IUBIREA, IERTAREA ŞI ÎNVIEREA
Suntem în luminoasa şi sfânta perioadă a ciclului
liturgico-duhovnicesc, ce încadrează Postul Paştelui, numit şi Sfântul
şi Marele Post, cu Slăvitul Praznic al Învierii şi Duminicile de după
Înviere, pâna la Înălţare - o perioadă care ar trebui să fie plină de
bucuria şi lumina pascală!
Trăim timpuri nemiloase.
Copiii se răzvrătesc împotriva părinţilor, inimile calde şi iubitoare
cândva ale soţilor, parcă dau în clocot, împăunându-se precum curcanii
şi lăsând iubirea să se aplatizeze şi să se stingă între ei; activitatea
social-obştească este aproape paralizată din cauza războiului declanşat
între fiii aceluiaşi neam, totul este răvăşit şi predispus la
prăbuşire.
Un firicel de iarbă nevinovat tresaltă din
neaua plăpândă, ce a înveşmântat pământul în anotimpul iernii; un
ghiocel firav se arată în faţa noastră şi ne cere să-l dăruim persoanei,
care-l primeşte cu dragoste; pomii aşteaptă să-şi aducă mireasma lor în
floare şi peste tot suspină cerul şi pământul a primăvară! „Dumnezeule,
fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13 ) - aşa îşi îndreaptă
vameşul rugăciunea către Dumnezeu, în prima Duminică premergătoare
Sfântului Post, iar fiul risipitor este întâmpinat de Părintele Ceresc
cu braţele pline de iubire şi iertare: ”Căci acest fiu al meu mort era
şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”(Luca 15, 24). Iertarea pe care
ţi-o dă Dumnezeu nu este cu jumătate de măsură, asemeni celei omeneşti,
ci este minunea nespusă a refacerii fiinţei din interior, cea care se
reclădeşte pe temelia harului şi a bucuriei negrăite şi vine din
împreună-lucrarea, din sinergia conlucrării şi a comuniunii între
Dumnezeu şi om. Evanghelia după Matei, la cap. 25 ne expune Judecata
universală, când se va dezvălui totul, conform faptelor noastre de aici,
de pe pământ, iar Duminica izgonirii lui Adam din rai ne pune în faţă
priveliştea raiului pierdut şi, în lumina pomenirii celor adormiţi,
cerem iertare şi împăcare. Sfântul şi Marele Post al Paştelui este
adâncit de Canonul de Pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, urmând
Duminica Ortodoxiei, a apărării dreptei credinţe, a Sfântului Grigore
Palama, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Ioan Scărarul.
M-a învrednicit Dumnezeu să merg la Sfântul Munte Athos, începând cu
25 noiembrie 2012. Bucuria duhovnicească s-a amplificat, săvârşind
Sfânta Liturghie, în Schitul românesc Prodromul şi, împărtăşindu-mă cu
Trupul şi Sângele lui Hristos, de ziua Sfântului Grigore Palama , apoi
să le împărtăşesc părinţilor monahi din învăţătura sa.
Totul este uimitor şi sfânt la Athos! Chilia Sfântului Grigore Palama se
află la circa 5 km de Mănăstirea Marea Lavră situată în susul muntelui,
spre vârful Atonului (cc.2033m). Frumuseţea peisajului se îngemânează
cu “pustietatea” sihastrului, ce-L contemplă pe Hristos “în singurătate”
şi, în rugăciune intensă pentru oameni, îi reface iubirea, în bunătate
şi îi redă libertatea spirituală.
În Sfântul Munte se
simte Lumina taborică şi energiile divine necreate. Pe coama muntelui,
ca un foc de lumină caldă, primitoare, coboară raze binefăcătoare, ce
acoperă şi Prodromul românesc, în feeria unei vegetaţii specifice, cu
plantaţii de măslin şi dafin, cu izvoare limpezi, în grote şi peşteri
pustniceşti. În orice loc te-ai situa, parcă o zăreşti pe Maica
Domnului, Dumnezeiasca Mireasă, Împărăteasa cerului şi a pământului,
ocrotitoarea Sfântului Munte. De la Schitul românesc Prodromul nu-ţi
trebuieşte decât o străfulgerare de privire să vezi vârful Atonului şi
marea întinsă, în acelaşi timp, care reflectă razele divine ale
soarelui, să sorbi din frumuseţea darurilor şi binecuvântărilor primite.
Odată ajuns în Athos, fiecare pelerin doreşte să revină.
Ce bine ar fi ca viaţa noastră pe care o trăim aici şi acum, în
existenţa concretă şi imediată, lăsată de Dumnezeu şi care defineşte
taina persoanei, în timpul şi spaţiul spiritual dăruit pentru iubire,
s-o preschimbăm în Prăznuire, în Sărbătoare sfântă şi să-I facem lui
Dumnezeu loc în ea, cum se exprimă mitropolitul rus Antonie în Taina
iubirii (Sofia, 2009). Să-L întâmpinăm pe Hristos Dumnezeu, în
stâlpările de finic ale faptelor milostive, iertătoare, în veşmintele
(straiul raţional al trupului şi al sufletului), ce refac chipul în
puritate asemeni pruncilor şi aşa să întâmpinăm Praznicul Floriilor
pentru a primi, apoi, Paştele lui Dumnezeu cele mântuitoare.
