Editorial

IMPORTANT !

     Dacă sunteţi în credinţă, este bine să ,,vegheaţi” pentru a nu cădea din această credinţă, să o întăriţi prin citirea Sfintelor Scripturi, frecventarea Bisericii şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, dătătoare de viaţă.

     Dacă încă nu aveţi un duhovnic, căutaţi pentru început măcar un preot cu care simţiţi că puteţi avea discuţii ,,de suflet” în cele spirituale.

     Vă va folosi în clarificarea unor aspecte, probleme şi ,,jalonarea” spre o viaţă prin păzirea poruncilor Mantuitorului.

     Aveţi la dispoziţie şi pe blog, pagina duhovnicului.

Dacă încă nu sunteţi un creştin ortodox, aş vrea să vă asigur, că, atât cât omul este în viaţa aceasta pământească se poate întoarce oricând spre Dumnezeu.

     Evident, nu este de recomandat o amînare lungă, uneori la nesfarşit.

,, Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre.”

(EVREI 4, 7)

Oricât de împovăraţi v-aţi simţi de păcate, oricât de imposibil de crezut vi s-ar părea a primi iertarea prin jertfa Mantuitorului Hristos – vă asigur că aceasta este realmente posibil – indiferent de situaţia păcătosului.

,,Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e carmazul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lana albă le voi face.” (ISAIA 1,18)

,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (IOAN 3,16)

,, Şi Iisus i-a zis : Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai,” (LUCA 23,24)

     Începutul apropierii de Dumnezeu se poate realiza prin una din cele mai scurte şi eficiente rugăciuni. ,, Cred Doamne, ajută necredinţei mele! ”

Adică credem atât cât suntem capabili în momentul respectiv şi îi cerem lui Dumnezeu să desăvârşească credinţa.

Dumnezeu să vă ajute !

 Art. 4 şi 5 din ,,CREZ”. (4) ,, şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui PONŢIU PILAT, şi a pătimit şi s-a îngropat; (5) şi a înviat a treia zi după Scripturi.

HRISTOS A ÎNVIAT !

     ,, Hristos a înviat din morţi , cu moartea pe moarte călcand şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le.”

     Acesta este frumosul şi înălţătorul TROPAR pe care strana bisericii ortodoxe îl cantă de 3 ori, bucurie nedescrisă, pentru sufletele credincioase.

     Dacă vom înţelege cu adevărat dimensiunea jertfei Mantuitorului Hristos, vom ajunge să nu mai trăim pentru noi înşine ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru noi. ( Galateni 2,20 ).

,,... Hristos Iisus a venit în lume ca să mantuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. ”   

( 1 Timotei 1,15 )

,,... vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos : Împăcaţi-vă cu Dumnezeu !”

 ( 2 Corinteni 5,20 )

,,... în El ( Iisus Hristos ) vi se vesteşte iertarea păcatelor. ”

     ( Faptele Apostolilor 13,38)

De la Paşte şi până la ,,Înălţarea Domnului”, salutul creştinesc folosit este:

,,HRISTOS A ÎNVIAT”, iar răspunsul este : ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT”.

     Slavă Sfintei Treimi!

Vă cer iertare şi Dumnezeu să ne ierte, să urcăm pe Golgota împreună cu Mântuitorul Hristos spre Lumina Sfintei Învieri.

     Post cu folos duhovnicesc !

     DOAMNE AJUTĂ !

     Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş în patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui.

     ( FILIPENI 3,10 )

     Ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu randuielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.

     ( COLOSENI 2,14 )

     M-am răstignit îmreuna cu Hristos, şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

     ( GALATENI 2,20 )

     Care voieşte ca toţi oamenii să se mantuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

     ( 1 TIMOTEI 2,4 )

     Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?

     ( 1 IOAN 4,15 )

     Şi cand a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrani au căzut înaintea Mielului, avand fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.

     Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţa şi limba şi poporul şi neamul;

     ( APOCALIPSA 5,8-9 )

     Şi care Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci s-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om.

     S-a smerit pe Sine, ascultător facandu-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce.

     Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui haine, care este mai presus de orice nume.

     Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pămanteşti şi al celor de dedesubt.

     Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu – Tatăl.

     ( FILIPENI 2,6-11 )

 CONDACUL

De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului Ai zdrobit şi Ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe : Bucuraţi-vă şi Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi scularea.

     IRMOSUL

Îngerul a strigat celei pline de dar :

Curată Fecioară, bucură-te şi iarăşi zic bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă şi pe morţi i-a ridicat : veseliţi-vă popoare.

     Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că mărirea Domnului peste tine a strălucit, saltă acum şi te bucură, sioane, iar tu curată de Dumnezeu Născătoare, veseleşte-te întru învierea celui născut al tău.

