Ziua Imnului Național al României
Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită și în acest an la Timișoara, în data de 29 iulie, printr-un ceremonial militar și religios organizat de autoritățile locale și județene, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat. Programul s-a desfășurat în fața Palatului Administrativ al județului Timiș și a debutat cu o slujbă de Te Deum, oficiată de preotul militar Radu Bogdan și slujitori de la Catedrala Mitropolitană. La eveniment au luat parte domnul Eugen Dogariu, prefectul județului Timiș, domnul Titu Bojin, președintele Consiliului Județean, domnul Nicolae Robu, primarul orașului, consilieri județeni și municipali, zeci de militari aparținând mai multor arme, jandarmi și angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, veterani de război. În continuare, un grup de artiști de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș au interpretat mai multe cântece patriotice, iar apoi a fost intonat imnul de stat de către toți participanții, în acordurile muzicale ale fanfarei militare a Brigăzii 18 Infanterie `Banat”. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare în aplauzele spectatorilor. Ziua Imnului Național `Deșteaptă-te, române!” este sărbătorită anual la data de 29 iulie, ca urmare a hotărârii adoptate de Senatul României la 18 mai 1998. În istorica zi de 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste `Deșteaptă-te, române!”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 Imnul Național al României.
Ecaterina Teodoroiu
Ecaterina Teodoroiu, pe numele adevărat Cătălina Toderoiu a văzut lumina zilei pe data de 14/27 ianuarie 1894 într-o familie de ţărani săraci, fiind al 3-lea copil din cei 8 născuţi. Satul natal, lădeni, face parte astăzi din municipiul Târgu-Jiu, capitala judeţului Gorj. Părinţii săi Vasile şi Elena Toderoiu, pentru a asigura traiul zilnic pentru numeroasa lor familie, au lucrat pe moşia boierului local Dumitru Pleniceanu. Boierul, văzând sărăcia oamenilor care trudeau pe moşia sa şi neavând moştenitori a facut, cu multă generozitate o serie de opere de binefacere. Pentru comunitate, a finanţat ridicarea unui local pentru şcoală, un altul pentru primărie şi unul pentru o bancă. Mai mult decât atât, cu cele mai bune intenţii, a oferit burse copiilor care proveneau din familii nevoiaşe şi a donat treptat de-a lungul anilor părţi din averea sa comunităţii locale. A înzestrat şcoala din Vlădeni cu mobilier şi rechizite pentru copii dornici să deprindă tainele învăţăturii, printre care s-a numărat şi cea care avea să devină „Eroina de la Jiu”, Ecaterina T Teodoroiu.
Dumitru Pleniceanu şi soţia sa
Maria au donat, în spiritul credinţei, dealungul anilor, mai multe icoane,
sfeşnice, candele şi alte obiecte bisericeşti, Bisericii „Adormirea Maicii
Domnului” din Parohia Vlădeni-Nord, Târgu-Jiu. Prin grija Mariei Pleniceanu, la
dorinţa soţului său, o parte dintre fiii şi fiicele celor care munceau pe moşia
lor din Vădeni şi-au putut continua învăţătura la Târgu Jiu. Printre aceştia şi
Cătălina Toderoiu, pe care Dumitru şi Maria Pleniceanu au îndrăgit-o de mică,
şi-a început ca mulţi alţii studiile în satul natal, apoi la Târgu-Jiu şi în
final la Bucureşti. Datorită boierilor
Pleniceanu şi fiind sprijinită de mama sa, Cătălina merge la şcoală, unde manifestă
un interes deosebit pentru învăţătură. Astfel, primele clase le urmează în
satul Vlădeni, iar gimnaziul îl continuă la Târgu Jiu. Această etapă a
studiilor Cătălinei Toderoiu este destul de puţin cunoscută. Arhiva şcolii unde
spun rudele că a studiat, a fost distrusă în zilele Marelui Război şi nu s-au
putut obţine date exacte.
Din anul 1909, pentru a-şi
completa studiile şi dorind în final să devină învăţătoare, Cătălina a urmat
cursurile unui gimnaziupension din capitală, plasat undeva în apropierea
parcului Cişmigiu. Apoi a urmat liceul în Bucureşti, unde a rămas până în vara
anului 1916. Înainte de absolvire, veştile legate de iminenta izbucnire a
Primului Război Mondial au îndemnat-o să urmeze o şcoală de infirmiere. Tot ca
elevă, Cătălina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din
Bucureşti şi anume în cohorta care purta numele de „Păstorul Bucur”. În vacanţa din vara anului 1914, tânăra
absolventă de la cursurile de infirmiere s-a reîntors la Târgu-Jiu, unde a
activat în cadrul cohortei “Domnul Tudor”, alcătuită numai din voluntari, sub
conducerea locotenentului Liviu Teiuşanu, instructor al acestei cohorte din
luna septembrie a anului 1914.