Parcursul acestei perioade spirituale devine cald şi dulce în
acelaşi timp. Toate se înnoiesc şi se îmbracă în lumină. Pătimirile cele
sfinte şi mântuitoare ale lui Hristos Domnul ne aduc rodul cel nou al
viţei şi înălţarea pe Cruce instituie porunca dumnezeiască: ”Să vă
iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât
aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi
” (Ioan 15,12-13). Împărăţia Cerurilor, pe care o pregustăm încă de pe
pământ şi mai ales în timpul Sfintei Liturghii intră în acord cu
aşteptarea bucuriei de a primi darul Învierii, de a ne îmbrăca în acest
dar dumnezeiesc, în sfânta noapte pascală şi de a-l purta cu noi pe tot
parcursul anului. De aceea ne primenim continuu prin Spovedanie şi
Sfânta Împărtăşanie. Împărăţia Cerurilor devine “o realitate în fiinţa
celor ce participă la actul euharistic, ea intrând astfel în ipostaza
Împărăţiei Liturgice” (Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Cartea
deschisă a Împărăţiei, 2007, p.212). Toate se petrec în Biserică, în
ambianţa slujbei cuvântătoare, duhovniceşti, care ne adună pe toţi
laolaltă, la sânul ei, căci bunătatea şi pietatea nu se pot înţelege
decât în raţiunea de a fi a persoanei unificate şi alături de ceilalţi.
Suntem în dumnezeiasca veselie şi “cât este de sfântă cu adevărat
şi întru totul prăznuită această noapte a mântuirii şi strălucită”, căci
“Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit”
(Canonul Învierii, Cântarea a7-a).
Condensăm un ritm, în
aşteptarea Învierii Domnului, de la tristeţea aducătoare de har, din
perioada Postului, la bucuria “Praznicului praznicelor şi Sărbătorii
sărbătorilor”, căci în această Lumină plenară a Împărăţiei, noi
binecuvântăm pe Hristos în veci (Irmosul Cântării a 8-a). Învierea umple
toate de sens, şi raţionalul şi supraraţionalul, şi ce este văzut şi
ceea ce este nevăzut, ceea ce este spiritual, duhovnicesc şi materia
luminată de Duh, creatul şi necreatul, imanentul şi transcendentul, dar
Învierea, în primul rând, dă răspuns omului, la modul total, definitiv
că el, omul, nu sfârşeşte la mormânt, că moartea este numai o trecere
din această viaţă pământească şi că el va exista veşnic. Învierea lui
Hristos este Adevărul suprem, care mă face viu şi prin el trăiesc şi am
speranţa că mă scoate din angoasa existenţială a nonsensului.
Nu ştim cum se va brăzda ogorul anul acesta, ca să ne dea pâinea cea
de toate zilele; care va fi darul ploii şi al razelor soarelui, ce
încălzeşte pământul. Numai Dumnezeu ştie. Un lucru este cert. Oamenii
trebuie să se smerească şi să se trezească la credinţă. Pentru aceasta
trebuie să-şi ierte afronturile, supărările şi lipsurile trecute şi să
primească cu îmbrăţişarea sfântă a Învierii chipul semenului, care mai
adineaori a fost răstignit , întristat şi umilit.
Să avem
capacitatea şi forţa interioară de a lăsa în urmă trecutul şi să privim
cu încredere spre Dumnezeu, în viitor, să-I consacrăm toată viaţa
noastră şi, mai presus de toate, să-L iubim din toată inima, din tot
sufletul, cu toată puterea şi din tot cugetul nostru.
Se
cuvine să rostim acum din Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur , la
slăvita şi mântuitoarea Înviere a lui Hristos: “Înviat-a Hristos şi se
bucură îngerii\ Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte\ Înviat-a Hristos
şi niciun mort nu este în groapă; Hristos sculându-Se din morţi,
începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânire în
vecii vecilor” .
Dumnezeu să ne dăruiască sănătate şi linişte
sufletească, ca să putem parcurge Postul Sfintelor Paşti, din anul
mântuirii 2013, cinstindu-l după vrednicie şi să ne bucurăm din plin la
Praznicul Învierii lui Hristos, Domnul!
Preot Dr. Nicolae Nicolescu, “Sf. Lazăr”, Iaşi
Articol aparut initial in revista de dialog ortodox - EPIFANIA, Nr. 24, Martie - Mai 2013, editata la Iasi sub coordonarea directa a sfintiei sale Pr. Dr. Nicolae Nicolescu director al acestei reviste ce apare cu binecuvantarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Multumim sfintiei sale pentru trimiterea prin mail a acestui articol in vederea postarii pe blog. Ne simtim onorati si obligati spre mai mult si mai bine. Asteptam si alte articole de mare folos duhovnicesc din partea sfintiei sale.