Aşa  cânta  Biserica  la   Praznicul  Împărătesc   al  Învierii  Domnului   şi  Mântuitorului  Iisus  Hristos.

Iertaţi şi izbăviţi de păcat

            Păcatul primilor oameni, ispitiţi de Satan prin şarpe, trasa o linie de demarcaţie clară şi insurmontabilă între om şi Dumnezeu cu consecinţe imediate, constând în izgonirea oamenilor din Eden şi blestemul şarpelui, blestemul pământului şi necazurile puse asupra femeii, precum şi greutăţile bărbatului în viaţă.

            Odată ajunşi a cunoaşte binele şi răul – având firea interioară alterată de păcat şi lipsiţi de prezenţa slavei lui Dumnezeu era clar că de aici înainte va fi o luptă permanentă în interiorul omului între bine şi rău, iar firea pământească (păcătoasă) avea să marcheze acţiunile majoritare.

            Dumnezeu însă, care este prin definţie iubire şi îndurare, nu putea renunţa atât de uşor la creaţiunea sa – omul şi avea să îi acorde o şansă de întoarcere spre Ziditor prin pocăinţă şi credinţă sinceră în puterea slavei sale.

            Cap. 22 vs. 1-18 din cartea Facerea este elocvent în acest sens, ca o paralelă biblică.

            S-a găsit un om cu o credinţă atât de puternică şi cu frică de Dumnezeu, Avraam, care n-a pregetat să jertfească pe singurul său fiu, Isaac, pentru Dumnezeu; - Iisus Hristos- unicul Fiu al lui Dumnezeu avea să fie jertifit pentru păcatele omenirii. Pentru că acţiunea lui Avraam se situa în perioada Vechiului Testament, el găseşte ca jertfă înlocuitoare un berbec încurcat într-un tufiş.

            Întrucât jertfa de reabilitare a omului impunea un Nou Testament, Iisus Hristos devine jertfa înlocuitoare, “…Mielul lui Dumnezeu, care vine să ridice păcatele lumii...” (Ioan 1, 29; Isaia 53, 7).

Prin jertfa lui Iisus Hristos pe cruce, “ Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5: 19).

            Fiind dreptate absolută, Dumnezeu nu putea face excepţie, prin urmare, jertfa Mântuitorului era absolut necesară pentru ştergerea păcatelor. Sublimul jertfei este reliefat în Coloseni 2: 14 şi Isaia 53: 5. “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi.” (2 Corinteni 5: 21).

Dumnezeu, la crucea de pe Golgota face Noul Legământ  cu omul şi anume: „Oricine crede în Iisus va fi mântuit.” Acest legământ trebuia sfinţit cu sânge, după cum şi primul legământ, cuprinzând poruncile legii, a fost sfinţit de către Moise în faţa norodului cu: apă, lână stacojie, sânge şi isop. (Evrei 9: 16-20).

„Vrăşmaşul” caută să-l aducă pe păcătos la deznădejde, să îl facă să creadă că Dumnezeu este foarte pretenţios în relaţia cu omul şi cu nici un chip nu va ierta pe cineva care toată viaţa a făcut rău.

„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1,18).

Dumnezeu a dat pe Fiul Său pentru noi toţi (Romani 4: 7-8). „Secretul” iertării este să venim la Mântuitorul Iisus cu inima curată, pocăinţă sinceră şi să ne mărturisim păcatele.

Astfel, prin spovedania din Biserică, putem apoi , prin Sfintele Taine, să ne împărtăşim de viaţa care vine de la Dumnezeu-Tatăl, prin sângele mijlocitor al vieţii, Iisus Hristos, aspirând la o viaţă duhovnicească de adevăraţi fii ai luminii.

Omul este supus greşeliilor întrega lui viaţă.

Dacă prin jerfa Lui Iisus Hristos am fost izbăviţi din păcatul strămoşesc, asupra noastră pândeşte păcatul individual, pe care într-o anumită măsură..., îl săvârşeşte fiecare dintre noi.

Un creştin nu va deznădăjdui în astfel de situaţii, ştiind că: „..., dacă va păcătui cineva, avem ca Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.” (1Ioan 2: 1).

Dogmatica şi morala creştină arată că sunt şi unele păcate de neiertat, însă, cum ar fi cele împotriva Duhului Sfânt. (Matei 12: 31-32, Luca 12: 10).

Pocăinţa este anunţată de însuşi Ioan Botezătorul. El anunţă venirea Lui Mesia prin chemarea la pocăinţă.

Pentru o spovedanie autentică, corectă, se cere ca şi condiţie de bază o credinţă curată, iar duhovnicul să fie mandatat de către episcop. E necesară de asemenea existenţa unei dorinţe ferme de părăsire definitivă a păcatului respectiv.