La 14 august 1916 conformâdu-se
convenţiei încheiate cu puterile Antantei, România a declarat război
Austro-Ungariei şi implicit şi aliaţilor acesteia, Germania, Bulgaria şi
Turcia. Încă din primele momente ale intrării României în război, Cătălina a
plecat de acasă împreună cu fratele ei, Nicolae, pentru a se pune "la
dispoziţia ţării" şi a participa la război. La frontiera cu Austro-Ungaria
se afla, în momentul declanşării ofensivei armatei române la 15 august 1916,
Regimentul 18 Gorj, în cadrul acestuia fiind şi fratele Nicolae, care urma
instrucţia pentru a obţine tresele de caporal. În dimineaţa zilei de 15/28
august 1916, Cătălina este chemată la sediul Crucii Roşii din Târgu Jiu,
împreună cu toţi cercetaşii din cohortă. Referindu-se la acele zile, Cătălina
avea să consemneze ulterior: „La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată
ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu”. După declanşarea
războiului, ca urmare a deselor vizite
făcute fratelui său pe linia frontului, intrând în contact direct cu grozăviile
luptei, Cătălina a luat hotărârea să se implice direct în luptele purtate de
către armata română împotriva invadatorilor germani. La 5/18 septembrie 1916
trupele române, în retragere, au ajuns pe vechea frontieră de la vama Buliga.
Ca sanitar, Cătălina se deplasează pe front, la Bumbeşti-Jiu unde îl întâlneşte
din nou pe fratele său, rănit, care lupta în plutonul aflat sub comanda
locotenentului Gheorghiţoiu.
În ziua de 6/19 octombrie 1916,
armata germană declanşează ofensiva pentru străpungerea frontului românesc care
se întindea pe o lungime de peste 50 de km pe crestele Carpaţilor. Ca urmare a
înaintării germane spre sud, în ziua de 10/23 octombrie 1916, la Marele Cartier
General al Armatei Române s-a organizat un Consiliu Militar, în care s-a pus în
discuţie necesitatea evacuării Olteniei şi a unei părţi din Muntenia. În aceste
condiţii, comanda Armatei I care lupta în munţii Olteniei este preluată de
către generalul Ion Dragalina. La 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a
plecat pe front. Cu acest prilej, Cătălina, care se afla şi ea pe front într-o
ambulanţă cu răniţi, l-a întâlnit pe generalul Ion Dragalina. A doua zi, dorind
să vadă poziţia unor trupe germane aflate în defileul Jiului, pentru a lua cele
mai bune decizii, generalul Dragalina s-a deplasat spre localitatea Lainici
unde, fiind prea aproape de linia frontului, este rănit la umărul drept de
tirul german. Supus unei intervenţii chirurgicale la un spital din oraşul Târgu
Jiu, este evacuat la Craiova. La 14/27 octombrie 1916 armata română declanşează
un contraatac împotriva ocupanţilor germani, grupul de divizii inamice fiind
respins spre nord şi vest. În dimineaţa zilei de 14/27 octombrie 1916 în oraşul
Tg-Jiu a rămas o singură companie de miliţie cu sarcina de a păzi podul de
peste râul Jiu. O patrulă trimisă în recunoaştere este însă descoperită de
inamic şi la orele 11.30 s-a declanşat Bătălia de la Podul Jiului. La pod au
luptat alături de soldaţi şi o parte din locuitorii oraşului precum şi cohorta
cercetaşilor din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său şi Cătălina,
denumită pentru această comportare şi „eroina de la Jiu”. Remarcată pentru
comportarea sa, Cătălina a fost chemată la Bucureşti unde a fost felicitată
pentru eroismul său de către Regele şi Regina României. Din acest moment a
început sa fie cunoscută sub numele mai oficial şi mai convingător de Ecaterina
Teodoroiu. Revenind pe front Ecaterina a participat la luptele de la 31
octombrie de la Sâmbotin. La 1/14 noiembrie 1916 fratele Cătălinei, Nicolae a
căzut pentru ţară în luptele de la Porceni. Îndurerată de această pierdere
Ecaterina Teodoroiu solicită să îi fie aprobată plecarea pe front ca voluntar,
pentru a lupta în locul fratelui său. În cele din urmă cererea îi este
aprobată. Alături de alţi ostaşi, Ecaterina va lupta şi ea sub comanda
locotenentului Gheorghiţoiu, fostul comandant de pluton al fratelui său. După
ocuparea de către trupele germane a oraşului Târgu Jiu, armata română se
retrage spre localităţile Dăneşti şi Brătuia. În noaptea de 3-4 noiembrie 1916,
trupele române părăsesc Brătuia şi rezistă o vreme la sud de localitatea
Floreşti. În aceeaşi noapte Ecaterina Teodoroiu cade prizonieră în luptele de
pe înălţimile Răşina-Peşteana-Tunşi dar, deşi este rănită
la piciorul drept reuşeşte să fugă de sub escortă.
