toată lumea.
„Prin intermediul Tainei (Naşterii Domnului – n.r.) Biserica educă, formează, acordă pacea, vitalizează și își sfințește membrii. Acest lucru este proclamat celor apropiați și celor de departe, până la marginile universului”.
„Din acest motiv, Biserica își exercită misiunea de a face pace în întreaga lume, slujirea împăcării care ne-a fost dată de Dumnezeu (2 Cor. 5:18), împăcând lumea cu Sine însuşi (2 Cor. 5:19) prin Întruparea Fiului Său”, notează Preafericirea Sa în mesajul de Crăciun.
Patriarhul Ierusalimului precizează că Biserica aduce mulţumiri lui Dumnezeu la această sărbătoare deoarece El a împlinit promisiunile pe care Le-a făcut omului prin profeți şi „a trimis mântuire poporului său” (Psalmul 111: 9).
„Fiind milostiv și filantrop, trecând cu vederea veacurile neştiinţei (Fapte 17:30) și vremurile apostaziei omului, „a devenit un emigrant în țara celor care au emigrat din harul Său”.
„Dumnezeu l-a căutat pe omul fugit, omul care a fugit din comuniunea Sa, conform Sf. Chiril al Alexandriei (PG 75 908 C), l-a găsit ca pe o oaie pierdută, pe care l-a îndreptat, regenerat, vifificat (…) și l-a reabilitat în comuniunea anterioară cu El în Paradis, la momentul creației”.
Citeşte şi pastorala de Crăciun a Patriarhului Ecumenic.

Preluare de pe Agentia Basilica - Multumiri!