Altfel, spovedania va fi una formală, sau chiar dacă pentru moment am fost capabili de o căinţă sinceră şi vom continua, apoi a săvârşi acelaşi păcat, el ne va robi şi înlănţui într-o asemenea măsură încât să producă o împietrire a inimii- fără capacitatea ulterioară a unei căinţe sincere.

Taina pocăinţei este considerată ca fiind o necesitate a sufletului, dar în acelaşi timp o lucrare a harului mântuitor.

Prin spovedirea de păcate – mărturisindu-le înaintea duhovnicului se trece şi prin „mucenicia ruşinii” – păcătosul ruşinându-se de cele comise.

Atunci când trăim sub apăsarea unui păcat, trebuie mărturisit dacă este posibil în primul rând celui faţă de care am greşit, rugându-l să ne ierte. (Iacob 5: 16).

Iertarea de care avem nevoie cu toţii, vizează aspecte diverse ale vieţii cotidiene, căci putem păcătui zilnicsub diverse forme: cu vorba, cu fapta, cu privirea, cu gândul, etc.

De aceea este necesar ca simţurile şi gândurile noastre să fie făcute „robi ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10: 5).

Sfântul Antonie cel Mare spunea: „Adu-ţi aminte de moarte şi nu vei mai greşi niciodată”.

Este de mare importanţă pentru un creştin să aibă siguranţa iertării de păcate, întrucât scriptura ne spune răspicat şi clar că nimic întinat nu va intra în Împărăţia Cerurilor. (Apocalipsa 21:27, 22:15)

Tot Sfânta Scriptură este cea care ne arată posibilitatea curăţirii de orice întinăciune prin Mântuitorul Hristos (Evrei 5:9), iar la Pilde 28:13 stă scris: „Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte , iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi mântuit”. Iisus a venit să caute oile pierdute şi pe cei bolnavi ce au trebuinţă de doctor.

Odată cu dezvoltarea societăţii, se „dezvoltă” din nefericire şi noi surse de tentaţie şi păcat.

În acest sens o puternică influenţă negativă o reprezintă vizionarea în mod constant doar a unor anumite canale TV cu specific de violenţă şi criminalitate sau total inadecvat pentru ceea ce ar trebui să marcheze în realitate un comportament corect.

Literatura obscenă, mult prea la îndemâna tinerilor, ţinuta vestimentară de multe ori indecentă a persoanelor de sex feminin tind a ne fura privirea aproape fără a sesiza cu adevărat uneori.

Drogurile încep să se contureze şi ele tot mai pregnant ca o sursă extrem de primejdioasă care inducând o stare specifică de euforie inconştientă, îi scoate pe subiecţii respectivi în afara oricăriu control propriu-mental, lăsându-i pradă acţiunilor demonice şi o poartă deschisă spre întreaga gamă paleativă a păcatelor.

Ceea ce este mai grav însă o reprezintă riscul de a trece peste aspectele ispititoare cărora nu le facem faţă întotdeauna cu brio şi să nu sesizăm că de fapt am păcătuit, iar păcatul respectiv să rămână nemărturisit la spovedanie.

Rodul mărturisirii depline şi complete va fi spălarea sufletului , împăcarea cu Hristos şi cu toţi credincioşii, reintegrarea din nou în sânul Bisericii, împărtăşirea şi răspunsul Mântuitorului: „Adevărul îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43)

În funcţie de gravitatea păcatelor este prevăzută epitimia sau canonul pe care cel ce se mărturiseşte îl poate primi de la duhovnic. El nu trebuie să producă derută în rândul creştinilor întrucât nu este o plată pentru păcat, ci o cale spre izbăvirea de păcatul respectiv fiind dat în funcţie de starea sufletească a penitentului şi de gravitatea păcatului aşa cum s-a arătat mai sus, pentru a produce scârbă de păcat şi a conferi îndrăzneală spre o viaţă virtuoasă.

Doar astfel pe deplin pregătiţi putem accede spre Euharistie, care este cea mai mare taină a Bisericii şi a lui Hristos în acelaşi timp, fără riscul de a lua osândă.

Euharistia este taina ce conferă creştinilor viaţa. Fără împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului rămânem creştini cu numele, fiind practic, mădulare moarte în Biserică.

Cu credinţă vie în jertfa şi puterea Mântuitorului Hristos, prin spovedanie deplină şi corectă, împărtăşire şi părăsirea păcatului este posibil să fim iertaţi şi izbăviţi. (1 Ioan 1,9).

Doamne ajută!

                                                                                              Lucian-Ovidiu Pop

* P.J. David – Călăuză creştină – pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant, Ed. Episcopiei Aradului, 1987, pp 276-285