Revenind în liniile proprii după luptele de lângă localitatea Bărbăteşti, de la
5-6 noiembrie, Ecaterina Teodoroiu participă la luptele de la Ţânţăreni şi la
contraofensiva de la Filiaşi unde este din nou rănită de data asta de schijele
răspândite de explozia unui obuz. Rănită la ambele picioare şi la umărul stâng
este evacuată la Filiaşi, iar de acolo la Craiova şi ulterior în capitală. După
ocuparea Bucureştiului de către trupele germane, are loc evacuarea armatei şi
administraţiei româneşti în Moldova. Cu acest prilej, eroina este evacuată la
Iaşi, în timp ce regimentul din care făcea parte se retrage fără luptă
pe direcţia Filiaşi-Craiova-Slatina-
Ploieşti-Buzău-Târgovişte-Râmnicu-Sărat-Varniţa pe Siret. La Iaşi, Ecaterina
Teodoroiu este internată la Spitalul nr. 266, aflat în localul Liceului
Naţional. Cu ocazia unei vizite la spital a reginei Maria, Ecaterina Teodoroiu
va fi propusă pentru avansarea la gradul
de sublocotenent. Ofensiva germană este oprită la 24 decembrie 1916, după
ocuparea Brăilei şi a Rîmnicului-Sărat, la sud de Siret. Astfel, la sfârşitul
anului 1916 frontul se stabileşte definitiv pe râurile Şuşiţa-Putna-Siret şi pe
fluviul Dunărea. În perioada petrecută în spitalul ieşean, Ecaterina l-a
întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, între cei doi legându-se o
prietenie bazată pe cele mai frumoase sentimente. La 23 ianuarie, Ecaterina
Teodoroiu părăseşte spitalul fiind repartizată în aceeaşi unitate militară în
care lupta şi locotenentul Mănoiu. Unitatea era cantonată în comuna
Dumitreşti-Gălăţei. Întâlnindu-se din nou în perioada de pregătire, cu
locotenentul Liviu Teiuşanu la începutul lunii februarie a anului 1917,
Ecaterina Teodoroiu este prezentată de acesta elevilor Şcolii Militare de
infanterie. Acelaşi ofiţer, o numea cu mândrie şi respect pe Ecaterina
Teodoroiu într-un raport către principele Nicolae al României, „Jeana D'Arc a
noastră”. Pe baza acestui raport, în luna martie 1917, Ecaterina Teodoroiu este
decorată cu Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru
faptele de arme de pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a
II-a” şi gradul de sublocotenent prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917,
publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917. Festivitatea de
conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina Teodoroiu primind decoraţia
din mâinile regelui Ferdinand I al României. Ulterior, ca ofiţer solicită şi
primeşte, comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie,
cantonat la Codăeşti-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917. După ce a
efectuat instrucţia pe baze moderne, la începutul lunii august regimentul este
trimis pe front. În perioada în care Ecaterina Teodoroiu s-a aflat la Codăeşti
apar în presă română numeroase articole elogioase la adresa sa,
prezentându-i-se faptele de arme. După aproape opt luni de pregătiri, la
începutul lunii august 1917, Armata Română declanşează ofensiva având la bază
un plan elaborat de generalul Eremia Grigorescu. Din 4/17 august 1917,
Regimentul 43/59 din care făcea parte şi Ecaterina Teodoroiu, aflat în rezerva
Armatei I, a fost trimis în prima linie. Pe 5 august regimentul pleacă din gara
Vaslui spre oraşul Tecuci, trece Siretul şi staţionează o vreme în pădurea
Malta Seacă, în apropierea frontului. La 17 august 1917, generalul Broşteanu,
dorind să o protejeze pe Ecaterina Teodoroiu de pericolul luptelor de la
Muncelu, a rugat-o să treacă la spitalul mobil aflat în apropierea frontului,
pentru a răspunde de îngrijirea răniţilor, dar eroina a refuzat. Luptele de la
Muncelu, declanşate la 15/28 august au fost la fel de grele precum cele de la
podul peste Jiu din anul precedent şi au făcut multe victime. La 18 august
Regimentul 43/59 se îndrepta spre front, iar la 20 august este trimis în linia
I în locul Regimentului 35 Infanterie, pe Valea Zăbrăuciorului, spre Dealul
Secului. Pe o ploaie torenţială Ecaterina Teodoroiu şi-a însoţit regimentul pe
front.
În seara zilei de 22 august, după
lupte grele, Ecaterina Teodoroiu se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului,
deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului. Observând că inamicul pregăteşte
un contraatac, Ecaterina a părăsit poziţia din tranşee dorind să-i determine pe
soldaţii români din subordinea sa să pornească la atac cu îndemnul : „Înainte băieţi,
nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. Ridicându-se în picioare şi întorcându-se spre
ostaşi, Ecaterina Teodoroiu a plecat la Domnul fiind lovită în zona inimii de două
gloanţe. Gloanţele ucigaşe au venit dinspre poziţiile ocupate de Regimentul 40
de rezervă german. Ultimele cuvinte ale Ecaterinei Teodoroiu au fost: „Înainte!
Răzbunaţi-mă!”. Trupul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu a fost
transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas
până a doua zi, când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din
Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan
Dumitru, născut tot pe meleagurile Gorjului, mort în fruntea Companiei a 6-a cu
o zi înainte. În numărul din 27 august 1917, ziarul „România” a făcut cunoscută
tuturor românilor din Moldova, şi celor refugiaţi aici, pierderea suferită de
întreaga ţară, de jertfa supremă a „eroinei de la Jiu”. După încheierea Marelui
Război, care a fost pentru români şi încheierea războiului pentru întregirea neamului,
la 17 iulie 1921 autorităţile timpului au decis realizarea la Târgu Jiu a unei
statui în cinstea Ecaterinei Teodoroiu. Mai mult decât atât, cu ocazia
sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” de la 9 iunie 1921, au fost
aduse acasă, la Târgu Jiu, rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu,
prima femeie ofiţer din Armata Română. Sicriul eroinei a fost confecţionat din
oţelul unor tunuri capturate de la inamic şi a fost depus într-o criptă
betonată din faţa catedralei din Târgu Jiu. Numeroşi oameni politici şi oameni
de cultură, sunt menţionaţi de presa vremii că au participat la festivitatea de
la Târgu Jiu. Printre ei şi poetul Octavian Goga, care a însoţit cortegiul
funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un discurs emoţionant. În
perioada 1935-1936 a fost ridicat la Târgu Jiu un monument dedicat Ecaterinei
Teodoroiu, sub forma unui sarcofag din piatră, sculptat în basorelief de către
artista Miliţa Petraşcu şi amplasat în centrul municipiului Tg-Jiu între
clădirea Primăriei şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi
Gavriil”.
În anul 1976, a fost amplasată în
municipiul Târgu Jiu o statuie a Ecaterinei Teodoroiu realizată de către
artista Iulia Oniţă. În cinstea Ecaterinei Teodoroiu, au fost ridicate în ţară
multe monumente, cum sunt cele de la Brăila şi Slatina. Pentru cinstirea
eroismului şi patriotismului său exemplar, numele eroinei de la Jiu este purtat
cu mândrie de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din
municipiul Târgu Jiu, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi din multe
oraşe ale ţării. Din anul 1938 casa familiei Toderoiu, construită la sfârşitul
secolului XIX, în anul 1884, a fost amenajată ca şi casă memorială „Ecaterina
Teodoroiu”. Toate acestea din dorinţa de a păstra veşnic vie, în conştiinţa noilor
generaţii, amintirea eroinei de la Jiu.
Prof. Univ. Dr. Mircea Nicolae
PALAMARU, Iaşi
Rugăciune pentru conducători,
oştire şi patrie
Doamne, Dumnezeul nostru,
Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, primeşte mult milostive şi acum,
rugăciunea umilitului meu suflet, pentru întreg neamul nostru românesc, creştin
ortodox. Mântuieşte şi miluieşte, Doamne, pe binecredincioşii noştri
conducători ai statului, guvernul ţării, pe conducătorii oraşelor şi satelor şi
pe toată oastea iubitoare de Hristos. Împuterniceşte-i, păzeşte-i întru mulţi
şi fericiţi ani, şi-i ajută pe toţi a progresa în tot binele obştesc. Supune
sub picioarele conducătorilor noştri pe vrăjmaşii şi potrivnicii. Pune în inima
lor şi a tuturor conducătorilor mari şi mici, din cler şi popor, să lucreze cu
puteri mari şi succes, cele bune şi de pace pentru Sfânta noastră Biserică şi
pentru întreg neamul nostru creştinesc, ca întru liniştea lor, viaţa lină şi
fără de gâlceavă să vieţuim în dreapta-credinţă, în buna creştinătate şi
curăţie. Ne rugăm Ţie, Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte pe noi, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.